Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Bucureşti, coşmarul nostru eşti! Cine a văzut serialul de ţigăneală televizată, în care protagonişti au fost, două săptămâni la rând, Mihai Tatulici, avocatul „Caritasului”, cel care a ştiut întotdeauna să-şi valorifice poziţia în media, şi nevroticul primar de Voluntari, Costel Pandele, nu a înţeles prea multe dintre mizele unui joc ce părea mai degrabă local. Doar că aparenţele înşeală. Ceea ce au văzut telespectatorii era doar un episod dintr-un război mult mai mare, din care fac parte şi alegerile pentru Primăria Generală a Bucureştilor, şi încăierările din interiorul partidelor pentru nominalizarea candidaţilor, şi deciziile surprinzătoare ale unor decidenţi locali sau guvernamentali. Atrăgeam atenţia într-un articol mai vechi asupra deplasării interesului politicienilor cu lipici la banul public de la posturi în Capitală, la centru, către posturi, alese sau numite, în administraţiile locale. Şi eu am crezut că un motiv, poate cel mai important al acestei mişcări, este accesul la banii europeni, care vin mai ales pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Doar că episodul ţiganiadei regizată de „maestrul” Tatulici a deschis o cu totul altă perspectivă în analiza motivelor deplasării intereselor politicienilor spre gestiunea comunităţilor locale. Este vorba de necesitatea structurării zonelor metropolitane în jurul unor mari oraşe, precum Bucureşti, Cluj, Timişoara, Ploieşti, Braşov. „E clar că, într-o astfel de dezvoltare, rolul politicului e foarte important. La fel şi interesele politicienilor“, spunea analistul imobiliar Radu Zilişteanu. De ce am citat un analist imobiliar? Pentru că motorul exclusiv al acestui proces de formare şi de dezvoltare a zonelor metropolitane este, cel puţin până în acest moment, cel al afacerilor imobiliare. În loc să se ia în calcul toate interesele cetăţenilor unei comunităţi, în momentul în care se proiectează o astfel de zonă, interese mult mai diverse şi mai complexe, de natură socială şi de bună locuire, de confort urban, de protecţie a mediului, etc, primează doar interesul dezvoltatorilor imobiliari. Aceştia au cumpărat masiv terenuri în extravilan şi vor să-şi maximizeze profitul, rapid, prin introducerea acestor terenuri în intravilan. Sunt încurajaţi de evoluţiile din cele trei zone deja existente, Constanţa, Iaşi, Oradea, unde preţurile terenurilor au urcat vertiginos. Problema Bucureştilor este una particulară. Poate că aici crearea unei zone metropolitane s-ar justifica cel mai mult. Este evident că oraşul nu se mai poate dezvolta în limitele sale actuale. Problema este însă una de decizie politică, şi aici interesele economice aflate în spatele diverşilor actori politici au reuşit până în acest moment să se neutralizeze atât de bine, încât orice decizie a fost practic imposibilă. Şi oraşul s-a dezvoltat haotic. A fost de tot hazul iniţiativa unor proprietari de vile de lux din Pipera, care, depăşiţi de situaţie şi cu nasul mutat din loc de mirosul excrementelor scoase din fosele sanitare „ecologice” de inundaţii şi de apele freatice, au înfiinţat un sindicat, pentru a cere urgentarea introducerii canalizării pe câmpia unde se aflau casele lor. Iar Silviu Prigoană, cel care cochetează cu ideea candidaturii la Primăria Generală s-a auto-exilat din Pipera din fix aceleaşi motive. Acum marea nebunie priveşte terenurile dintre actuala centură şi noua centură de ocolire a oraşului în regim de autostradă, care ar putea crea probleme nou relocatelor unităţi industriale, alungate afară din oraş de dezvoltatorii industriali. Dacă se vor extinde până acolo limitele oraşului, unii dintre producători iar vor porni în bejanie. Toţi cei care au migrat fie spre nordul Capitalei, fie spre alte zone de dezvoltare imobiliară de la periferie, fie spre comune mai îndepărtate din Ilfov, Prahova sau Giurgiu, au o serie de probleme comune: transportul la şi de la domiciliu, accesul la sisteme publice sau private de sănătate şi educaţie, de protecţie a bunurilor şi vieţii, la sisteme de comunicaţii, la unităţi comerciale. Dezvoltatorul imobiliar i-a pus în braţe o casă, eventual legată la canalizare, apă curentă şi gaze. Restul? Ei bine, restul e după buget, adică fiecare se descurcă aşa cum îl duce punga sau capul. Această situaţie nu mai poate dura, pentru că nu îi afectează doar pe locuitorii noilor cartiere, ci întreg oraşul. Toate reţelele de utilităţi sunt sub-dimensionate. Dacă noii proprietari din Pipera exagerează cu consumul de energie electrică, rămân fără curent şi cei din Băneasa, şi cei din Aurel Vlaicu, şi cei din Primăverii. Când se blochează intrările şi ieşirile din oraş, suferă toţi, etc, etc. Care dintre posibilii candidaţi la funcţia de Primar General are capacitatea de a promova un proiect coerent pentru integrarea în ţesutul oraşului a tuturor acestor excrescenţe, fruct al investiţiilor făcute la întâmplare, asigurându-i în acelaşi timp spaţiul necesar dezvoltării viitoare? Care dintre ei va avea inteligenţa şi carisma necesare pentru a „vinde” bucureştenilor şi guvernanţilor proiectul zonei metropolitane? Se pare că nimeni, cel puţin până acum. Este de înţeles de ce în PD-L se ezită atât în nominalizarea unui candidat. Cei opt ani în care au gestionat Bucureştii au lăsat amintiri deloc plăcute despre capacitatea partidului de a genera şi altceva decât gâlceavă politică. Iar Videanu a fost, prin aroganţă, nesimţire şi paralelism cu realitatea, bomboana pe colivă! Vasile Blaga va fi, dacă va fi, candidatul lui :”dacă-i ordin, cu plăcere!” Un astfel de candidat este purtător de ţucal, nu de proiect edilitar! PSD este victima neputinţei de a mai genera lideri politici. Din motive de jocuri de putere în sânul partidului, de multă vreme organizaţia PSD de Bucureşti a devenit un stat în stat. Aşa au „reuşit” cei de la Bucureşti să-l ducă la înfrângere pe Sorin Oprescu în bătăliile cu Lis şi Băsescu. Aşa se pregătesc să rateze acum, prin promovarea candidaturii lui Marian Vanghelie, cea mai mare şansă de a câştiga bătălia pentru Capitală. Să fim lucizi: pentru PSD este prea târziu să mai scoată din joben un al treilea candidat. Nu spun că Sorin Oprescu este candidatul ideal. Dar a avut cel mai structurat, inteligent şi realist proiect pentru Bucureşti. Adus la zi, acel program ar da un nou dinamism dezvoltării oraşului, dar mai ales o logică şi o dimensiune socială. Altminteri fie vom avea primar un „negustor”, Vanghelie, fie un populist gălăgios, protagonist al divorţurilor cu repetiţie şi al şourilor cu „mondeni”, Prigoană, pregătit de PD-L drept soluţie de avarie. Adică vom experimenta cu toţii coşmarul Bucureşti în varianta sa extremă! Conducerea PSD are acum o foarte bună ocazie să demonstreze bucureştenilor că a înţeles motivele supărării lor şi să le ofere un candidat valabil, purtător al unui proiect veritabil social-democrat pentru oraşul care produce 49% din cifra de afaceri a României, dar care nu reuşeşte să cheltuiască resursele în interesul tuturor bucureştenilor. Sper că va avea inteligenţa să nu jignească oraşul cu o candidatură „exotică”.