Boc iese zilnic să ne spună ce va face el. Tot zilnic ne anunţă programe economice. Prima casă, mk 2(adică varianta 2), care este aceeaşi Mărie, cu o pălărie schimbată. Cui se adresează? Băieţilor deştepţi, care au rămas cu ansambluri de locuinţe începute şi nevândute. Acum cumpărătorii se vor numi "asociaţi", în rest totul e la fel: un colac de salvare pentru lunaticii care au crezut că imobiliarul este o sărbătoare continuă. Totul e să găsească fraieri, cărora să le vândă porcăriile lor.
Unde-i găsesc pe fraieri? În principiu, în clasa de mijloc, doar că noi am avut o clasă de mijloc pe datorie. Acum ce a mai rămas din ea se luptă cu băncile, pentru a-şi plăti datoriile. Deci locuinţe noi ciuciu, efect de antrenare la nivelul economiei, ciuciu! La fel, vânzarea caselor construite de ANL chiriaşilor actuali: ciuciu efect asupra economiei.
Investiţii în infrastructuri? Tot ciuciu! Să nu-mi spuneţi că va creşte PIB de la cei 10 kilometri de autostradă finanţaţi de ministerul lui Berceanu? Sau de la panourile "turistice" ale lui Udrea. Sau din sutele de mii de şomeri suplimentari.
Drăguţii de libertarieni înjură statul că intervine, şi că din pricina intervenţiei lui nu decolează economia. Unde dracu văd ei intervenţia statului român în economie? Ce a investit statul în ultimii doi-trei ani? Infrastructura e la pământ, bunurile publice, la fel, şi cu toate astea datoriile statului cres, şi cresc, şi cresc. Unde dracu se duc banii? În buzunarele cârdăşiei politicieni-afacerişti, evident. Dar pentru asta nu trebuie distrus statul, ci pus la treabă. Făcut funcţional, degresat acolo unde are prea multă osânză birocratică, profesionalizat, înzestrat cu instrumentele necesare exercitării funcţiilor sale, depolitizată funcţia publică.
La noi "statul este un prost administrator" este un mod de a justifica raptul proprietăţii publice, care este falimentată intenţionat, după care este cumpărată pe nimic. Poate că asta ar fi trecut cu vederea, dacă lucrurile ar sta mai bine după privatizare. Dar nu stau. Cei care le cumpără sunt şi mai jalnici administratori, de fapt sunt ţepari imobiliari. Acum, cum nici sectorul ăsta nu mai funcţionează, proprietatea statului nu mai interesează pe nimeni.
Sectorul privat este la fel de prost gestionat şi la fel de ineficient ca acela public. Vorbesc despre partea autohtonă a economiei, pentru că mai avem şi economia inclusă în procesul de globalizare prin intermediul multinaţionalelor care au cumpărat intreprinderi româneşti sau au construit de la zero unităţi de producţie. Acea bucată funcţionează după alte reguli, deşi nici ăia nu sunt tocmai exemple de urmat, unii dintre ei.
Despre agricultură nu avem ce discuta. Uitaţi-o. Nu mai există. La servicii, la fel, uitaţi-le. În afară de anumite forme de comerţ, restul este la pământ. Nu găseşti servicii banale. Dacă nu cunoşti tu un instalator, un electrician, un zidar sau un tâmplar, eşti mort. Aţi mai văzut un cizmar? Sau un croitor?
Nu cumva altceva este în pană? Nu cumva tocmai intervenţia statului lipseşte? Oamenii au nevoie de repere, de stimulente, pentru a începe o afacere productivă. Trebuie să ştie pe ce se pot baza, dacă se înhamă la aşa ceva. De ce au atât de puţin spirit întreprinzător românii? Ce le lipseşte, pentru a începe o afacere? Sunt banii o problemă? Da, evident: costurile finanţării sunt foarte mari. Piaţă? Şi aici este o problemă: cererea de bunuri şi servicii este tot mai mică. Rămâne exportul. Dar poate un tip care abia îşi începe o afacere să-şi găsească piaţă în exterior?
Deci, ce facem? De unde începem relansarea economiei. Vlădescu a zis că nu guvernul Boc va scoate ţara din criză, ci poporul român. Numai că poporul român este o ficţiune, aşa că rămâne varianta: se descurcă fiecare cum poate. În rest, băieţii deştepţi au întotdeauna la îndemână ţâţa bugetului de stat.
6 comentarii:
De acord. Poporul roman e ca si statul, rupt in fund.
Ce se intimpla in Romania e doar un palid ecou din Occident. Sa vezi pe aici ce le titie fundul de teama ca isi pierd joburile! Se taie peste tot in sectorul public, se maresc taxele, sunt dati oameni afara in cete. Iesirea din recesiune, cresterea economica sunt doar niste minciuni propagandistice menite sa tina oamenii in friu, sa nu iasa in strada. Realitatea e mult mai cruda. Revenire economica nu va fi pentru clasa mijlocie nici in 2010 nici in 2011. Poate in 2012, odata cu apocalipsa!
Pai tocmai asta e ideea... Interventia statului nu se vede niciodata. E ascunsa in spagi, para-indaraturi si salarii mari la stat. Si putine bunuri publice pentru poporul saracu care plateste taxe si impozite. Statul intervine cu institutii pe care le plateste cu milioane de euro sa ne protejeze.
Aici e statul:
http://cristianpaun.finantare.ro/2010/02/17/statul-protectorul-nostru-impotriva-imperfectiunilor-pietei-libere/
Nu confundaţi statul cu administratorii lui. Nu statul este corupt, ci aceia care îl conduc. Statul nu este o entitate în sine, statul suntem noi; este un mecanism de gestiune colectivă a riscurilor. Ni se pare că ne descurcăm mai bine pe cont propriu? Perfect! Să renunţăm la stat! Dar nu prea văd amatori pentru asta, văd că lumea cere mai mult stat, adică mai multă justiţie, mai multe bunuri publice, mai multă protecţie socială, mai multă securitate a vieţii şi a bunurilor. Sictirul oamenilor vine din constatarea neputinţei statului, neputinţă planificată, pentru că sectorul privat nu vrea concurenţă din partea statului, pentru că nu-şi poate maximiza profiturile. Şi atunci a corupt administratorii statului, pentru a-l face odios şi neputincios în ochii oamenilor.
Un stat este format tot din oameni !
Cand acestia se gandesc mai mult la propriul buzunar sau la buzunarul partidului din care provin, statul devine birocratic , corupt si ineficient .
In lumea contemporana exista si state eficiente. Nu exista state perfecte dar strada care separa statul Roman de azi de un stat bananier este extrem de mica , aproape inexistenta !Norocul romanilor ca socialismul a invatat "gloata" sa se descurce .
Asta pana la un nou Decembrie 1989 si cum experienta invata, nu vor fi doar doi sefi pusi la zid!
Statul intervine destul in aconomie acum, doar ca intervine in jumatatea proasta: colecteaza impozite si taxe, apoi se opreste. Partea pozitiva de interventie lipseste. Banii colectati se scurg la cei aflati in fruntea numitului stat.
Adevarata neinterventie s-ar traduce si printr-o fiscalitatea cat mai redusa. Ori la noi, aceasta este (la nivel global) de peste 44%. Interventie uriasa.
44% din ce, prietene anonim? Şi ce înseamnă "la nivel global"?
Trimiteți un comentariu