joi, 3 martie 2011

Hotel Griviţa



De când mi-am luat, în sfârşit, un aparat foto demn de numele ăsta, am strâns destule fotografii ale unor case din Bucureşti. Îmi place să fotografiez case. Sunt martori şi povestitori ai istoriei. Sigur, nu neg ce-am scris despre Hala Matache şi despre dărâmarea ei. Casele, ca şi oamenii, îmbătrânesc şi mor. Pot îmbătrâni şi muri frumos, sau, dimpotrivă, urât şi violent. Cel mai mult rău le face indiferenţa oamenilor.


Cum mai am un blog, "Călătorii în realitatea virtuală", am decis să-l folosesc mai mult pentru a prezenta case şi locuri din Bucureşti. Nu va fi un efort sistematic, şi să nu vă aşteptaţi la o documentare-beton. Nu sunt istoric, şi nici n-am timp prea mult pentru aşa ceva. Dar cred că o imagine poate spune mai mult decât un potop de cuvinte.


Şi pentru că recent am scris despre două fotografii luate, în 1976, din Hotel Nord, care prezintă frontul de case cuprins între Hotel Griviţa şi intersecţia Buzeşti cu Griviţei, azi am trecut şi am fotografiat Hotelul Griviţa. Din păcate, cum spuneam, hotelul este lăsat de izbelişte, iar de el s-a lipit o oribilitate, tot hotel. Totul arată ca dracu'. Problema e că mie îmi place clădirea aia, şi ar fi foarte trist să dispară. Restul fotografiilor îl găsiţi aici.

3 comentarii:

Karakas spunea...

Si mie imi place cladirea. Toti provatii ar trebui obligati prin lege sa isi mentina cladirile, si sa investeasca in ele.

Dan@Trenduri spunea...

Excelenta decizia de a reactiva celalalt blog! Eu unul il urmaream.

Constantin Gheorghe spunea...

Mulţumesc, Dan! Viaţa mea a fost destul de complicată. Mi-ar fi plăcut să-l pot ţine activ şi pe celălalt. Era o idee "şterpelită" de la Attali. Are el nişte teorii pe tema realităţii virtuale.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...