marți, 29 martie 2011

Trădarea, ca virtute



Nu ştiu cine este Silviu Crăiescu. Bănuiesc că ăştia de la Q Magazine n-au dat tocmai întâmplător de el. Văd că până acum nimeni n-a contestat faptul că a lucrat la Ambasada SUA. Ceea ce spune el în interviul despre care vorbesc cei de la EvZ(surprinzător!) este infinit mai grav decât tot ce "dezvăluie" cablogamele din lotul WikiLeaks:

  • O parte din ele sunt parcă spuse de mine cuvânt cu cuvânt, altele sunt hilare şi cred că sunt informaţii voit eronate şi necredibile. Nu se vorbeşte deloc despre americani, mai ales cei din anturajul Dlui. Cheaney, vice-preşedintele în mandatul Bush, sau foşti angajaţi ai CIA deveniţi oameni de afaceri. Aceştia făceau afaceri cu Dl. Dinu Patriciu şi, mai ales, cu statul român. Şi nimic despre afacerea Bechtel! Sau despre faptul că o parte a foştilor guvernanţi ar fi pro-ruşi. Acest lucru e o tâmpenie acreditată de consilierii prezidenţiali ai preşedintelui Traian Băsescu, dar care a dat de gândit la Washington. Deviza Palatului Cotroceni: Ori noi cu voi, ori ei cu Moscova”
  • “Toţi ambasadorii SUA s-au implicat în politica de stat a României prin mesaje şi acţiuni care au modelat parteneriatul strategic actual cu NATO, care au dus la punerea în funcţii cheie a unor demnitari romani, astfel încât SUA să deţină pârghiile necesare asigurării intereselor sale zonale privind vânzarea de tehnica militară veche, sau care au adus avantaj companiilor americane gen Ford, Bechtel, Polaris, Smithfield”
  • “Am avut ocazia să asist la momente foarte jenante şi delicate în materie de diplomaţie şi chiar acţiuni specifice de spionaj între cei doi parteneri strategici România - SUA. Am asistat la turnătorii, minciuni şi chiar războaie intre "găşti" formate din demnitarii acestei naţiuni, în fata oficialitatiilor americane, care au acceptat să ajute numai politicienii care le susţin interesele şi politica de stat. Aş putea spune că am asistat chiar la acte de înaltă trădare. [...] Niciodată S.U.A. nu ne-au privit ca partener, ci doar ca aliat conjunctural. [...] Nimeni nu vorbeşte de înţelegerea pe care România o are cu SUA., ca niciun soldat american să fie judecat pe teritoriul României sau să se supună Curţii de Justiţie de la Haga”
  • “Ambasadorul SUA., E.S. Dl. Nicholas Frank Taubman, a fost omul care l-a urât pe Traian Băsescu cel mai mult, dar în acelaşi timp l-a şi ajutat să rămână ceea ce este. În discuţiile deschise private avute cu domnul ambasador acesta mi-a relatat mai multe episoade în care domnul Traian Băsescu l-a tras în piept. Mi-a spus verbal, citez: "În acest om să nu ai încredere niciodată". Altă dată mi-a spus, citez, ca Traian Băsescu este cel mai bogat preşedinte pe care l-a avut România”
  • “Am văzut membri ai familiei prezidenţiale din România în situaţii jenante şi iresponsabile, implicaţi în schimbul de note şi scrisori între un preşedinte suspendat şi ambasadorul în funcţie. În seara destituirii preşedintelui din funcţie de către Parlament, am văzut un preşedinte într-o stare de agitaţie caracteristică unui om aflat sub influenţa băuturilor alcoolice [...] care a dat peste cap dispozitivul de securitate propriu al reşedinţei ambasadorului SUA., deoarece nu avea permis de acces aprobat şi nicio funcţie oficială. A fost derută! A venit atunci, în jur de ora 18.30, fără escortă SPP, însoţit doar de o maşină blindată de la SPP cu şofer. Am văzut un preşedinte suspendat foarte slab, moale, aflat într-o stare de intensă emoţie şi frică, plângând şi fumând în acelaşi timp, încercând să se împrietenească cu mine şi aşteptând afară, lângă garaj, până când a fost primit de ambasador în casă. Atunci a cerut ajutorul SUA şi a promis multe!”
  • “Fireşte că (n.r. ambasada) plătea (n.r. pentru informaţii), şi nu o făcea la vedere, dar puteţi vedea că majoritatea funcţionarilor publici din aparatul de stat din România, care reprezintă un vector de interes pentru SUA., sunt plătiţi prin diplome şi calificări făcute în instituţii americane. Cel mai adesea, am văzut sume mari de bani, în dolari, transportate afară din România de ambasadorii SUA, dar nu prin valize diplomatice. Aceste sume de bani erau ascunse printre lucruri şi bagajele personale, care nu sunt controlate de autorităţile statului român, din motive de imunitate diplomatică. Vă pot spune doar ca "banii" proveneau din nordul ţării şi ajungeau undeva sus, la Washington DC. [...] Am asistat la discuţii private, în cadru securizat, unde erau sugerate persoanele care urmau să fie desemnate şi, mai apoi, validate de Parlament ca şefi de servicii secrete în România, având girul partenerului american, altfel nu se putea”.
  • Am văzut elite ale societăţii civile din România care produceau dovezi asimilate serviciilor speciale, care aveau drept scop murdărirea imaginii unui candidat la scaunul de preşedinte al României. Am văzut consultanţi politici plătiţi de partide aflate în competiţie, care îşi dădeau mâna şi trădau, cu girul ambasadorului S.U.A. la Bucureşti. Am văzut biletele "uitate din greşeală" la un breakfast de reprezentanţi ai serviciilor secrete interne, după discuţii cu ambasadorul S.U.A. la Bucureşti, care ajung, întâmplător, la şeful partidului din opoziţie. Am auzit discuţii în care oficialilor americanilor le părea rău că au susţinut alegerea Procurorului General al României şi că alegerea acestuia nu a dat roade. Oficialii americani, în discuţiile private, au cochetat cu idea ca cel mai bun preşedinte pentru România ar fi fost domnul Crin Antonescu, dar a fost păcat că acesta nu era susţinut de un partid mare, la aceea data”.
  • “Oficialii americani au reiterat mereu ideea că cel mai bun prim-ministru al României, după Dl. Adrian Năstase, a fost Dl. Tariceanu care, practic, a dat tot ceea ce America a cerut, dar care a făcut o gafă de proporţii în războiul cu preşedintele Traian Băsescu, cerând, împreună cu Dl. Melescanu şi cu Dl. Vosganian, în mod nejustificat în viziunea americană, aducerea acasă a trupelor din Irak. Practic, din acel moment, cei trei au devenit automat pro-rusi şi l-au reinventat pe domnul Traian Băsescu. Acesta, deşi căzuse în dizgraţia SUA, a revenit, astfel, surprinzător, ca aliat”

Vom fi fiind noi prieteni(vorba vine, totul indică faptul că ne prezentăm şi suntem trataţi ca nişte slugi!) cu americanii, dar nişte acuze de înaltă trădare pentru câţiva dintre mâncătorii ăştia de căcat, care au făcut şi fac atât de mult rău României se impun cu necesitate. Dacă ţara asta mai vrea să fie o democraţie, votul trebuie să te legitimeze, nu un ambasador, fie el şi american, care şi-a cumpărat postul cu bani daţi pentru campaniile electorale din SUA. Care ambasador se comportă ca un comis-voiajor, având mereu ceva de vândul papuaşilor locali: o autostradă care nu se mai termină, avioane ruginite, armament perimat, sau de cumpărat, cum ar fi copii pentru adopţii. Dar cine s-o facă?


În ţara asta trădarea a ajuns o virtute şi patriotismul, un stigmat.

5 comentarii:

Anonim spunea...

"Dacă ţara asta mai vrea să fie o democraţie, votul trebuie să te legitimeze"

Votul poporului a legitimat pe "Cineva".

Mai precis, pe "Cineva" întru totul pe măsura poporului, fiindcă, aşa cum a spus cândva un personaj al lui Caragiale, la aşa alegători, mai bun ales nici că se putea. (Dovada: poziţia privilegiată pe care o oferă cu atâta generozitate bărboşilor infecţi de popi în activităţile rezervate prin lege Statului. Aici chiar seamănă a american conservator, pupător al distinsului fund al lui George Dubya.)

~Nautilus

Anonim spunea...

In orisicare tara democratica din lume ,aceste dezvaluiri cu turnatorii abjecte la o ambasada STRAINA >se cam denumeste drept : INALTA TRADARE DE TARA !!! Corect ?

Sa vedem cum vor proceda "otoritatile' in acest caz .Parerea mea >ca-n cazul Almei >deci canci ancheta ,canci vinovatie >cainii latra ,ursul hamerican trece !!!!

Si ne mai intrebam cum draq o iesit machi' prezidel in 2009 ???!!!
Raspuns clarissimo: CU SOFT DE LA LICURICIUL CEL MARE !

Traim intr-o Lume ce se va duce de rapa ,cat de curand ,din pricina acestor ignari proveniti de peste Ocean ,arnauti mondiali ,fara nicio legatura cu morala ,spiritul democratic ,economia de piata si drepturilii omului !

Si care se-nchina ,de 6 ori pe zi la ZEUL- BAN >cu orisice modalitaturi si incalcari ale Dreptului International !

Si mai pomenim de :politie politica ,informatori ,colaboratori ai securitatii ,bla-bla , muff-muff ,cand actualii merita doar un scaun electric ,sau ,si mai economic ,un glont in ceafa pentru ,repet ,INALTA TRADARE !!!

Karakas spunea...

Wow, tipul asta ar trebui sa fie declarat erou national! Se confirma ca Romania are un regim papusa, care danseaza cum vor anumite cercuri de interese. Hilar e ca de multe ori sunt mai multe grupuri care platesc, care probabil nici nu sustin pozitii ale Departamentului de Stat.

Oare va declansa Departamentul de Stat o ancheta care sa lamureasca acuzele de mita si transport ilicit de bani de catre diplomati americani din Romania in SUA? Acolo sunt acuze foarte grave, de parca acesti diplomati nu lucreaza pentru Administratia SUA, ci pentru businesuri private americane.

Karakas spunea...

As mai vrea sa inteleg, al cui interes l-a promovat Basescu cind a renuntat la 2,6 miliarde de dolari din datoria Irakului fata de Romania?

“Preşedintele Traian Băsescu le-a comunicat diplomaţilor americani, în 2005, că România a acceptat să renunţe la 80% din datoria istorică de 2,6 miliarde USD pe care trebuia să o primească de la Irak,”

Cui ii e mila de Romania si ii sterge din datorii? Ne iarta FMI de datorii? Stergerea acestei datorii mari a Irakului mi se pare un act anti-national. Las la o parte darea de seama fata de diplomatii americani…Dar daca a fost un tirg cu americanii, poporul mult-iubit de Basescu ar trebui sa stie exact care ar fi avantajele lui pentru Romania.

http://www.gandul.info/international/wikileaks-basescu-le-a-transmis-americanilor-ca-romania-renunta-la-80-din-datoria-istorica-a-irakului-de-2-6-miliarde-usd-8107918

Fluieratorul spunea...

Silviu Craescu pe Realitatea TV... Din ce fund de mineca l-au mai scos si pe asta!?

De ce ne-om fi pierdut cu totii vremea atita timp cu flacaiasii astia care ne tot vor voturile daca exista o asemenea mina de aur de informatie? Si daca are dreptate asa, razant, 1%, si tot imi vine sa-i iau pe unii in suturi. Ca Basescu e o coada de topor americana stiam si fara Silviu Craescu. Nu de alta, dar eu cind vad ca se intimpla cite ceva mai bengos, ma intreb cui foloseste, si pina acum nu m-am prea inselat...

Deci attn!, Craescu pe Realitatea TV. Enjoy!