Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Afacereza, teorie şi practică Un năuc, oploşit pe la una dintre multele agenţii de creaţie publicitară din minunata noastră ţară, crede că a dat lovitura cu o invenţie lingvistică pe cât de stupidă, pe atât de lipsită de haz: afacereza. E un soi de păsărească, din seria furculision, pe care, vezi Doamne, o vorbesc oamenii de afaceri în taxi, la restaurant şi, dacă facem un nu prea mare efort de imaginaţie, probabil şi la budă! Lăsând reclama acolo unde îi cam este locul, la coşul de gunoi al rateurilor publicitare, năucul cu pricina nu a exagerat prea mult, el inspirându-se dintr-o realitate la fel de stupidă şi lipsită de haz, de această dată cu trimitere la guvernanţi şi la capacitatea lor de a „comunica”. Un exemplu de afacereză practică l-am avut joi seara, când invitatul lui Mihai Gâdea la „Sinteza Zilei” a fost poetul, prozatorul şi ministrul de finanţe Varujan Vosganian. Că Mihai Gâdea e alăturea cu economia, nu ne miră. A terminat Teologia! Dar, în felul lui, a reuşit să fie mai coerent şi mai explicit decât ministrul nostru de finanţe. Pentru că Varujan Vosganian nu a reuşit să ne spună clar un lucru: de ce a fost nevoie de o rectificare bugetară la numai două luni după începerea execuţiei bugetului? Ni s-a pus placa nevoii de reducere a deficitului bugetar, prin tăierea cheltuielilor inutile ale administraţiei. Teoretic sună bine, adică populist, mai ales în an electoral. Le-am luat limuzinele şi aerul condiţionat de la gură, mama lor de birocraţi! Da, dar e vorba de 1,1 miliarde de euro cheltuieli în minus! Dacă am fi cumpărat aparate de aer condiţionat de banii ăştia, puneam de-o schimbare climaterică în România şi aveam nevoie de o centrală nucleară în plus să le facem să funcţioneze! Ce se putea întâmpla atât de dramatic în aceste două luni, de era nevoie de o rectificare motivată de nevoia disperată de a ţine în frâu deficitul bugetar? Să fim serioşi! Statul nu are prea mari cheltuieli în aceste luni de iarnă, pentru că lucrările de investiţii fie sunt oprite, pe motiv de climă aspră, fie în faza de pregătire a licitaţiilor. Mai mult, graţie conştiinţei înaintate a poporului român, e sezonul cozilor la plata impozitelor locale. Şi încă ceva: anul trecut, chiar şi cu miliardul ăla de euro cheltuit în câteva zile, la sfârşitul lui decembrie, deficitul bugetar s-a situat sub cel asumat prin Bugetul de stat, graţie unei creşteri economice mai mari decât cea prognozată, cu tot anul agricol mizerabil pe care l-am avut în 2007. „Guvernul vrea sa evite o eventuală procedură de deficit excesiv, care ar da sentimentul că România nu poate coordona politica bugetara cu cea monetară. Plus că ar fi un semnal negativ pentru investitorii străini şi pentru agenţiile de rating în ceea ce priveşte limitarea deficitelor externe", declara Varujan Vosganian în conferinţa de presă care a urmat şedinţei de Guvern în care s-a aprobat rectificarea. A, despre deficitul extern era vorba, şi despre inflaţie! Dar ca de obicei când pui diagnostice greşite, nici tratamentul nu are cum fi adecvat bolii reale. Iar boala reală a economiei româneşti poartă un nume: uitarea. Am uitat că, pentru a consuma bunuri şi servicii, trebuie să le producem întâi. Or, noi nu mai ştim să mai producem. Nu citiţi aceste lucruri pentru prima oară, şi nici ultima oară. Bun, nu vom mai cumpăra aparate de aer condiţionat, limuzine şi mobilier pentru birocraţia statului. Dar nu vom mai cumpăra mâncare? S-a întâmplat ceva dramatic, în sens pozitiv, cu agricultura românească? Nu vom mai cumpăra petrol? Gaze naturale? Bogaţii României vor renunţa la maşinile lor de sute de mii de euro în favoarea Loganului? Se vor îmbrăca de la Apaca? Să nu uităm şi alt lucru important: dacă prin măsuri administrative putem limita cheltuielile statului, ce facem cu cele şase-şapte miliarde de dolari trimise în ţară de românii care muncesc în Occident, şi care se duc în consum, nu în economisire? În afară de autoturisme şi piesele de schimb aferente lor, ceva produse „albe”, adică frigidere, congelatoare, maşini de gătit, ceva mobilă, ce mai producem? Veţi spune că mai producem soft. Da, vezi să nu! Softul ne va echilibra imediat balanţa externă! Mai degrabă industria XXX! Cei patru ani de guvernare a dreptei au dus la accentuarea problemelor structurale ale economiei. Deşi reală, creşterea economică este înşelătoare. Ea nu face decât să amâne restructurarea de fond a economiei. Nicio ţară nu va putea trăi la nesfârşit într-o economie bazată exclusiv sau majoritar pe servicii, oricât de mare ar fi valoarea adăugată a acestora. România are una dintre cele mai reduse rate de economisire din UE. Asta este o slăbiciune structurală importantă. De ce nu economisesc românii? Cei mai mulţi nu au cum s-o facă, pentru că de-abia îşi duc zilele. Cei care au ceva bani, nu au prea multe instrumente de economisire la îndemână. Şi atunci, fie statul pune la punct o strategie coerentă de amânare a consumului gospodăriilor, care să includă, ca în cazul Franţei, Livretul A, un instrument de economisire bancară cu un randament fix, garantat de stat, care să se situeze clar peste inflaţie, fie continuă să facă gesturi simbolice, care servesc scopurilor propuse precum frecţia cu „Diana” piciorului de lemn! Presiunile inflaţioniste vor continua să vină din afară. Preţul petrolului atinge cote inimaginabile, din motive dintre cele mai ciudate, departe de mecanismele obişnuite ale cererii şi ofertei. Şi celelalte materii prime au ajuns valori de refugiu pentru capitalurile speriate de criza imobiliarului din SUA. Alimentele se scumpesc într-un ritm nemaiîntâlnit în ultimele decenii. Dolarul a luat-o la vale, euro la deal, toată lumea se teme de o recesiune, dar lucrează pentru a o face posibilă. De unde se vede că nu doar în România se vorbeşte afacereza! Avem decidenţi politici la vârf tot mai ignoranţi în materie de economie, care nu ar recunoaşte o criză economică nici atunci când ar călca în ea! Avem tot felul de teoreticieni ai nimicului, care cred că pot vindeca recesiunea economiei globalizate cu câteva incantaţii monetariste. Acestora le dăm o veste proastă: anii Friedman s-au terminat! A venit vremea economiei sociale de piaţă. O spune J. Bradford DeLong, fost subsecretar de stat la Tezaur în administraţia Clinton, profesor de economie la Universitatea Berkley din California, care adaugă: „ Există chiar şi un argument acceptabil de către conservatori în favoarea principiilor social-democrate. Democraţiile sociale de după cel de-al Doilea Război Mondial au produs societăţile cele mai bogate şi mai juste social din întreaga istorie a umanităţii. Puteam spune oricând că politica socială şi cea industrială post-belice erau ineficiente din punct de vedere economic, dar nu că ele erau ne-populare(precum monetarismul, s.n.) Nu ne înşelăm afirmând că stabilitatea politicilor duse în acel timp datorează mult coexistenţei unei economii de piaţă dinamice, în creştere rapidă şi unei politici social democrate.” Bradford DeLong nu vorbeşte afacereza, deci nu are nici-o şansă de a fi înţeles la Bucureşti, unde se mai vorbeşte şi stupireza. De la stupiditate...