"La întrebarea "putem avea încredere în pieţe?". Europa "politică" răspunde cu "putem avea încredere în guverne"? şi se grăbeşte să inventeze reguli pentru a limita acţiunile celor din urmă...Cu toate astea disfuncţionalităţile pieţelor au dus cel mai adesea societăţile pe buza prăpastiei, în timp că rătăcirile guvernelor(democratice) nu au întrerupt decât în mod excepţional progresul societăţilor...
Criza financiară, despre care ştim că datorează mult unei cupidităţi încurajate de o nouă ordine intelectuală, a născut "Marea Recesiune". Problemele bugetare ale Europei datorează puţin acţiunii discreţionare a guvernelor şi mult consecinţelor mecanice asupra finanţelor publice ale sărăcirii societăţilor...Şi atunci pieţele sau puterea politică au evitat până acum naufragiul, şi cine ne poate asigura în legătură cu viitorul?
În numele cărei virtuţi atâţia economişti şi o majoritate în creştere a elitelor noastre reproşează guvernelor că au făcut prea mult pentru a evita ca societăţile noastre, de care sunt responsabile, să nu se afunde în depresiune?Asta e concluzia pe care vrem s-o tragem din criză? Totul se petrece ca şi când fiecare vrea să revină rapid la vechile repere-deficitul public, sfidarea faţă de acţiunea publică-pentru a uita de inconfortul prăbuşirii schemei intelectuale la care a aderat. Nicăieri în lume această chemare la ordine nu este atât de radicală.(N.M: Fitoussi face aluzie la decizia CE de a controla bugetele ţărilor membre ale UE, înainte de adoptarea lor în parlamentele respectivelor ţări, şi de a sancţiona dur abaterile de la criteriile de convergenţă ale membrilor zonei euro, care au fost introduse la presiunile Germaniei).
Tămbălăul făcut în Europa pe marginea chestiunilor bugetare contrastează de o manieră frapantă cu tăcerea din jurul unei revoluţii a ordinii politice care determină destinul nostru comun. Dacă ar fi trebuit o dovadă de eficacitate a politicului, a capacităţii sale de a stăpâni disfuncţionalităţile pieţelor, politica monetară ne-o furnizează. Ea nu datorează nimic întâmplării."
Să vedem ce ascunde acest articol "furios" al lui Fitoussi, din care am citat mai sus. Lucrurile sunt foarte simple: după ce "pieţele" au provocat "criza" greacă, pentru că nişte bani stăteau degeaba şi era nevoie să-şi găsească un plasament, speculând pe euro şi obligând Grecia să se împrumute suplimentar, ele au dat idei Germaniei, care s-a apucat să impună tuturor ţările din zona euro nişte condiţii care le îngrădesc şi mai mult suveranitatea. Nu doar Franţa nu poate uita ce-a însemnat, în termeni de creştere economică, rigiditatea BCE, care a aplicat la sânge criteriile de convergenţă, mai ales cele privitoare la deficit. Acum temerile privesc momentul ieşirii din criză şi mai ales mărimea creşterii economice, pentru că nu orice creştere este bună, şi mai ales nu orice creştere poate reduce şomajul, marea problemă a Europei.
Citiţi aici tot articolul. În textul lui există şi această trimitere la Banca Centrală Europeană, care se poate aplica şi BNR: "Une institution fédérale en charge de l'instrument le plus puissant de la politique économique est nécessairement politique, au sens noble du terme. Elle ne peut s'exonérer de ses responsabilités en se réfugiant derrière les manuels de bonne gestion monétaire ou en prétextant des contraintes que les traités lui imposent."
De ce această paralelă? Pentru că "independenţa" BNR este ipocrită. Este sub controlul Parlamentului, deci este o instituţie politică, membrii Consiliului său de conducere sunt desemnaţi de partide, şi cu toate astea pare să fie un soi de OZN instituţional, opac, omniscient, care, oricâte bâlbe ar da şi oricâte tâmpenii ar face, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Timp în care se ideologizează în ritm alert, şi devine parte a jocului politic. BNR a dovedit partizanat politic prin toate atacurile la adresa statului social, sprijinind astfel poziţia unei părţi a spectrului politic. Această ipocrizie nu poate continua la nesfârşit, mai ales că, din punctul de vedre al democraţiei, statutul BNR este un non-sens: o instituţie care nu este produsul unui proces electiv, nu are legitimitatea votului popular, impune celorlalte instituţii punctul său de vedere, de o manieră totalitară, având la îndemână un instrument extrem de puternic, politica monetară. Avem la ce medita...
2 comentarii:
Am auzit pareri extreme ca un partid (referinta era la PSD) nu are oameni care sa conduca tara pentru ca rindurile din fata nu ar avea businesuri, si deci, nu ar sti cum sa "faca bani". Un fel de chemare la un nou tip de lustratie, sa-i spunem "lustratie capitalista". Cred ca acest tip de gindire impinge spre un nou tip de totalitarism, o lupta intre "clasa cu bani" si "clasa fara bani".
In alta ordine de idei, probabil ati auzit, ambasadorul Angliei a aparat recent masurile de austeritate romanesti, spunind ca si el in Anglia a fost "austerizat". Datorita veniturilor sale (de ambasador) nu mai primeste alocatie pentru copii. Vai, vai! Mi se pare totusi o ipocrizie sa plingi odata cu romanii, pentru ca tu ca functionar al statului britanic pornesti de la un cu totul alt nivel de bunastare cind ti se reduc anumite drepturi. .
Dar il inteleg pe numitul diplomat, care are de aparat un regim si un sistem, plantat in Romania si sadit cu seminte portocalii, de import.
Draga Constantin, imi incalc optiunea de a nu mai posta din pricini de "monolog in paralel". Paralelismul nu-l viza pe proprietarul blogului, ci pe unii musafiri ai sai. Dar mi-o incalc doar pe jumatate, caci nu ma adresez acelor "edificati" dreptaci, neoconi si libertarieni, eventual basisti, cu totii suferind de cataracta intelectuala, cu totii fiind bolnavi de ceea ce as numi "priza empirica la realitate".
Tema ridicata de tine, prin intermediul lui Fitoussi, este punctual exacta, facilitind intelegerea fenomenului politico-financiar de azi: dereglementarea pietelor, prin vointa politica neoconservatoare, a condus la haosul prezent. Mina invizibila nu actioneaza decit in visele erotice ale abisalilor dereglementationisti, iar rezultatele se vad, le induram cu totii, mai putin o mina de potentati, care nu se vad obligati sa sub-vietuiasca economic. Si apropo de unele tirade ale unor "intelectuali" care functioneaza in regimul privat mioritic si care vad in bugetari si in fractura dintre cele doua registre cauza raului absolut. N-am nimic cu cei de la privat, nu mi se pare ok sa le fim opusi, noi, bugetarii. Dar daca tot sintem acuzati ca chiulim, cu ochii pe ceas, ca sa se termine ziua de lucru,as intreba si eu cum se face ca in economia noastra marele randament al productivitatii private nu izbuteste sa genereze mai multe repere vizibile ale bunastarii? Ca noi, astia, ticalosii de la Stat, lucram mai ales in servicii, in invatamint (cazul meu), in sanatate etc., iar in sectorul productiv ceilalti, de la particulari. Buun, oamenii de la privat ne intretin pe noi, leprele etatiste si lenese, asta pricep... dar sint totusi cu vreo trei milioane mai numerosi decit noi, si muncesc de dimineata pina seara. De ce nu se vad pe strada, in societate, in magazine, oriunde in viata sociala, rezultatele acestei eficiente capitaliste a la roumaine? Ah, Statul le fura rezultatele muncii, prin spoliere impozitara. Ok, dar unde se duc banii bietilor oameni de la privat? Nu cumva in gaura neagra a marilor firme private apartinind clientelei oranj, adevarat suport economic al neoconilor de Dimbovita? Nu stiu, te intreb si eu...
Trimiteți un comentariu