miercuri, 9 martie 2011

Precarul, noul proletar



Scriam, nu cu mult timp în urmă, asta: "România este o ţară precară, cu un stat precar, condus de nişte inşi precari, cu o cultură precară, cu o educaţie precară, cu o morală precară, în care totul este sub semnul precarităţii: viaţa cetăţenilor, pensiile şi salariile, legile şi Constituţia, justiţia, economia, munca, totul."  

Nu era o izbucnire de moment. Era o rezumare a unei realităţi pe care încă nu suntem gata s-o conştientizăm, s-o acceptăm, şi, ca urmare, nu suntem pregătiţi s-o schimbăm. Noul Cod al Muncii nu este unul al "sclaviei", deşi în multe cazuri aici se va ajunge, ci un instrument al legalizării precarităţii. Asta este cea mai periculoasă, şi mai costisitoare social, consecinţă a adoptării lui.


Beranger semnalează, pe blogul său, o abordare interesantă a acestei evoluţii, de fapt involuţii. A apărut pe un blog găzduit de "The Guardian", specializat pe probleme de sociologie. Vă invit să vedeţi filmuleţul, durează vreo 10 minute. Şi dacă nu aveţi starea necesară  să-l  vedeţi, puteţi citi ce-i mai jos:





"Western Europeans and Americans are about to suffer a profound shock. For the past 30 years governments have explained that, while they can no longer protect jobs through traditional forms of state intervention such as subsidies and tariffs, they can expand and reform education to maximise opportunity. If enough people buckle down to acquiring higher-level skills and qualifications, Europeans and Americans will continue to enjoy rising living standards. If they work hard enough, each generation can still do better than its parents. All that is required is to bring schools up to scratch and persuade universities to teach “marketable” skills.(…)

But the financial meltdown of 2008 and the subsequent squeeze on incomes is slowly revealing an awful truth. As figures out last week from the Office for National Statistics show, real UK wages have not risen since 2005, the longest sustained freeze in living standards since the 1920s. While it has not hit the elite in banking, the freeze affects most of the middle class as much as the working class. This is not a blip, nor the result of educational shortcomings. In the US, which introduced mass higher education long before Britain, the average graduate’s purchasing power has barely risen in 30 years. Just as education failed to deliver social democratic promises of social equality and mobility, so it will fail to deliver neoliberal promises of universal opportunity for betterment.(…)

We are familiar with the outsourcing of routine white-collar “back office” jobs such as data inputting. But now the middle office is going too. Analysing X-rays, drawing up legal contracts, processing tax returns, researching bank clients, and even designing industrial systems are examples of skilled jobs going offshore. Even teaching is not immune: last year a north London primary school hired mathematicians in India to provide one-to-one tutoring over the internet. Microsoft, Siemens, General Motors and Philips are among big firms that now do at least some of their research in China. The pace will quicken. The export of “knowledge work” requires only the transmission of electronic information, not factories and machinery. Alan Blinder, a former vice-chairman of the US Federal Reserve, has estimated that a quarter of all American service sector jobs could go overseas.

Western neoliberal “flat earthers” (after Thomas Friedman’s book) believed jobs would migrate overseas in an orderly fashion. Some skilled work might eventually leave but, they argued, it would make space for new industries, requiring yet higher skills and paying better wages. Only highly educated westerners would be capable of the necessary originality and adaptability. Developing countries would obligingly wait for us to innovate in new areas before trying to compete.(…)

It suggests neoliberals made a second, perhaps more important error. They assumed “knowledge work” would always entail the personal autonomy, creativity and job satisfaction to which the middle classes were accustomed. They did not understand that, as the industrial revolution allowed manual work to be routinised, so in the electronic revolution the same fate would overtake many professional jobs. Many “knowledge skills” will go the way of craft skills. They are being chopped up, codified and digitised.


Brown, Lauder and Ashton call this “digital Taylorism”, after Frederick Winslow Taylor who invented “scientific management” to improve industrial efficiency. Call centres, for example, require customers to input a series of numbers, directing you to a worker, possibly in a developing country, who will answer questions from a prescribed package. We are only at the beginning; even teaching is increasingly reduced to short-term, highly specific goals, governed by computerised checklists.


Digital Taylorism makes jobs easier to export but, crucially, changes the nature of much professional work. Aspirant graduates face the prospect not only of lower wages, smaller pensions and less job security than their parents enjoyed but also of less satisfying careers. True, every profession and company will retain a cadre of thinkers and decision-makers at the top – perhaps 10% or 15% of the total – but the mass of employees, whether or not they hold high qualifications, will perform routine functions for modest wages. Only for those with elite qualifications from elite universities (not all in Europe or America) will education deliver the promised rewards...


Governments will then need to rethink their attitudes to education, inequality and the state’s economic role.”


O ultimă remarcă: taylorismul digital(eu scriam despre noul taylorism acum câţiva ani, din păcate am tot pierdut materiale, din prostia mea!) este o realitate. Cătălin, fiul meu, este un astfel de proletar al lumii digitale. Discutam cu el asta, acum vreo două săptămâni: o hală mare, plină de cubicule, unde oameni ca el, cu studii de calitate în IT, îşi scriu bucăţelele lor de programe, pe care nişte tipi le asamblează câteva cubicule mai încolo, după care alţii le testează peste alte câteva cubicule, şi aşa mai departe. Banda e acolo, doar că locul cheilor fixe a fost  luat de tastatură şi de maus. Condiţia socială e cam aceeaşi cu a celor care lucrează la bandă, la Mioveni.  

9 comentarii:

chien spunea...

Teoria clasei precariatului, daca va intereseaza:
http://www.japanesestudies.org.uk/discussionpapers/2009/Obinger.html

http://ec.europa.eu/italia/documents/news/ue_e_societa_civile/forum_poverta_napoli_-_guy_standing.pdf

http://www.amazon.co.uk/Precariat-New-Dangerous-Class/dp/1849663513

Karakas spunea...

Sigur ca ma deranjeaza ca pentru ca elita occidentala sa prospere si mai mult s-a inventat globailizarea sprijinita politic in Occident. Acest sistem isi tradeaza proprii cetateni in Vest, iar stinga e prea anemica, sau tot in cirdasie cu bogatanii ca sa se opuna serios.

Ma apuca toti nervii cind sun la Bell sau la alta mare companie cu call centre offshore si mi se raspunde din India, unde sunt transferate toate datele mele personale. Mi s-a intimplat chiar sa imi propuna din India sa deschida ei un VPN in calculatorul meu ca sa verifice nu stiu ce. Dar cit de tampiti ne cred? Cu ce drept sunt transferate datele colientilor din SUA si Canada in India?

Anonim spunea...

ce i-au impiedicat pe romani sa vada aceste probleme evidente inca de la inceputul anilor 90?! s-a scris inca de atunci si mult mai mult decit acum deoarece jurnalistii pe acele vremuri mai aveau pe linga ceva libertate si citeva urme de constiinta ambele disparute aproape total intre timp. si ce credeti voi ca se mai poate schimba? nimic! asa se intimpla cind lumea doarme in bocanci crezind ca se va ocupa altcineva de aceste probleme care sint de fapt ale fiecarui individ in parte sau ca nu va fi afectat personal de schimbarile societatii! acum s-a ajuns la un punct in care situatia actuala nu mai este reversibila fara pierderi imense. de fapt indiferent ca se va continua sau renunta la acest drum avem de parcurs un drum al oaselor care va fi lung si extrem de greu. acest lucru este valabil pt toata lumea!!! imi lipseste din cele spuse de englezi faptul ca salariile ca putere de cumparare pt marea majoritate a vesticilor sint la nivelul anilor 60!!! americanii au cazut chiar la nivelul anului 1958 daca nu se iau in calcul salariile celor cu functii de conducere. practic ceea ce s-a spus in anii 90 ca se va ajunge la societatile 20%(au destul)-80%(n-au nimic) a devenit relitate. imi aduc aminte ca pina si pe copertile unor reviste au aparut la vremea respectiva reprezentarile grafice ale unei astfel de societati ca sa priceapa si vesticii invatati de generatii sa gindesca in imagini. scott mcnealy a spus prin anii 90 ca problema de viitor este to have or to be food. stiu ca romanii pe vremea aia aveau alte vise despre vestul luminos si nu avea urechi sau ochi pt realitate. astazi a venit plata!!!

Anonim spunea...

inca o minunatie din vestul luminos!


http://stirileprotv.ro/csid/sex-si-viata-de-cuplu/dezbatere-la-ce-varsta-crezi-ca-trebuie-sa-stie-un-copil-totul-despre-sex.html

Anonim spunea...

mell brooks a stiut de ce face acest film!
asa gindesc bosii si vezi scena de la 4:52 cu bobirnacul!

https://www.youtube.com/watch?v=ZyEiJ75pe64&feature=related

referitor la it si angajati: poate pe acolo mai sint angajati cu 8 ore insa in vest oamenii sint angajati pe proiecte iar cind se termina.....
devi liber
https://www.youtube.com/watch?v=c1oa57uVZnY&feature=related

Andrei spunea...

Domnule Gheorghe, aveti dreptate, dar dati un exemplu gresit. Fiul dumneavoastra este exact beneficiarul acestui fenomen! Si eu sunt programator si mi-am inceput cariera cu vreo 5 ani mai devreme decat el, si in cazul meu este si mai clar cat am beneficiat de scurgerea spre est a joburilor din IT. Intrebati-va fiul de ce exact programatorii sunt atat de bine platiti comparativ cu restul categoriilor profesionale, si mai ales de ce avantajul acesta incepe sa se estompeze.

O sa imi dau si eu cu parerea inainte sa auziti explicatiile lui:
1. Programatorii romani au avut de lucru pentru ca in Vest nu se puteau pregati suficienti specialisti, si asta ii facea mult prea scumpi. Prin natura activitatii a fost usor sa se mute in Romania si sa ne dea noua de lucru in detrimentul vesticilor.
2. Astfel, salariile programatorilor se raporteaza exact la un procent subunitar din cel din Vest, si deja s-a ajuns la acest nivel. Inseamna ca stagneaza.
3. Veniturile celorlaltor categorii profesionale au crescut odata cu economia, si diferenta incepe sa se estompeze.
4. Si in programare, ca si in orice alta meserie, sunt meseriasi si ... meseriasi. Unii nu sunt in stare de mai mult decat sa scrie "bucatelele lor de programe", altii de mult mai mult. Si sunt platiti pe masura.
In afara de asta, ca inginer stiti foarte bine cum functioneaza banda de asamblare, si cum se construiesc sistemele complexe. Si in programare se aplica exact aceleasi principii, de aici "fermele de cubicule". Fiul dumneavoastra poate alege sa lucreze intr-o companie gigant, in cubiculul lui mai mult sau mai putin evidentiat, sau sa-si deschida propria firma si sa lucreze in ce conditii doreste. Asta e frumusetea programarii, poti face bani din 10 milioane de linii de cod, sau din 10 mii de linii, depinde ce vrei si cat te duce capul.
Ca noi romanii in general o sa fim mai fericiti daca fiul dumneavoastra isi deschide firma lui aici in tara si aduce un produs revolutionar pe piata, sau care e rolul statului in toata povestea asta e cu totul altceva.

Constantin Gheorghe spunea...

Andrei, povestea este mai complicată. Este vorba despre iluzii, iar una dintre iluzii a fost aceea a "excepţionalităţii" economiei cunoaşterii. Ei bine, nu e deloc o "nouă economie". Taylorismul digital este doar un aspect.
Un mod de producţie structurează un anume tip de societate, vezi capitalismul industrial. Este greu de spus ce tip de societate se naşte acum. Şi ce şanse vor avea în noul context social elitele intelectuale sau tehnice. Despre asta e vorba.
Sigur, şi eu sper să-şi deschidă o afacere a lui. Dar asta nu schimbă taylorismul digital. Doar că el va fi la vârful "lanţului trofic". Ceea ce are şi avantaje, ce-i drept!

Andrei spunea...

Acuma depinde ce intelegeti prin "elite". Programatorii, de exemplu, per total nu sunt deloc o elita. Din intamplare au o pregatire care s-a nimerit foarte bine in contextul pietei muncii national si international, de aia per total au (avut) venituri peste medie. Exista intr-adevar o elita a programatorilor, cum exista o elita si a altor categorii.
Ce vreau de fapt sa spun ca indiferent de tipul de economie (agricola, industriala, "a cunoasterii" etc) exista si va exista intotdeauna o ierarhie, un "lant trofic". Acest fapt in sine nu poate fi ocolit, "sta in natura Universului" ca sa zic asa. Ce pot oamenii sa faca este sa atenueze diferentele dintre varf si baza...
Banuiesc ca asa ziceau si cei de acum 200 de ani, doar ca foloseau termeni ca indemanare, iscusinta in producerea bunurilor fizice, in loc de intelectuale.
Istoria pur si simplu isi incepe un nou ciclu.
Si da, ni s-a vandut o iluzie: "De data asta va fi altfel". Nu va fi deloc altfel, atat ca palmasii nu vor mai muri de silicoza sau intoxicatie cu plumb, vor muri de boli cauzate de stress si lipsa de miscare si alimentatie proasta samd si toate pe fondul unei stari depresive generalizate. Pentru ca si cea mai jenanta facultate, chiar daca nu te invata vre-o mare meserie, te invata sa visezi.

Andrei spunea...

Si daca tot m-am luat de programatori, o sa-mi continui ideea anterioara: in Romania, programatorii mai au aerul de elite pentru ca intr-adevar, cei mai buni elevi de liceu care aveau inclinatie spre inginerie au ales programarea, exact din motivul ca era de departe cea mai buna alegere a carierei. Daca se cereau ingineri in constructii ne faceam toti constructori, va garantez. Si tocmai de asta programatorii romanai sunt celebri, pentru ca s-au ales nu numai dintre cei pasionati in general de calculatoare, ci din intreaga zestre genetica a unei generatii. The best of the best cum s-ar spune. Era singura scapare din foame.