vineri, 19 februarie 2010

Sofismul care duce la totalitarism

Drumul spre totalitarism trece printr-un soi de sofism, apud Boc, acest monstru utecisto-constituţionalist-pupincurist: "dreptul este garantat, nu exercitarea lui". După ce a spus ieri că dreptul la pensie nu poate fi luat, pensia, da, acum spune acelaşi lucru despre alocaţie, pe care vrea s-o ia Şeitan de la "bogătaşi". "In Constitutie, dreptul este consacrat, cuantumul nu", zice Boc, uitând că Şeitan spusese că alocaţia nu se va mai acorda celor cu venituri mari.
Acum, cretinul şi-o fi dat seama că a sărit calul. Şi repară o gafă cu o altă gafă. Există în Constituţie un foarte consistent capitol, Capitolul 2, Drepturile şi libertăţile fundamentale, care poate fi făcut caduc de gândirea lui Boc. Întâi să vedem ce zice ea despre "Nivelul de trai". " ARTICOLUL 47(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. (2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii."
Şi ce spune Boc? "Păi, dreptul una, modul în care se exercită acest drept, alta. Da, ai dreptul la pensie, dar eu, Boc cel Mare, hotărâsc cât şi dacă primeşti pensie, că eu sunt STATUL! Tot eu, Boc, care mă confund cu STATUL, voi hotărâ şi dacă poţi exercita şi celelalte drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Iar dacă Pulea Vodă îmi ordonă, găsesc eu cum să împiedic exercitarea lor, fără să pară că încalc Constituţia." Nu va trece mult şi ne vom putea bucura de drepturile constituţionale numai dacă avem carnet de partid cu scoarţe portocalii.
Li s-a cam urât cu binele jigodiilor ăstora! Se joacă periculos cu focul. Comunismul de dreapta se naşte în România, având drept moaşe două jeguri: un securist şi-un utecist.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Comunismul de dreapta s-a instalat la romanica din anii '80, iar acum se lupta intre ei fascistii din politica. Model american...

Matilda spunea...

Este scandalos cum o mana de incompetenti ingroapa Romania ! Oare cand ne vom trezi ?

Shadow spunea...

Mie imi e din ce in ce mai clar ca boc era si este "clei" la orice tine de drept si justitie. Asta a "excelat" in regimul comunist pe de o parte pt ca avea "profilul perfect" de pupincurist, pe de alta parte pt ca avea o origine foarte sanatoasa si in al treilea rand ca executa cu placere orice.

Ged spunea...

@Shadow

Boc n-a "excelat" cu adevărat în regimul comunist, căci doar primii doi ani din studiile universitare (Facultatea de Istorie) i-a făcut în acele timpuri. Este drept că având ˝"profilul perfect" de pupincurist˝ a promovat în funcţia de conducere în UASC din Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca. Mă îndoiesc însă ca după absolvire ar fi reuşit să se ridice peste nivelul de profesor de istorie în comuna natală. Hai să zicem, admiţând că ar fi ieşit şef de promoţie, că ar fi rămas asistent în facultate, dar foarte greu, ştiut fiind că oraşul Cluj-Napoca era oraş închis.
Dar vânzoleala din decembrie 89 a tulburar apele şi a permis ieşirea la suprafaţă a tuturor gunoaielor şi răspândirea lor prin toate funcţiile de decizie din România. În cazul lui Boc un element favorizant a fost şi apartenenţa familiei sale la un cult religios cu mare influenţă internaţională. Asta explică şi ploaia de burse de studii în străinătate, (6) care au căzut pe capul bietului Boc. Dreptu-i că doar una este de 6 luni, restul fiind doar de câte 2, dar şi astea îi fac CV-ul gras.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...