Mi-am tot stors creierii să înţeleg de ce a fost aleasă Roberta Anastase pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Titlul de "Miss România" nu era de ajuns. Mai trebuia ceva, dar nu vedeam ce. Până ieri. Când mi s-a aprins beculeţul: ştie să facă plăcintă cu mere! Da, frate! Aşa mai vii de acasă!
Apreciază, nu apreciază, opera sa legislativă poporul, dar ştiu că ăi de vizitară ieri Palatul Parlamentului şi-au lins degetele, după ce au gustat din plăcinta Robertei. I-au cerut şi reţeta! Acum înţelegeţi ce şi cum cu Partidul Popular? Şi apropo, nu ar putea PDL să-şi aleagă drept semn electoral plăcinta? Şi deviza: "La plăcinte, înainte!"
Oricum, doamna ilustrează cum nu se poate mai bine moştenirea fanarioţilor: "Cu iaurt, cu gugoşele, Te făcuşi vornic, mişele!"
3 comentarii:
Da, cred ca le-au placut foarte mult placintele, mai ales ca erau din banii publicului, adica si din banii lor!
Bre, mai bine dadea PDL piine mai ieftina la saraci, care nu au bani sa se deplaseze sa deguste din placintele lui Anastase.
acum câţiva ani am auzit (din întâmplare, că nu mă învârt în astfel de cercuri) un politician numind-o "Omerta Anastase". Concluzia ar fi că tanti ştie ceva şi i se dau funcţii ca să tacă.
Trimiteți un comentariu