Statele Unite ale Americii au dezvoltat cu Iranul o relaţie ură(faţă de regimul ayattolahilor, egalată doar de ura pe care le-o purta ayatollahul Khomeini, cel care a condus Revoluţia islamică şi l-a dat jos pe Şah, aliat fidel al SUA) şi de iubire(de bani, ambele părţi iubind numărul lor şi având o lungă cultură a ingorării mirosului asociat). Afacerea Iran-Contras (fonduri secrete alocate de Washington gherilelor anticomuniste din Nicaragua, care proveneau din vânzarea de arme către adversarul principal din Orientul Mijlociu - Teheranul), reprezintă una dintre multele afaceri necurate ale administraţiei Reagan şi o lovitură dată credibilităţii Statelor Unite. Să nu uităm că fostul preşedinte Carter a pierdut alegerile în faţa lui Reagan pe fondul crizei ostaticilor de la Ambasada americană de la Teheran. O criză care s-a prelungit convenabil, după eşecul operaţiunii de salvare autorizată de Carter, fix până după depunerea jurământui de către Reagan!
Nu facem acum inventarul tuturor "hârjonelilor" iraniano-americane din ultimii ani, dar după cât de mult se "iubesc" cei doi protagonişti, parcă n-ai zice că o astfel de ştire(http://blog.foreignpolicy.com/node/8471) ar fi posibilă. Şi totuşi...Departamentul de Stat făcând blatul pentru Iran? De ce nu, dacă iese banul şi rezolvă o parte a obsesiei anti-ruseşti a actualei administraţii de la Washington? Iar drăguţa de Condi, poate ea să rămână departe de mirosul afrosidiac al banilor, petrolului şi gazelor naturale?
Să se transforme Nabucco dintr-o poveste din 1001 de nopţi în realitate? Ar fi prea frumos să fie adevărat!
Un comentariu:
Strict calcul al randamentului. Atunci când stuidul de fezabilitate indică faptul că războiul e calea care oferă maximum de randament, aceea e calea pe care se stormuieşte în deşert. Dacă make love not war-ul e calea pentru make money... atunci aceea e poteca pe care se vor îmbushi.
Trimiteți un comentariu