Cine ne scoate din criză?

Ne afundăm pe zi ce trece în criză, ca în nisipurile mişcătoare, şi cu cât ne zbatem mai tare, cu atât mai repede ne apropiem de finalul pe care îl cunoaştem, dar pe care am fi vrut să-l ştim cât mai departe de noi.

Guvernanţii ne spun poveşti frumoase despre ce-au să facă ei peste un an, peste doi, peste trei. Ca să nu vedem ce n-au făcut în urmă cu un an, cu doi, cu trei. Şi ne gâdilă orgoliul, spunându-ne că noi, poporul, ieşim din criză, că ajutorul lor nu este necesar. Ei doar ne arată calea luminoasă a progresului, dar nu e nevoie să meargă pe ea alături de noi, că suntem băieţi mari şi ne descurcăm şi singuri. Ei s-au descurcat: care prin consilii de administraţie gras plătite, care în cumetrii care mulg de bani statul, care cu fii şi fiice cu lipici la bani. În locul lor...

Elitele intelectuale ne spun că salvarea este doar anticomunismul. Nu sărăcia, nu dezindustrializarea, nu şomajul, nu delicvenţa, nu poluarea ne ameninţă viitorul, ci comuniştii. În timpul ăsta şi ele şi-au găsit sinecuri bine plătite prin instituţiile statului sau pe la băieţii cu bani, care cred că dă bine la imagine ca, pe lângă un câine exotic, să crească pe lângă casă şi un intelectual de "prestigiu".

Biserica ne spune că salvarea e pe lumea cealaltă, şi că e cazul să ne cumpărăm un bilet în primul rând, aproape de tronul lui Doamne-Doamne, contribuind la construcţia "Catedralei Salvării Neamului".

Şcoala nu ne mai spune nimic. Ea de mult nu mai ştie pe ce lume se află, care este rolul şi locul ei. Este prea ocupată să supravieţuiască, pentru a mai privi la misiunea ei şi la viitor.

Statul român este o ficţiune. Nu este în stare să se salveze pe sine, cum ar mai putea salva economia României şi societatea?

Naţiunea este mai dezbinată şi mai dezorientată ca oricând. Traversează o gravă criză identitară. De fapt, se află în descompunere, sub asediul egoismului şi individualismului celui mai feroce. Solidaritatea naţională şi cea socială au dispărut. Toată lumea caută strategii individuale de supravieţuire. Toată lumea se luptă cu toată lumea: tinerii cu bătrânii, angajaţi la stat cu aceia de la privaţi, pensionarii cu angajaţii, bogaţii cu săracii, orăşenii cu sătenii.

Salvarea să vină de la politicieni? Până peste poate! Sunt şi ei prinşi în războaie interne, aleargă frenertic să valorifice poziţiile ocupate în sistem. Nu au timp de alţii.

Să vină salvarea de la Uniunea Europeană? Deocamdată este ocupată cu salvarea altora, care sunt mai importanţi ca noi în economia funcţionării Uniunii. Şi apoi ea nu are vocaţie de salvator. De altminteri nu există voinţa de a merge mai departe în logica integrării, tot din pricina egoismelor naţionale, tot din pricina unei crize de identitate a proiectului european, tot din slăbiciunea politicienilor care o conduc.

Să vină salvarea de la economişti? Nu ei ne-au băgat în căcat? Nu ei au inventat toate ficţiunile alea care au dat impresia că a face face este cel mai simplu lucru din lume, cu condiţia să ai imaginaţie? Sau de la pieţe? Păi, nu pieţele au eşuat în a evita criza? Nu modul lor iraţional de a aloca resursele a dus la formarea bulei imobiliare, pentru că nu-şi găseau loc pe piaţă banii din bula Dot.Com?

Şi atunci, cine ne scoate din criză? Sincer, habar nu am. Poate funcţionează chestia aia cu barza chioară, căreia îi face Dumnezeu cuib. Deşi nu ştiu cum să vă spun, până şi Dumnezeu s-a săturat de prostia noastră!