marți, 6 noiembrie 2012

Banul, singura ideologie în România

 
 
Un prieten, mai tânăr, mai studios și deloc blazat, ca mine, îmi atrage atenția asupra a ceea ce stă ascuns în programul ARD, și despre care ceata lui Papuc nu vrea să se vorbească în campanie. O astfel de ”bombă” este privatizarea educației publice, pe ușa din dos. Iată ce-mi scrie: ”Voucherele sunt o propunere foarte periculoasa, efectul a miliarde de euro investite in timp de cateva decenii in think-tankuri si altele asemenea. Ideea este de a reveni la un sistem educational de sec XIX (cu plata si foarte stratificat ca performante) fara a demantela oficial si legal sistemul de stat, propunere nevandabila electoral.

Prin vouchere se asigura subfinantarea scolilor publice si subventionarea din banii contribuabililor a celor private. Voucherul acopera o parte a taxelor de scolarizare, care sunt cu mult peste posibilitațile materiale ale celei mai mari parti a populatiei. In acelasi timp, voucherul nu acopera cheltuielile de functionare ale scolilor publice, fortand salarii mici, un corp profesoral slab pregatit si demoralizat. Copiii din familii cu bani se duc la scoli private, iar restul, de la familii cu venituri medii la cele sarace, la scolile publice. Astfel, copiii din familiile cu bani au din start o sansa mai buna in viata.

La noi s-a introdus recent finantarea pe elev, gratie lui Funebriu  (decizia) si a BM (know-how). Voucherele ar reprezenta pasul urmator in programul de desfiintare practica, dar nu de drept, a sistemului universal, public si gratuit de invatamant.”
 
Nește băieți deștepți, de ambe sexe ideologice, altminteri ”dușmani de moarte”, când joacă în piesa ”Să-i prostim pe proști!”, s-au și lansat în afacere, cu Liceul Teoretic Național. Pe unul dintre deștepți îl cheamă Vasile ”Buldogul” Blaga, seful ARD. Vine de se explică! Ce nu se explică este prezența în manțocărie a unui social-democrat...Directoarea liceului privat este fosta directoare de la ”Tudor Vianu”. Punem pariu că se duce dracului liceul ”Vianu” în doi-trei ani? Asta e, prieteni! Banul este singura ideologie în epoca acumulării primitive de capital  în Românika. 

4 comentarii:

Dragos Bora spunea...

E.g. Finlanda. Un invatamant de stat performant scoate din scoala cetateni.

E.g. S.U.A. Un invatamant de stat de cacat scoate din scoala niste ragaitori de bere gata sa inghita fast-food, tembeliziune, medicamente sintetice & stuff.

Normal ca invatamantul de stat trebuie distrus si desfiintat... Puterea are nevoie de turma, nu de cetateni...

Cosmin spunea...

Oricum sistemul era cronic subfinantat si in afara oricarei viziuni. Si asta nu doar incepand cu Funeriu ci imediat dupa '89. poate ca solutia este intoarcerea la responsabilizarea prin plata directa a beneficiarilor, in asa fel incat parintele sa aibe motivatia financiara de a cere rezultate cuantificabile celor care ofera educatie copiilor.
O alta solutie ar fi modelul american: arondarea scolilor pe cartiere, sustinerea integrala a acestora de catre locuitorii din acele zone prin taxe locale, anularea dreptului de acces a celor care nu au domiliciul in zona respectiva si, cel mai important, taxele pentru scoala publica platite comunitatii locale raman acelor scoli chiar daca parintele vrea sa isi trimita copilul la o scoala privata.
Daca in sistemul capitalist (atat cat o mai fi) american se poate aplica acest model, nu vad de ce am reinventa noi roata.
Ar cam fi cazul sa invatam o lectie simpla: constrangerile ne fac civilizati, iar solutii nedureroase nu exista.

Dragos Bora spunea...

Cu Sanatatea, sistemul sanitar, se doreste cam la fel.

ANONIMUS spunea...

Nu sistemul american este un exemplu de laudat intr-un stat in care elevul nu stie nici Europa pe unde este si care au facut deliciul unor romancieri englezi si finlandez despre sistemul invatamantului american.Bine inteles ca un baiat serios si cu tati potenti se va descurca, problema este a celor care nu au bani.Darwinismul asta nu e de acceptat si de cautat trebuiesc exemplele in care toti copii pot invata.Nenorocirea este ce au invatat niste asa zisi titrati de toat cacatul sa-mi fie iertat cutezanta.Ca multi onorabili folosesc mai mult "bipul"calului decat un alt tic verbal mai urban.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...