Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

O plimbare cu vaca prin noua economie univers Aşa zisa boicotare a procesatorilor de lapte, în special a celor care aparţin unor multinaţionale implantate în România, de către producătorii doritori de preţuri de achiziţie mai mari, este un gest pe cât de inutil, pe atât de simptomatic pentru criza de imaginaţie a celor care ar trebui să genereze politici publice în România. Am urmărit, la fel de nedumerit precum viţelul adus de proprietarul lui în studioul unei televiziuni de ştiri, discuţia dezlânată şi lipsită de obiect, până la urmă, discuţie care a ocolit cu încăpăţânare să abordeze sursa răului: distrugerea agriculturii de tip industrial, cu întreaga sa infrastructură, care, ne place sau nu, nu avea nimic ideologic în ea. Ideologică a fost decizia de destructurare a mecanismului, în numele „reparaţiei” datorate ţăranilor pentru abuzurile din timpul comunismului. Rezultatul unui „bine” făcut cu forţa îl avem acum pe rafturile magazinelor care vând produse alimentare, acolo unde se pun etichetele pe care se scriu preţurile. Dar cel mai elocvent şi mai penalizant rezultat al desfiinţării agriculturii de tip industrial îl avem în satele româneşti, în care, cu excepţia celor din jurul câtorva mari oraşe, ce beneficiază de pe urma bulei speculative din sectorul imobiliar, sărăcia este la ea acasă şi se extinde pe zi ce trece. În asemenea condiţii, nu poate să nu te şocheze intervenţia reprezentantului unei multinaţionale procesatoare de lapte, de un cinism care i-a lăsat practic fără replică pe toţi cei prezenţi în studio. Pentru el soarta a circa 900.000 de familii de mici producători agricoli, care deţin fiecare circa trei vaci, nu contează. Nu e treaba lui. Treaba lui este să asigure creşterea profitului, şi dacă pentru asta cele 900.000 de familii de mici producători trebuie să moară de foame, pagubă în ciuperci! De aia s-au inventat „pomenile electorale”, adică ajutoarele sociale! De aia există statul! Dacă nici statul nu mai are de unde, să se ducă la capul podului, la cerşit! Iar dacă nu mai găseşte lapte în România, aduce din celelalte ţări membre ale UE, că spaţiul economic european este o realitate de care noi nu ţinem cont încă în suficientă măsură. Atunci m-am simţit ca şi cum cineva m-ar fi obligat la o plimbare cu vaca de lanţ pe marginea şanţului noii economii univers, pe unde se mai găseşte câte ceva de păscut şi pentru tot mai scheletica noastră agricultură. Din păcate, asta e situaţia. Şi nu trebuie să ne mire că am ajuns aici. De vină este incapacitatea noastră de a înţelege ce se întâmplă în jurul nostru. De aproape patru ani de zile ne pierdem vremea căscând gura la bâlciul ieftin oferit de doi inconştienţi, unul Preşedintele României, celălalt Primul ei Ministru, care au transformat orgoliile şi conflictele lor personale în politică de stat. În timp ce noi suntem frământaţi de misterul fugii lui Hayssam, printre berbeci, sau ajutat de „berbeci”, alţii sunt frământaţi de felul în care pot răspunde problemelor pe care le pune naşterea unei noi economii univers. „Criza societăţii industriale în ţările bogate se găseşte într-un paralelism uimitor cu ruptura, la fel de revoluţionară, care se observă la nivel planetar. Înfruntarea Est - Vest, care încarna - după spusele lui Raymond Aron – doi versanţi posibili ai societăţii industriale, a lăsat loc cu brutalitate, în intervalul scurt de timp care separă moartea lui Mao de căderea Zidului Berlinului, opoziţiei Nord – Sud. Această schimbare este marcată de sosirea la masa capitalismului mondial a unor mari blocuri de populaţii, din China, India şi din fostul bloc sovietic. Cum să gândim această formidabilă concomitenţă cu transformarea internă a capitalismului? Este întâmplătoare, are o logică?...” Am citat din ce-a de-a doua lecţie din cel trei despre societatea post-industrială ale economistului francez Daniel Cohen. Teza sa de bază este că noua economie univers generează o nouă diviziune internaţională a muncii. „Concepţia în amonte şi ordinul de comandă în aval devin inima activităţii economice a ţărilor bogate. Etapa de mijloc, aceea a fabricaţiei bunurilor, devine ne-esenţială şi poate fi externalizată. În noua diviziune internaţională a muncii, bogaţii tind să vândă bunuri imateriale(bunurile simbolice despre care vorbeam într-un recent articol) şi să cumpere bunuri materiale...În limbajul noilor teorii ale comerţului mondial, ţările bogate acaparează segmentul productiv în care randamentele de scară sunt cele mai mari posibil.” Nicolas Baverez, istoric şi economist francez, adaugă o nouă faţetă acestui proces de emergenţă a unei noi economii univers. „Tensiunile care se exercită asupra capitalismului se situează la punctul de intersecţie al trei evoluţii. Prima o reprezintă regimul care rezultă din constituirea noii economii univers, cu internaţionalizarea fluxurilor, trecerea peste voinţa puterilor publice naţionale, revoluţia tehnologică. El implică sfârşitul monopolului Occidentului asupra reglementării schimburilor şi plăţilor mondiale, ca şi coabitarea capitalismului cu sisteme de valori şi norme eterogene. Urmează şocul crizei financiare, care relevă creşterea necontrolată a riscurilor...În fine, anumite ţări dezvoltate, precum SUA, cunosc dificultăţi speciale...” România, aderând la UE, a intrat, fără ca nimic să o califice pentru asta, în rândul ţărilor dezvoltate, care, în noua diviziune internaţională a muncii, produc bunuri imateriale, din sfera creaţiei, concepţiei ştiinţifice şi tehnice, se lipsesc de acele sectoare productive cu marje operaţionale mici şi le externalizează, în schimb importă bunuri materiale. Deocamdată avem noroc pentru că şi la nivelul UE se dezvoltă procese asemănătoare, şi externalizarea unor sectoare productive ale ţărilor dezvoltate din vestul Europei nu se face direct în China, India sau Rusia, ci cu un popas în România, Bulgaria sau Slovacia. Dar această „favoare” nu va ţine la nesfârşit. Avem de ales: profităm de acest răgaz şi ne definim un profil de economie în acord cu aceste evoluţii, ori vom continua să ne plimbăm cu vaca pe şanţul noii economii univers, plătind cât nu face pe bunuri gândite de unii şi fabricate de alţii, nu de noi.