"Istoria economică a lumii este, prin urmare, întreaga istorie a lumii, văzută însă dintr-un anume punct de observaţie, cel al economiei. dar, a alege acest punct de observaţie, şi nu un altul, înseamnă a privilegia de la început o formă de explicaţie unilaterală(şi de aceea periculoasă) de care ştiu dinainte că nu mă voi elibera cu totul. Nu poţi privilegia nepedepsit seria de fapte numite economice. Oricâtă grijă ai avea să le domini, să le pui la locul lor şi, mai ales, să le depăşeşti, poţi oare evita "economismul" insinuant şi problemele materialismului istoric? E ca şi cum ai traversa nişte nisipuri mişcătoate...
Nu spunea Josef Schumpeter, în lucrarea care pentru noi, istoricii, reprezintă capodopera lui, History of Economic Analysis(1954), că există trei modalităţi de a studia economia: prin istorie, prin teorie, prin statistică, dar, dacă ar fi s-o ia de la capăt, s-ar face istoric? Mi-ar place ca specialiştii în ştiinţe sociale să vadă în istorie, într-un chip asemănător, un mijloc excepţional de cunoaştere şi cercetare. Nu este prezentul, mai bine de jumătate, pradă unui trecut care se încăpăţânează să supravieţuiască? Şi nu este trecutul, prin diferenţele şi asemănările lui, cheia indispensabilă pentru înţelegerea temeinică a timpului prezent?"
Fernand Braudel, prefaţă la volumul "Timpul lumii", Editura Meridiane, 1989, traducere Adrian Riza
De ce am ales acest fragment din prefaţă? Simplu: pentru că suntem un popor fără memorie. Lucru care se vede şi în ceea ce scriu economiştii noştri, indiferent de şcoala de gândire căreia se afiliază. Şi atunci, dacă nu ştii geneza unor probleme, evoluţia lor în timp, conjunctura în care au apărut, cum vrei să le dai soluţii plauzibile?
E foarte comod să dai vina pe comunism. Doar că în comunism am continuat, economic vorbind, procese declanşate de cei dinaintea comuniştilor, procese pe care le numim generic "modernizare" şi "dezvoltare". Unele dintre aceste procese ar fi trebuit continuate şi după Marea Revoluţie Capitalistă din Decembrie. N-am făcut-o, şi acum plătim preţul prostiei noastre, prostie care vine din refuzul de a ne cunoaşte istoria şi de a o accepta aşa cum este ea.
Sigur, toţi am vrea să ne fi născut în alte societăţi, mai normale, mai bogate, mai performante economic, politic şi social, dar ne-am născut aici, şi această realitate nu poate fi ignorată. Avem de ales între a schimba această realitate, dar pentru asta trebuie să aflăm cum am ajuns la ea, sau de a ne muta în altă realitate. Dar nu putem trata această realitate cu instrumentele cu care îşi tratează alţii propriile realităţi. Lucrul ăsta nu are cum funcţiona.
5 comentarii:
Prostia noastra e ca am mers cu capul inainte ca berbecii fara sa ne gindim daca facem bine ce facem cu privatizarea, cu restitutio in integrum, cu retragerea statului din economie. Nu ne-am intrebat: ce ne facem cind intram in criza? Ce facem cind partenerii nostri sunt in criza si nu ne pot ajuta?
Ca si alti estici de altfel, am pornit de la niste trairi romantice, utopice despre Occident si capitalism, in special despre pietele care le-ar rezolva pe toate.
L-am luat in brate pe Uncle Sam, si l-am gidilat pe unde am putut (la asta suntem maestri), doar-doar o tusi niste investitii. Dar, in prostia noastra, am refuzat sa vedem realitatea: Uncle Sam e mult mai interesat de relatia cu China decit cu UE. Iar cind Licuriciul a luat-o la vale, noi am cazut direct in cap. Doare?
SUA nu doar se confrunta cu erodarea puterii sale militare globale, prin antrenarea sa in conflicte scumpe, din care nu mai ies cu usurinta, lasind alte puteri sa creasca nestingherit(China, India, Rusia).
SUA se erodeaza intern. "Globalizarea" este produsul unui sistem pervertit al democratiei, in care profitul pentru capitalistii care investesc in alte economii este platit cu pretul saracirii clasei mijlocii din SUA.
Eroziunea democratiei in SUA este evidenta. Interesele corporatiste au primat in decizia legislativa si executiva. La un moment dat, se imparteau bani parlamentarilor de catre lobisti chiar in Camera (House of Reprezentatives). Desi astazi nu mai este voie ca lobistii sa imparta bani parlamentarilor in timpul sesiunii, Boehner, cel care impartea banii atunci se pare ca va fi ales Speaker in Camera, propulsat acolo prin campanii de sponsorizare de mari corporatii. Cine isi face iluzii ca acest Boehner va reprezenta alegatorii?
Globalizarea a fost un instrument de imbogatire exponentiala pentru segmentul industriasilor in primul rind, in dauna Americii. Politicile republicane au scazut practic in final puterea SUA, ca stat.
Dar sa ii lasam pe americani sa vorbeasca ei insisi despre tara lor, pe cale de a deveni Republica Bananiera:
'The U.S. is in terrible shape right now because far too much influence has been ceded to the financial and corporate elites who have used that influence to game the system and reap rewards that are almost unimaginable. Ordinary working Americans have been left far behind, gasping and on their knees. "
http://www.nytimes.com/2010/10/05/opinion/05herbert.html
Braudel.Ei bravos, ca sa vezi!
˝Doar că în comunism am continuat, economic vorbind, procese declanşate de cei dinaintea comuniştilor, procese pe care le numim generic "modernizare" şi "dezvoltare"
Mda.In comunism au fost continuate unele procese incepute dinainte.Dar de regula asta s-a facut dupa ce initiatorii sau promotorii anteriori ai acelor procese de modernizare au fost lichidati sau in cel mai bun caz
exclusi din viata sociala sau profesionala.
Au fost nimiciti oamenii si le-au fost retinute ca utile unele idei si programe.
De regula programele au fost aplicate in beneficiu ideologic si dogmatic iar oamenii care le-au gandit au fost stersi de la originea lor.
Urmarea a fost ca elitele comuniste-in majoritate niste zombie programati neuro-lingvistic- si natiunea-redusa sub imperiul ideologiei la forma de populatie sau massa in termeni marxisti-nu au interiorizat acele programe.
Elitelor comuniste li s-a resetat softul neuro-lingvistic marxist si au fost reinscriptionate nevrotic in limbaj capitalist, natiunea a ramas la stadiul de populatie.
Multe din materializarile acelor programe au devenit astazi niste castele de nisip spulberate de toate vanturile.Karma.
Las' că nici pe cele aduse de "modernizatorii" germani, înaintea comuniştilor, nu le-au interiorizat românii. Şi nici după astea europene nu se prea dau în vânt. Naţia, de!
˝Naţia, de!˝
Mda, e scuza clasica ce absolva de orice responsabilitate.Inclusiv de responsabilitatea pentru greselile ultimilor 20 de ani.
Trimiteți un comentariu