luni, 15 februarie 2010

Cea mai bună dintre lumi?

Avem aici evoluţia gradului de sindicalizare a forţei de muncă şi a numărului de ore de muncă pierdute din cauza grevelor în SUA. Ce-i interesant în grafic? Păi, în anii în care sindicatele erau puternice, şi se pierdeau multe ore în greve, nivelul de trai al muncitorilor era cel mai ridicat. Începând cu Ronald Reagan, care a fost un adversar al sindicatelor, pe care le-a blocat prin legi, gradul de sindicalizare a scăzut dramatic, la fel şi numărul orelor pierdute din cauza grevelor.
S-a spus că flexibilizarea muncii e bună pentru economie, pe termen lung, presupunându-se că asta e bine şi pentru muncitori. Ei bine, nu, e mai prost! Procentul salariile muncitorilor în venitul naţional al SUA a scăzut în toţi aceşti ani. Din 1980 veniturile reale ale clasei de mijloc americane au scăzut cu 15%.
Pentru idioţii care cred că fiecare trebuie să se descurce pe cont propriu, că orice formă de solidaritate este comunism, un sfat: să se mai uite la graficul de sus şi să-şi pună dracului neuronii la lucru.
Graficul este din The Economist, via Camil.

5 comentarii:

Shadow spunea...

Solidaritatea impusa este comunism. Solidaritatea nu poate fi decat "voluntara" si nicidecum "sindicalist impusa" sau "altfel impusa". Cum lucrez in tara cu unul din cel mai inalt grad de sindicalizare stiu despre ce vorbesc.

Un exemplu simplu. Managerii nu mai pot sa-si motiveze "trupele" dupa nivelul de competenta si de calitate a muncii prestate din cauza "solidaritatii impuse" de sindicate. Adica "cresterile" de salariu sunt "generale" la tot "poporul" si in cazul acesta mici si nemotivante.

Un fel de "cine-i harnic si munceste are tot ce vrea ci nu si leneveste are tot asa". Exact ca si in comunism - acordul global putand fi implementat doar in putine cazuri.

Si da sunt unul din "idiotii" care considera ca fiecare trebuie sa se descurce singur.

Pentru "desteptii" care considera ca solidaritatea trebuie impusa sa incerce sa se puna in "pielea" unuia care nu pierde vremea in sedinte si mitinguri si vrea sa castige mai mult "independent" de ce face "masa" de manevra.

Karakas spunea...

Problema pusa in discutie este interesanta. Shadow are o argumentatie buna, din perspectiva sa. Sindicatele pot sa sufoce intregi ramuri industriale, cu pretentii absurde intr-o economie proasta. Vezi pretentiile sindicatelor din industria auto americana, unde sindicalistii au fost alinati decenii de-a rindul cu salarii mari, planuri generoase de pensii si alte avantaje. Le este acum foarte greu sa accepte ajustari care sa ii aduca in competitie cu angajatii de la companiile japoneze auto.

Mai este o perspectiva: cea privat publica. Unde traiesc au existat multe greve in invatamint sau servicii ale primariei ca salubritatea. E greu sa justifici cererile repetate de cresteri de salariu, cind calitatea serviciilor ramine aceiasi.

Cu toate acestea, trebuie sa discutam insa si de o alterare semnificativa a dreturilor angajatilor in favoarea angajatorilor. Legile de munca in SUA, Canada avantajeaza clar angajatorii, muncitorii fiind priviti ca simple "unelte de productie". Aici sindicatele ar putea avea un rol mai bun, in relatia cu statul si drepturile sindicalistilor.

Anonim spunea...

daca cei aflati la a 2-a generatie in pantofi nu sint capabili sa priceapa nimic nu-i o problema deoarece marfa de genul asta pt asta a fost facuta si anume ca masa de manevra a bosilor. pacat este ca pina si unii care stau la boii vestici de ani de zile tot nu sint in stare sa vada despre ce este vorba de fapt.

http://www.reisen-penny.de/index.php?act=2&code=0F0081D4

asta ar fi tot ce le-ar mai trebui romanilor deoarece tichia de margaritar e cam veche si nu mai corespunde tehnologic. :)))))))

Camil Stoenescu spunea...

despre aceeași temă: http://mjperry.blogspot.com/2010/02/waning-power-of-private-unions-in-us.html

Shadow spunea...

Anonimu-le cu cele 100 de generatii in "papuci" de care dispui matale tot la "lupta de clasa" ai ramas. Masa de manevra a "bosilor" nu ra exista pt ca fiecare este individualist si vrea sa sa castige cat mai mult ceea ce si "motiveaza" orice activitate. Exista insa masa ne manevra "sindicala" nu motiveaza decat nemunca.

Norocul tau ca deosebind "boii de neghina" ai ajuns la "adevarul suprem".

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...