Tapalabă e indignat de modul în care România, românii şi politicienii au primit vestea instalării scutului antirachetă, pe care o consideră o "decizie istorică". Eu aş zice că e o decizie isterică. Şi banală, în acelaşi timp. Să mă explic: un sistem de arme rămâne ceea ce este: un sistem de arme. Nici nu ştiu în ce măsură el ne aparţine, în sensul că decizia de a-l folosi ne revine. Mai degrabă suntem gazde. Şi plătim pentru privilegiul de a fi sluga altora. Mă rog...
O decizie istorică ar fi fost aceea de a se ajunge la dezarmarea nucleară. Dar suntem departe de acest moment. Explicaţiile sunt simple: puterea militară a fost întotdeauna şi un instrument de politică externă. Cei care au proiectat arma nucleară şi au construit-o au făcut acest lucru motivat ideologic, şi vizau obiective limitate: să pună capăt războiului şi Holocaustului, fiindcă mulţi dintre fizicienii şi inginerii care au lucrat la Proiectul "Manhattan" erau evrei. Conştienţi de pericolul unei asimetrii în domeniu, unii dintre ei s-au adresat conducerii statului american, propunând oferirea acestei arme şi principalelor ţări din coaliţia antihitleristă. Ştim ce s-a întâmplat, ştim cum au fost integrate armele nucleare în doctrinele militare ale ţărilor deţinătoare de astfel de arme, ştim şi despre eşecul diverselor tratate privitoare la neproliferare.
Cu timpul s-a dezvoltat o doctrină a descurajării, bazată pe arme nucleare. Mulţi se vor fi întrebat de ce ţări precum Iranul, Coreea de Nord, Libia, Africa de Sud, India, Pakistan, Israel, s-au străduit să-şi introducă în arsenale arma nucleară, câtă vreme erau actori marginali în marele joc al Războiului Rece? Răspunsul este, cel mai adesea, din motive de nesiguranţă. Israelul, din teamă de arabi, fiind incapabil să ajungă la o soluţie negociată cu ei, binomul India-Pakistan, din cauza conflictului care mocneşte din momentul retragerii puterii coloniale, Marea Britanie, iar Libia, Iranul, Africa de Sud, Coreea de Nord s-au confruntat cu presiuni externe în direcţia "schimbării de regim".
Din păcate, accesul unora dintre aceste ţări la tehnologii nucleare a fost însoţită şi de proliferarea mijloacelor de ducere la ţintă. De fapt, rachetele sol sol cu rază medie şi lungă de acţiune pot fi o pacoste mult mai mare decât armele nucleare. Pentru că pot fi dotate cu încărcături chimice şi biologice, mult mai uşor de fabricat decât o armă nucleară. Dar asta nu descurajează pe nimeni, sau nu ca o armă nucleară.
Ce anume justifică găzduirea în România a elementelor aşa-zisului scut anti-rachetă? Cine sunt potenţialii agresori? Iranul? Nu poate, şi nici nu cred că va putea rezolva singur problemele pe care le implică fabricarea unei arme nucleare, suficient de mică pentru a fi montată pe o rachetă din cele existente în arsenalul său. Poate face o "armă murdară", care doar să contamineze zona adiacentă ţintei, numai că preţul plătit pentru atac ar fi atât de mare, încât Iranul nu-l poate suporta, şi ştie acest lucru.
Iranul nu este o ţară iraţională şi imprevizibilă. Puterea nu este una unipersonală, este mai fragmentată decât se crede, şi deciziile se iau prin construirea unui consens. Consensul în privinţa dotării cu arme nucleare nu există, indiferent ce spun unii şi alţii. Există un consens în privinţa construirii unei capacităţi de procesare a uraniului în scopuri comerciale.
Pericolul ar fi altul. Ca o putere regională cu veleităţi globale, în jocurile de putere la nivel global, să ofere Iranului acele tehnologii care îi sunt necesare construirii armelor nucleare, ca un răspuns la nerespectarea de către parteneri a acordurilor semnate. De exemplu, construirea unor scuturi acolo unde nu s-a negociat. Asta ne va ţine ocupaţi, fără îndoială!
Răspunsul ruşilor nu este, cum cred unii, recent publicata "doctrină militară a Federaţiei Ruse." Răspunsul lor este cu mult mai periculos: coborârea pragului nuclear. Cu alte cuvinte, ei sunt gata să introducă armele nucleare încă de la începutul eventualelor ostilităţi, când, de fapt, armele nucleare sunt arme de ultim recurs. De ce fac acest lucru? Pentru că nu mai au zona tampon formată din ţările foste socialiste, şi nici Ucraina nu mai face parte din aceeaşi tabără cu ei. Şi atunci vor pune între ei şi eventualii agresori un deşert nuclear. Care, ghiciţi unde va fi!
În acest caz scutul este egal cu zero! Dacă folosesc arme nucleare lansate cu rachete cu rază scurtă de acţiune, practic timpul de răspuns al armelor defensive nu este suficient de scurt. Adică interceptorii din România nu ar face mare brânză.
Ce vreau să spun? Scutul ăsta seamănă cu metoda Coue: ne vom tot spune"avem scut, nu ni se întâmplă nimic! avem scut, nu ni se întâmplă nimic! avem scut, nu ni se întâmplă nimic!" că vom ajunge să şi credem asta. Şi când vom consta că nu e suficient, va fi prea târziu.
Nu am înţeles de ce au ales americanii acest moment să facă propunerea României, când sunt în faza finală a unor negocieri de dezarmare nucleară pe care Washingtonul le consideră prioritare. Sigur, până în 2015, când ar trebui montate interceptoarele, mai e ceva timp. Se pot întâmpla multe, inclusiv renunţarea la desfăşurarea sistemului. Sau respingerea în Parlament a Acordului. Că opinia publică resimte o profundă durere în cur de scut, drept pentru care nu va scoate un diftong. De unde se vede că are sensul istoriei!
Aşa că zbaterea lui Tapalabă este ridicolă. "In dezbaterea foarte romaneasca despre amplasarea elementelor scutului american pe teritoriul Romaniei, mutarea accentelor, apetenta pentru zvonistica in detrimentul informatiei certe s-ar putea explica in mai multe feluri: avem de-a face cu o presa superficiala si politicieni provinciali, pierduti in subiecte minore si nerelevante; avem de-a face cu o actiune deliberata de minimalizare si ocultare al unui suces inregistrat de administratia Basescu; avem de-a face cu un anti-americanism latent, bine-camuflat, exprimat prin subminarea unui proiect militar major.
Romania nu putea refuza oferta americanilor, este perfect adevarat. Dar asta nu-i diminueaza cu nimic succesul militar, politic si diplomatic. Putea sa-si dezamageasca masiv partenerii strategici, asa cum s-ar fi intamplat daca, in 2006, si-ar fi retras trupele din Irak, cum propunea Guvernul Tariceanu. Putea sa-i dezamageasca prin vizite secrete la Moscova. Daca asa ar fi aratat politica Bucurestiului, e greu de crezut ca Romania mai era astazi aleasa sa participe la programul american antiracheta.
Iar esential in ce priveste Romania este ca a intrat, dupa decenii de ambiguitate si dublu discurs in politica externa, pe harta marilor decizii strategice, semn ca este privita ca un partener consecvent si de incredere al Statelor Unite. Este si meritul lui Traian Basescu? Indiscutabil, da. A pariat corect in primul mandat pe o relatie privilegiata cu Statele Unite, iar astazi Romania are de castigat, nu alte state din Balcani sau Europa Centrala, si ele membre NATO. Astazi, ca tot vorbim de ambiguitate si dublu discurs, putem citi, cred, in alta cheie vizitele secrete pe care Mircea Geoana, vicepresedinte CSAT in aprilie 2009, le facea la Moscova."
Sigur, cehii sunt nişte idioţi siniştri, vânduţi ruşilor, de vreme ce au respins oferta americanilor. Sigur, pentru că n-am sărit în sus de bucurie aflând de acest succes epocal al Marelui Conducător, dovedim anti-americanismul nostru latent, exprimat prin subminarea unui proiect militar major. A dracului pielea pe noi: nici nu s-a anunţat bine proiectul, că noi am şi început să-l subminăm, pentru că nu am făcut mitinguri de recunoştinţă şi de slavă în cinstea momentului istoric demn de un Preşedinte pentru alte coordonate istorice. Sau isterice?
Doamne, de ce n-ai făcut prostia dureroasă? Tare mi-ar fi plăcut să-l văd pe Tapalabă zbătându-se în chinuri.
6 comentarii:
Daca rusii vor intarii prezenta in Transnistria cu citeva rachete cu raza medie de actiune (varianta rusa a mod .american Cruise), cu incarcaturi nucleare , toti romanii vor fi mandri ? Nu de alta dar si un orb pricepe ca astfel de rachete, plasate acolo , au un singur obiectiv tinta !
Poate domnul Tapalaga a facut afirmatile sub euforia momentului: intram si noi in relatii privilegiate cu USA ! Ca nu vor fi NICIODATA egale cu relatile americanilor cu Israel (astia da ca au avut avantaje ), toti tac din gura !
Cit priveste hotararea asta , cu scutul .
Aseamana mult cu mecanismul din tineretea noastra .
Comitetul politic al CC a PCR lua hotarari, CC aproba cu cuvintari de lauda si MAN (marea adunare nationala) vota in unanimitate ,aplauda si striga lozinci !
Nici un calcul economic , beneficii/ cheltuieli. Nici un calcul politic avantaje /dezavantaje . Toate hotararile se iau fara un minim de logica colectiva ! Important ca hotareste unu singur si gata ! 20 de ani la ce au folosit ?
Transnistria nu este Kaliningrad. Nu aparţine Rusiei. Şi nici nu are nevoie de teritoriul transnistrean pentru a amplasa rachete. Mai mult, amplasarea lor acolo i-ar încurca, nu i-ar ajuta. De fapt, nu ştiu dacă acum au mai mult de 6-800 de soldaţi acolo, iar armamentul greu al Armatei a 14 a a fost retras, cu muniţie cu tot. Mai au ceva puşcoace şi nişte TAB uri. Poate ar trebui întrebaţi de sănătate şi idioţii de la Chişinău în legătură cu Transnistria şi cu perpetuarea actualei stări de lucruri. Şi poate avem şi noi o vină în asta. Dar e mai simplu să arăţi cu degetul spre alţii.
Tapalagă ăsta nu-i decât un neo-politruk, un ideolog de serviciu al regimului Băsescu.
"Putea sa-si dezamageasca masiv partenerii strategici, asa cum s-ar fi intamplat daca, in 2006, si-ar fi retras trupele din Irak, cum propunea Guvernul Tariceanu." ?
Mentalitate de valet. Ăsta ar fi în stare să ne ceară chiar şi să nu mai respirăm în front, ca să nu-i dezamăgim pe "partenerii strategici".
"Iar esential in ce priveste Romania este ca a intrat, dupa decenii de ambiguitate si dublu discurs in politica externa, pe harta marilor decizii strategice, semn ca este privita ca un partener consecvent si de incredere al Statelor Unite."
Cum e stăpânul, aşa-i şi valetul: confundă felaţia faţă de Marele Licurici cu participarea "pe harta marilor decizii strategice". Ăsta n-o fi auzit bancul cu şoarecele şi elefantul care mergeau pe un pod ? "Tropăim !, tropăim !" spunea şoarecele din banc.
"Romania are de castigat, nu alte state din Balcani sau Europa Centrala, si ele membre NATO."
Cretinism. De 20 de ani tot "câştigăm" prin obedienţă, încât aproape că nu ne-a mai rămas decât aerul din ţara noastră.
Dacă m-ar întrebsa creva pe mine dacă sînt de acord cu plasarea respectivului sistem rachetă anti rachetă pe teritoriul românesc, aş spune NU.
Uite că, afurisiţii NU vor să mă întrebe.
Şi e păcat.
Chiar dacă va începe un război între Americani cu sprijinul NATO şi Rusia, acela NU este războiul nostru.
Războiul nostru ar fi să facem pe dracul în patru (de ce în patru, nu mă-ntrebaţi, aşa vine vorba) să-i facm pe ruşi să ne dea gazele la 1/2 din preţul actual...
Ăsta, da război, ar merita...
Dar să ne plasăm cu surle şi trîmbiţe la edecul Marelui Frate de peste Baltă, nu.
Am mai spus ca sunt pacifist. Cred ca lumea asta sufera de citeva boli incurabile, printre care si spiritul de distrugere. Mai devreme sau mai tirziu se vor gasi niste imbecili, maimute militaroase, gen Basescu, sa apese pe butoanele lansatoarelor de rachete.
Din punctul meu de vedere, lansatoarele alea nu aduc mai multa liniste sau stabilitate, ci mai multa frica.
Tapalaga e un bou. Si ca orice bou are de lins.
M-as fi bucurat daca Basescu tragea niste tevi de apa potabila, sau daca facea canalizare pentru romanii de la sate. Dar pe el il doare-n cur de oameni. Are ambitii sa intre in istorie, ca si Ceausescu.
Oare de ce n-au pus interceptoarele alea in Turcia, ca e mai aproape de Iran? Sau in Grecia?
Azi vorbeam cu un amic olandez. I-am zis de rachetele americane amplasate in Romania. A zimbit cu tilc, un pic rusinat ca nu poate sa imi spuna exact ce gindeste despre Romania pupacioasa. Noi avem rachete, ei au industrii care fac profit in America. Cine-i mai destept?
Trimiteți un comentariu