luni, 23 august 2010

Iubirea de Conducător



Bizară povestea asta cu palma aplicată de Pulimea Sa unui alegător cu muştarul sărit de bine ce e guvernat. Dar se pliază ca o mănuşă pe antecedentele posesorului labei nervoase. Oricum Administraţia Prezidenţială tace mâlc, în loc să dezmintă viguros afacerea şi să-l dea în judecată pe autorul articolului din "Cotidianul". Aici nu ţine cu "cine se scuză, se acuză", că nu despre scuze este vorba. Ci de o acuzaţie extrem de gravă adusă Preşedintelui României, care pare că se poartă ca ultimul mardeiaş de mahala.

Cum însă Pulimea Sa şi-a luat concediu şi va sta în continuare la Neptun, sunt toate şansele să mai auzim de el...Iubirea de Conducător a românilor e pe punctul de a da în clocot.

UPDATE: între timp aflăm că Turcan, purtătorul de tăceri prezidenţiale, glăsuieşte. Şi spune că da, e adevărat că un nene i-ar fi adresat injurii Preşedintelui, dar nici vorbă de palmă peste bot!

duminică, 22 august 2010

Rondul de dimineaţă

Cum şi-a ratat Videanu intrarea în istorie


Nu cred că a scăpat cuiva "cavoul" construit la Snagov de Videanu. Un monument al prostului gust, care a costat cel puţin 3 milioane de euro, fără mobilier. Care se învecinează cu cimitirul din zonă, ceea ce, până la urmă, este un progres.

Îmbogăţiţii României sunt nişte idioţi, cei mai mulţi, care au educaţia estetică a unei moluşte, şi, chiar să stea lângă un geniu al arhitecturii, mai mult decât să bea o bere cu el nu i-ar duce mintea. 

Ei bine, când ai bani, şi bun-gust, îţi faci o casă precum cea de mai sus. Găsiţi aici mai multe fotografii, iar aici detalii despre construcţie.  Când am să văd ceva asemănător în Românica, de la un bogat autohton, o să fie semn că suntem pe un drum spre normalitate.

O remarcă: dintre toate casele prezentate de televiziunile de ştiri la capitolul "futu-le muma-n cur de politicieni", singura care merita atenţie este cea a lui Călin Popescu Tăriceanu. Doar că proştilor le-a luat ochii mausoleul ăla nesimţit al lui Videanu. O ţigănie ceva mai stilată, şi fără turnuleţe. Dar ţigănie de neam-prost. Dacă îl ducea mintea, că bani are, putea intra în istoria arhitecturii. Nu-i nimic, a intrat în istoria mârlăniei. 

Bine, acum Videanu se poate consola că sunt şi alţii ca el. Ca de exemplu nenea ăsta, care şi-a construit ditai bâzdâgania, care apoi a stat 17 ani pe piaţă, înainte de a fi vândută. Aveţi aici mai multe imagini ale monstruozităţii.    

sâmbătă, 21 august 2010

Felii de realitate


Am fost azi printr-unul dintre hipermerketurile care au răsărit ca ciupercile după ploaie în sânul Bucureştilor, cum NU se întâmplă nicăieri în lume. Mai precis pe Barbu Văcărescu. Şi cum la noi în familie, când este vorba de cumpărături, există două mari tendinţe, eu mi-am făcut rapid partea mea de listă, că nervii mei nu rezistă prea mult în astfel de locuri, iar soţia, şi când are chef şi Cătălin, doi profesionişti în materie, s-au ocupat de restul listei, am "parcat" la un soi de cafenea şi, cu un ceai în faţă, am căscat gura la spectacolul "străzii". 

Prima constatare: extrem, extrem de mulţi bătrâni, care nu ar fi avut ce căuta acolo. Oameni veniţi pentru o pâine, o pungă de lapte, două-trei iaurturi amărâte sau câteva felii de mezel. "Graţie" politicii înţelepe a lui băsescu, pentru că în mandatul lui la Primărie au explodat construcţiile de hipermarketuri în centrul oraşului, politică pe care a continuat-o şi Videanu(motiv pentru care amândoi pot trăi cu 1500 de lei pe lună!), magazinele de proximitate au dispărut cu totul din mari zone ale Capitalei.

Şi atunci oamenii în vârstă, mulţi dintre ei singuri, fără niciun ajutor, trebuie să se târască până în aceste "temple" ale consumerismului pentru orice nimic. Ce m-a impresionat azi a fost un bătrân care îşi pusese cârja, alături de o pungă anemică, în caddy şi se folosea de el ca de un cadru pentru mers. Când am plecat, i-am dat de înţeles că-l pot ajuta, că-l pot duce cu maşina. A refuzat, cu o mişcare a capului. Semn că stătea în blocurile din zonă. Dar şi aşa efortul era prea mare pentru el.

Trist, foarte trist spectacolul bătrânilor singuri, care trăiesc într-o societate insensibilă la nevoile lor, şi care sunt pur şi simplu urâţi de cei mai tineri, care îi consideră o povară, un balast, de care trebuie să scape, pentru că din cauza lor nu trăiesc ei mai bine. Acest lucru se citea pe feţele multora dintre cei mai tineri, printre rafturi, la cozile de la casă, la intrare sau la ieşire, prin parcări.

La fel de trist şi spectacolul unui tânăr, cu faţa mâncată de vărsat, care a târât după el un caddy prin tot magazinul, a stat la codălău la casă doar pentru a lua o sticlă cu bere de 330 de ml, pe care a băut-o la o masă, lângă mine, după care a plecat, cu privirea goală, adus de spate, cu un soi de resemnare în toată atitudinea sa.

Cam din aceeaşi serie de tristeţi e şi ceea ce urmează. A fost pe la noi sora soţiei. Ele sunt dintr-o comună din sudul Olteniei, aproape de Corabia. Unde funcţiona celebrul sistem de irigaţii Sadova-Corabia. O comună mare, cu oameni muncitori, care câştigau bine şi din munca la CAP(acolo de primăvara târziu până toamna nu aveai loc de tirurile nemţeşti, în special, venite după legume şi fructe), şi din grădinărit. După Marea Revoluţie Capitalistă sistemul de irigaţii s-a dus dracului, viile şi livezile au fost rase, locul lor fiind luat de ciulinii de pe nisipurile care au revenit. Cum a revenit galopantă şi sărăcia.

De la socri am mâncat unele dintre cele mai bune legume. Şi ce suc de roşii, ce zacuscă făceam cu ele! Totul la trecut. Acum cumnată-mea ne-a adus nişte roşii de ziceai că  că nu se poate. Soţia chiar a întrebat-o "Voi aţi uitat să faceţi legume? Că dacă tot munciţi, şi plătiţi atâta să scoateţi apă şi să le udaţi, poate faceţi ceva comestibil!" 

Cum să vă spun? De frumoase, erau frumoase. Prunişoare. Când le tăiai, altă poveste. Fibroase, verzi, practic de nemâncat. De ce? Unde s-au dus roşiile de altădată? Păi, s-au pierdut soiurile pe care le cultivau ei, adaptate zonei. Veneau de la o Staţiune de Cercetări care a dat şi ea colţul. Acum cumperi seminţe fie de la hipermarket, fie de la tot felul de samsari, care le iau şi ei de te miri pe unde. La fel şi cu răsadurile. La fel şi cu alte legume. Şi uite aşa nu mai este nicio diferenţă între mizeriile cumpărate din hipermarketuri şi legumele produse de ţărani. Uite aşa anul ăsta e primul an în care n-am mâncat o roşie demnă de acest nume. Roşia era ultimul bastion  al rezistenţei autohtone în faţa ingineriei genetice care face orice i se cere. Acum a căzut şi ăsta!

Ţăranii ar cultiva şi altceva, dacă ar avea de unde lua seminţe şi răsaduri. Dar specialiştii agricoli fie au dispărut din sate, fie promovează soiurile astea de plastic, momiţi de multinaţionale. Tot ce însemna bază de date genetice în domeniu a fost distrus. La legume, la fructe, la animale. Este o totală nebunie.

Statul, care ar fi trebuit să păstreze moştenirea genetică, cum fac toate naţiunile dezvoltate, a fost primul care a distrus-o. Chiar dacă mă repet, imbecilii care cred că "piaţa" rezolvă totul sunt handicapaţi mintal. În România "piaţa", lăsată de capul ei, a distrus totul. Şi ce brumă de normalitate mai avem vine dinspre entităţi economice din ţări în care statul joacă un rol proeminent în economie, vezi Franţa, vezi Germania, vezi Italia şi altele. 

De ce mai plătim un Minister al Agriculturii, o Academie de Ştiinţe Agricole, dacă pe câmp şi în pieţe nu se vede nimic?  Doar să confirmăm faptul că suntem ţara formelor fără fond?

PS: nu are legătură, dar e tot o felie din realitate. Ne mirăm degeaba când vedem statisticile morţilor şi răniţilor de pe şosele. Când vezi tot felul de cretini care pe un drum cu două benzi, la stop, intră pe contrasens, pentru a pleca primii, încurcând pe toată lumea, îţi vine să pui mâna pe armă şi să-i omori. Înainte ca imbecilii să omoare oameni nevinovaţi.


Ca să înţelegeţi despre ce vorbesc, eu fotografiez din maşină, de pe banda doi. Cretinul cu BMW este, practic, pe contrasens. Asta e, suntem la Românica!   

vineri, 20 august 2010

Cine-i noul Beria?



Mi-e greu să înţeleg cine este dementul(sau cine sunt demenţii) care se află la originea programului de distrugere a statului, program implementat de băsescu, boc şi de ai lor. Am mai spus acest lucru: tâmpiţii ăştia care administrează statul(şi-l sug de bani!) sunt cei mai mari duşmani ai lui, deşi  fără el ei ar nişte neica-nimeni. 

Ultima găselniţă a imbecililor este salariul variabil pentru bugetari. Cu alte cuvinte dependenţa de şefi a bugetarilor va fi totală. Ideea lor este următoarea: fondul de salarii este un procent fix din PIB. Scade PIB, scade fondul de salarii. Asta s-ar putea face anual, dar şi lunar. Bun, doar că lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. La ce se vor raporta? La PIB ul previzionat pentru anul în curs, sau la PIB ul realizat în anul precedent? Dacă e raportat la PIB ul realizat în anul precedent, atunci suma poate fi fixă, şi salariile constante un an. Dacă este raportat la PIB ul prognozat, atunci avem o problemă, cum spuneam, şi ar putea fi folosită o schemă în care să se facă raportarea la variaţia trimestrială a PIB. Adică în trimestrul trei, să zicem, se alocă un fond de salarii calculat la PIB din trimestrul doi. 

Vă daţi seama ce haos iese de aici? Ce de calcule de făcut? Ce încăierare între ministere? Ce frustrări în rândul  angajaţilor? Şi, evident, de ce n-ar face şi privaţii la fel? Salariile să se calculeze ca un procent din cifra de afaceri pe luna precedentă. Să se distreze şi ei, ca şi bugetarii!

 Dacă tot vor să se aleagă praful de ţara asta, sunt şi metode mai simple şi mai ieftine. Şi mai puţin chinuitoare pentru noi. Sau poate asta se şi urmăreşte, un experiment privitor la modul cum poate fi distrusă o naţiune. În anii 40-50 exista un soi de plan în nu ştiu câte puncte al NKVD, atribuit lui Beria. Acum al cui plan este? Dacă-mi spune vreun cretin că e tot mâna ruşilor, nu ştiu ce fac! Deşi ar fi mişto, până la urmă! băsescu, boc, Patapievici, şi compania, agenţii ruşilor! 

Planul ăla, real sau nu, aplicat mai mult sau mai puţin, a eşuat, pentru că ruşii erau consideraţi duşmanii noştri. Reacţia identitară a generat o mişcare de rezistenţă internă, de care s-au folosit şi comuniştii români, care fie au generat-o, din motive diverse, fie au încurajat-o. 

Planul actual are toate şansele să reuşească, pentru că autorii lui nu mai sunt percepuţi ca duşmani, ci ca prieteni. Mai mult, reacţia identitară, naţionalistă, ca şi aceea din anii 50-60, nu mai este posibilă. Aia era bazată pe cultivarea mândriei de a fi român. Acum toată lumea profesează ruşinea de a fi român. Vrem să fim orice, numai români nu. Şi apoi, cine să organizeze rezistenţa? Elitele intelectuale? Politicienii? Românii? Să fim serioşi! 

Acum este la ordinea zilei supravieţuirea individuală. Şi de cele mai multe ori asta înseamnă părăsirea ţării şi renunţarea la identitate. Aşa că de data asta proiectul, oricine l-a gândit şi oricare ar fi finalitatea sa ultimă, are toate şansele să fie un succes deplin. În fond, globalizarea este tot un internaţionalism. Nu proletar, ci patronal. Ca şi internaţionalismul, şi globalizarea cere distrugerea identităţilot naţionale şi crearea unui "om nou", care să poată fi modelat în funcţie de nevoile şi de interesele celor care se află la cârma procesului.  Şi pentru început, ce plastilină mai bună decât bizonul român?

În bălării



Ancheta de la "Maternitatea Giuleşti" se cam duce în bălării, pentru că, printre altele, procurorul care o gestionează e mai interesat de ce spune "opinia publică" a televiziunilor de ştiri decât de aflarea adevărului. Acum văd că lumea se concentrează pe un tort, despre care pomenesc unii martori că l-ar fi văzut în mâna unei asistente. O fi: poate una dintre paciente a făcut cinste, de bucurie că are un copil. Sau un tătic fericit. Şi poate că asistentele de pe secţiile respective vor fi trecut prin salonul cu pricina, să mănânce o felie de tort. Dar nimeni nu spune, cel puţin până acum, că asistenta de la camera prematurilor, unde a avut loc incendiul, a fost şi ea acolo. Şi atunci, ce relevanţă are tortul?

Am văzut şi imaginile de pe camera de supraveghere. Imagini care demonstrează orice, şi nimic. Da, era un soi de haos, dar mişcarea era accelerată şi înregistrarea editată. Fiecare a văzut ce-a vrut în imaginile alea, generând şi mai multă confuzie.

Acum tot echipamentul este transportat la Petroşani, pentru analize de laborator şi expertize. Semn că nu de la aerul condiţionat a început incendiul. Eu aş paria pe supra-încărcarea reţelei de alimentare cu energie electrică. Trebuie văzut cine a proiectat circuitele, de ce nu erau protejate la supraîncălzire. Şi mai ales trebuie văzut în cât timp s-a propagat incendiul. Oricât de inconştientă ar fi fost asistenta, nu cred că putea lipsi mai mult de un sfert de oră, douăzeci de minute. Nu cred că distrugerile alea s-au produs în timp atât de scurt. 

De ce nu a văzut că se supraîncălzesc aparatele? A acoperit aerul condiţionat semnele că ceva nu e în regulă? A fost inteligentă spargerea geamului? Se spune că oxigenul din încăpere fusese consumat în momentul în care s-a intrat. Copiii din incubatoare erau cuplaţi la oxigen. Spargerea geamului a înteţit incendiul, alimentându-l cu aer. Complicând situaţia copiilor din incubatoare.  


Mai e un lucru: dacă vrem să altoim echipamente ultramoderne pe clădiri vechi de zeci, vezi suta de ani, o să tot avem evenimente. Cred că trebuie să luăm o decizie drastică: renunţarera la o serie lungă de clădiri din sistemul public de sănătate şi construirea altora noi, adaptate cerinţelor medicinii moderne. Cu alte circuite, cu alte facilităţi, cu alte dotări. Dacă practicăm în continuare miciurinismul, risipim resurse.

Cârnatul ăla de ministru vrea să facă, din motive de imagine, o imensă prostie: să-i oblige pe medici să aleagă între stat şi privat. Asta ca să pună cruce sistemului public. De ce dracu avem noi parte doar de dobitoci în astfel de poziţii?

Am impresia că şi în acest caz ancheta are şi o agendă ascunsă, că se concentrează prea mult pe prezenţa sau absenţa asistentei din încăpere, şi prea puţin spre deloc pe erorile de sistem şi pe încălcările de legi şi de regulamente, la proiectarea şi la executarea modernizării secţiei, la încadrarea cu personal, la instruirea personalului, la felul în care au fost atribuite lucrările, şi lista e lungă.

Scăparea unor detalii ale anchetei pe surse nu foloseşte nimănui. Povestea asta nu e un reality show, şi cu toate astea la aşa ceva am ajuns. Din păcate pentru toţi, dar mai ales pentru victime şi pentru rudele lor, care au nevoie de certitudini, de dreptate, nu de poveşti.

joi, 19 august 2010

De ce ar veni?


Vin investitorii!


E plină România de tâmpiţi. Şi cum grămada cere vârf, ăi mai mari tâmpiţi sunt cei care ne conduc. Oameni care se dovedesc tot mai paraleli cu realitatea. Unul e Videanu, cu prostia aia că el, cu o nevastă şomeră şi un copil la facultate, ar putea trăi cu 1500 de lei pe lună. Dacă ar avea şi o a doua slujbă. El e învăţat cu două slujbe: una la stat, la robinetul cu bani, alta la privat, unde se scurg banii publici. Să tot trăieşti aşa! Dar posturi de astea sunt puţine, şi ocupate de cei ca el. Muritorul de rând este muritor de foame. 

Mai e pe lume şi prostul ăla de era să ne fie premier, Lucian Croitoru. Care are soluţia ieşirii din criză: "Trebuie să fim invadaţi de capitalurile străine, de asta depinde reluarea creşterii economice. Ce trebuie spus clar e că investiţiile vor veni dacă se menţine coerenţa politicilor economice, cu păstrarea stabilităţii financiare. E singura cale pentru reluarea creşterii".

Orice prost ştie asta: creşterea economică se face cu bani. Nu s-a inventat altă reţetă. Întrebarea este: de ce ne-ar inunda investitorii străini? Pentru că suntem români? Boul ăsta nu ştie că până şi în perioada de vârf a creşterii economice banii trimişi acasă de românii care lucrează în străinătate erau mai mulţi decât cei proveniţi din investiţiile străine directe? Că n-au depăşit niciodată 4 miliarde de euro? Şi că majoritatea banilor s-au dus fie în malluri, fie în hipermarketuri, fie în bloace? 

De ce ar veni acum? Că s-a ieftinit mâna de lucru? Că n-avem drumuri? Că deţinem recordul mondial al întârzierii unui tren pe calea ferată? Că s-a redus drastic puterea de cumpărare a populaţiei? Că eu alte motive nu văd...   

Cu alte cuvinte, criza va fi lungă şi crâncenă, dacă asta e soluţia imaginată de guvernanţi.

Loialitate şi imbecilitate



Am tot scris despre natura fascistoidă a guvernării şi despre gândirea totalitară a oranjgutanilor. Spusele de azi ale lui Funeriu, cel mai sinistru(ştiu, nu vă obosiţi să-mi reproşaţi licenţa "poetică"!) ministru al educaţie din ultimele două decenii, vin ca o confirmare: "În tot ceea ce ţine de politica de personal la nivelul ministerului, fie că este la nivel central sau nivel local, vor fi două criterii care vor fi utilizate. Primul criteriu este cel al competenţei profesionale şi al doilea criteriu este cel al loialităţii faţă de programul de guvernare şi faţă de obiectivele guvernării".


Cum era aia? "Un popor, o ţară, un Fuhrer?" Ce-şi mai poate dori românu'?

Pişatul boului



E bine să-i mai aducem aminte Pulimii Sale ce zicea în urmă cu vreo doi-trei ani. Ştiu şi eu, ştiţi şi voi, suceala e a doua natură a Iubitului Conducător. Acum, dacă e să luăm declaraţiile lui băsescu pe orice subiect vreţi voi, veţi obţine în timp celebra traiectorie numită "pişatul boului". Asta face practic inuutilă ORICE discuţie pe marginea unei declaraţii, câtă vreme peste o zi poziţia se poate schimba cu 180 de grade. Dar şi aşa e cazul să ne spună, dacă are o explicaţie de bun simţ, ce s-a întâmplat între 2007, când acorda interviul ăsta celor de la "Dilema Veche", şi ăşi expunea viziunea despre România viitoare: "Sper ca România de mîine să atragă înapoi marea majoritate a românilor care au plecat din motive economice în ultimii ani. Acesta va fi principalul barometru al reuşitei noastre ca ţară, al eficienţei elitei politice, economice şi, nu în ultimul rînd, al elitei culturale."

Asta declara cel care, la fix trei ani de la acest interviu, îndemna românii să emigreze din motive...economice! "Hai să nu mai facem o dramă din faptul că plecăm. Cel mai mare obiectiv al nostru a fost dreptul nostru de a pleca acolo unde ne este mai bine. În momentul de faţă, statul român nu poate să plătească medicii, profesorii, aşa cum merită."

Evident, dacă îl întrebi, NU este eşecul lui. Alţii sunt vinovaţi, ca întotdeauna. Iar dacă se screme ceva mai mult Lăzăroiu, veţi afla că, de fapt, e vorba de un SUCCES, nu de un eşec. Şi dacă stau să mă gândesc, e mai mult decât un succes, e un triumf pentru băsescu: triumful tupeului, aroganţei şi nesimţirii unui om pentru care noi nu existăm.

miercuri, 18 august 2010

O problemă de timp



Întrebare: cunoaşte cineva cazuri de explozie a schimbătorului de căldură din cameră al unui aparat de aer condiţionat? Un scurt-circuit în instalaţia aparatului ar fi trebuit, logic, să ducă la intrarea în funcţie a siguranţei, care este proiectată, în principiu, să sară şi în cazul supra-încălzirii circuitului, nu doar la scurt-circuit. 

Zilele astea am folosit intens aerul condiţionat. Cu toate astea n-am observat nicio supraîncălzie. E drept, circuitul de alimentare este separat, are o siguranţă termică numai pentru el, cablurile sunt supradimensionate(paza bună!) şi ignifugate, priza de calitate, adică nimic turcesc. Încă n-am uitat ce făceam în altă viaţă(profesională). 

Înţeleg că firma care întreţine aparatura de la Maternitatea Giuleşti aparţine unui medic. E deja o problemă: prietenii pritenilor noştri obţin contracte de la noi. O şti doctoriţa cu pricina cât de calificaţi sunt  angajaţii ei, dacă sunt atestaţi pentru genul de lucrări pe care le fac? Poate aprecia deciziile conducerii firmei, mă refer la cele de ordin tehnic? Sunt destule întrebări care trebuie să primească răspuns. Pentru asta trebuie să aşteptăm concluziile anchetei. Care concluzii trebuie să se transforme în proceduri de atestare şi de control, în regulamente de proiectare, în politici de personal, etc. Adică fix în ceea ce ne enervează pe noi, românii, care avem cel mai profund dispreţ cu putinţă pentru lege şi reguli. Aşa că tragedia de la Maternitatea Giuleşti se va repeta. Rămâne de văzut doar cât de repede şi la ce dimensiuni... 

Ni se arată

Sistemul cu prea multe moaşe



Mă cuprinde o imensă scârbă de tot ce întâmplă în ţara asta. Cârnatul ăla care e ministru al Sănătăţii se face că plouă şi cere Primarului General al Capitalei să demită conducerea Maternităţii Giuleşti. Ăia de la Primărie zic că l-ar demite, dar contractul de management nu e semnat cu ei. Şi uite aşa venim la sportul preferat al românilor: pasatul pisicii moarte de colo-colo.

Şi ce rezolvă demiterea? Cei patru copii morţi învie? Cei şapte răniţi se vindecă peste noapte? Nu mai suferă? Dispar peste noapte problemele din sistem?

Vrem să dăm spitalele în administrarea primăriilor. Dar s-a întrebat vreun dobitoc dacă primăriile sunt pregătite să le administreze? Să genereze politici publice de sănătate? Las la o parte costurile de operare, care vor creşte. De unde oamenii, că managerii în sănătate nu se găsesc pe toate drumurile? O luăm ca în anii 50 şi-i facem pe puncte? N-a făcut o experienţă Nicolaescu, atunci când a înlocuit medicii directori de spitale cu "manageri", de s-a ales praful? N-am învăţat nimic din asta?

Apoi va rămâne un soi de dualism: o serie de spitale vor trece în administrarea directă a primăriilor, altele vor fi în parohia MS. Şi toţi trebuie să interacţioneze  cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi cu Casele judeţene. Totul va deveni un şi mai mare coşmar decât cel din acest moment. Pur şi simplu este cazul copilului cu mai multe moaşe, care poate muri cu buricul netăiat.

În loc ca Nuţica să spargă bani pe programul ăla cretin de case pentru "specialişti" la ţară, mai bine am construi opt mari centre medicale de excelenţă, în cele opt regiuni de dezvoltare, dotate cu tot ce trebuie, care să se ocupe de cazuri grave. De ce să nu dezvoltăm chirurgia cardiacă pentru copii la Târgu Mureş? De ce să nu avem clinici de transplant de măduvă? De ce să nu facem centre oncologice bine dotate în cele opt regiuni? De ce aceste centre să nu fie dotate cu elicoptere, cu spitale mobile? De ce să nu profite de ele facultăţile de medicină din Bucureşti şi din provincie?

Ce e mai important? E-birocraţia, pe care vrem să dăm 500 de milioane de euro, sau sistemul de sănătate? Noi decidem priorităţile, pentru că noi dăm banii,. nu idioţi ca boc sau cârnatul ăla de la sănătate. Dacă vrem să fim îngrijiţi cum se cuvine, să le spunem clar şi răspicat asta şi lui băsescu, şi lui boc, şi termitelor portocalii.

Altminteri vom continua să numărăm morţii şi să plângem unii pe umărul celorlalţi, în timp ce băieţii deştepţi ne fac la buzunar.

marți, 17 august 2010

Noi i-am ucis pe copiii ăia



Statul suntem noi, cetăţenii lui, plătitori de taxe şi impozite şi alegători, posesori de drepturi, libertăţi şi obligaţii. Din prostie, indolenţă, ticăloşie chiar, am dat administrarea statului pe mâinile unor canalii. Acum vedem cât ne costă prostia. Şi cu toate astea ne limităm la a ne indigna fiecare în sinea lui şi de a vărsa, cel mai adesea ipocrit, o lacrimă în amintirea victimelor proastei guvernări, pe care o tolerăm şi chiar o încurajăm cu pasivitatea noastră.

Spunem că pentru noi priorităţi sunt sistemul de sănătate şi educaţia. Dar nu am mişcat un deget când guvernanţii au acordat cele mai mici sume din buget celor două sisteme. Mulţi s-au bucurat ca nişte tâmpiţi când le-au fost reduse posturile şi salariile bugetarilor.

După tragedia de la Maternitatea Giuleşti ar fi trebuit să fie zeci de mii de oameni sub ferestrele lui băsescu şi ale lui boc. Apropo de băsescu: ipochimenul n-a găsit timp de un comunicat de presă măcar, în care să exprime compasiunea faţă de victimele sistemului pe care îl păstoreşte. Şi de a cărui  bună funcţionare este şi el responsabil. Te pomeneşti că dacă dă ochii cu părinţii victimelor, le dă şi un cap în gură, că-l enervează cu reproşurile lor. Nimic din toate astea. Cu un "Dumnezeu să-i ierte!" am rezolvat problemele de conştiinţă.  

Dacă ar fi să se decreteze o zi de doliu naţional, cum populist cer jurnaliştii de la Antene,  ar fi modul nostru de a ne asuma vina morţii celor patru copii. Pentru că noi suntem principalii vinovaţi de ceea ce se întâmplă. Noi i-am votat pe idioţii care ne conduc. Noi îi tolerăm acolo, pentru că nu ripostăm la hoţiile şi la incompetenţa lor. Iar dacă stau bine să mă gândesc, ar fi şi un doliu pentru noi, pentru speranţele pe care le-am ucis cu neputinţa noastră de a ne asuma responsabilităţi. La urma urmei, noi i-am ucis pe copiii ăia...

Ciocul mic!



N-am înţeles de la ce s-au încăierat Geoană şi Ponta, adevăratul motiv, nu declaraţiile alea idioate făcute de amândoi în presă. O bănuială am: e vorba despre plata datoriilor din campania electorală de anul trecut, Probabil că Geoană face pe mortu'n păpuşoi şi aşteaptă ca PSD să dea banii. De asta nici n-am scris despre aşa-zisa pedeapsă, aceea de a nu mai vorbi în numele partidului pentru şase luni. E treaba lor, sunt băieţi mari, se descurcă ei. Oricum Geoană nu le făcea niciun bine când deschidea gura. 

Ce m-a deranjat cu adevărat este reacţia lui Cristian Preda. Un om pentru care am avut o reală stimă, chiar dacă suntem în tabere ideologice diametral opuse. Printre oranjgutani, printre boci, videni, berceni şi nuţici era o rază de lumină, o oază de normalitate. 

Nu mi-am închipuit că poate ajunge atât de jos, moral vorbind, că se poate transforma într-un pupincurist de toată jena. Vrând să-şi demonstreze ataşamentul faţă de "cauză", după ce a fost drastic smotocit în ultimele săptămâni pentru "deviaţionism", dă lecţii de democraţie PSD! 

""In aparenta, e vorba doar despre un schimb reciproc avantajos: tacerea de partid e pretul platit de Geoana pentru pozitia in stat. Asa vor spune cinicii autohtoni, pragmaticii, politicienii versati, oamenii cu experienta, cei care au priceperea terenului si nu se pierd in abstractiuni sau referinte la valori. Eu cred insa ca e vorba despre altceva: decizia PSD vadeste faptul ca, pentru Victor Ponta si sustinatorii sai, partidul e mai important decat statul...In aceasta viziune, partidul nu mai e un vehicul public al opiniilor individuale si colective, ci un cenzor privat. Unul care are drept unic scop sa acapareze statul si sa distribuie pozitii si rente celor care au tacut bine. Presedintele Senatului a acceptat situatia, bolborosind ceva despre nevoia de coerenta a actiunii de partid".


Cât de lichea să fii să scrii astea fără să roşeşti? Când îl ţii în funcţie pe boc, acest dobitoc sinistru, această cârpă de şters pe jos a Matrozului, care a dus economia în bălării şi care e ţinut acolo pentru că face tot ce spune Iubitul Conducător, nu pui partidul înaintea statului? Ce a făcut PDL? Nu a acaparat statul şi bugetul lui? I se pare că e de bine faptul că nici femeie de serviciu la stat nu poţi fi dacă n-ai carnet de partid de la portocalii? A uitat că şi lui i s-a pus pumnul în gură? Nu zic că e bine ce-a făcut PSD, dar uită-te dracului întâi în ograda ta! Şi când acolo va fi curăţenie-lună, poţi da lecţii altora. Până atunci, ciocul mic!

luni, 16 august 2010

Indignarea de tocşou



Tragedia de la Maternitatea Giuleşti ne pune tuturor o oglindă în faţă şi ne arată chipul hâd al unei ţări care se scufundă uşor-uşor în haos. Un haos instituţional, în primul rând, dar şi un haos al valorilor morale. Scenele din faţa Maternităţii spun totul: oameni care, în loc să-i lase pe salvatori să-şi facă treaba, pentru că viteza de acţiune era o condiţie a succesului, se îngrămădeau în puţinul spaţiu din faţa intrării principale, jurnalişti care tremurau de nerăbdare să anunţei ei primii numărul morţilor, maşini parcate aiurea, pe care posesorii nu se deranjau să le ia din faţa spitalului, şi, ca mizeria să fie totală, comentariile inepte ale "fătucilor cu microfon".

Reacţia SMURD a fost exemplară, şi se vede că oamenii au antrenament şi ştiu ce să facă, ba, mai mult, au şi cu ce să-şi facă treaba. Ambulanţele erau însoţite de motociclişti de circulaţie. Pompierii şi SMURD au ajuns acolo în trei minute de la apelul la 112. 

Ce s-a întâmplat acolo e greu de spus. O explozie, cel mai probabil, dar de unde şi cum? Nu cred în varianta cu aerul condiţionat. Nu văd cum. S-ar părea că a fost vorba tot de un incubator. Sigur este că în salonul de terapie intensivă nou născuţi prematur nu exista în acel moment niciun cadru medical.  De ce? Oricum ar fi, Şeitan are acum un motiv în plus să-şi dea demisia după afirmaţiile cretine de azi.

Din păcate, indiferent de motivul accidentului, bilanţul este tragic: trei copii morţi, opt foarte grav răniţi, şi asta până acum. E bine să ştim vinovaţii, dar şi mai bine ar fi să ştim că sistemul de sănătate va învăţa ceva din această tragedie. Mă îndoiesc că va fi aşa: nu există date care să confirme capacitatea de învăţare a sistemelor instituţionale româneşti. Şi uite aşa vom rămâne doar cu indignarea de tocşou...

Şoricelul obraznic



FSB, serviciul de contraspionaj al Federaţiei Ruse a reţinut, după un flagrant, un diplomat român de rang înalt. Ce s-a întâmplat cu adevărat, e greu de spus. Cât de jos mai pot ajunge relaţiile Bucureştilor cu Moscova, după povestea asta? Nu de altceva, dar la bruma de relaţii pe care o avem, e greu de imaginat un "mai rău".

Cred că întrebările la care trebuie să răspundem, în primul rând, sunt, şi în cazul în care e vorba de un act de spionaj real, dar mai ales în cazul unei înscenări, de ce acum şi  de ce aşa, cu artificii şi spectacol de sunet şi lumini? De obicei lucrurile astea se fac pe tăcute, că nici ruşii nu sunt cine ştie ce sfinţi, au şi ei ditai muscoiul pe căciulă! 

Părerea mea este că ni se transmite să şedem blânzi în legătură cu Republica Moldova. Când trimiţi la Chişinău pe post de consilier al unui preşedinte-copie a lui băsescu un agent al SIE, aşa cum spun nişte guri rele chiar de la Bucureşti(apropo, tipul a primit peste nopate şi cetăţenie moldovenească!), la ce să te aştepţi? 

Oricât nu ne place acest adevăr, faptul că suntem membru NATO nu înseamnă că putem face fix ce ne taie capul în relaţiile cu Rusia, plecând de la idee că noi suntem şoricelul Jerry şi există buldogul american care ne scoate din ghearele cotoiului. Doar că buldogul şi cotoiul au agenda şi jocurile lor de interese, şi nu prea au timp de suferinţele şoricelului obraznic.  Ba, mai mult, îi încurcă şi le pun nervii la încercare. 

Cred că ultima tâmpenie pe care am putea s-o facem ar fi să ne ascundem în spatele explicaţiei "spiona pentru NATO". Pur şi simplu este o operaţie românească, fără minte, care face parte dintr-un joc de orgolii între cele două capitale, aşa cum au fost cele mai vechi, dintre Moscova şi Londra. În care joc  Londra a fost obligată să facă ciocul mic, după ce a pierdut bani în afacerile cu Federaţia Rusă. Noi nu avem de pierdut nimic, pentru că nu avem relaţii. Aşa că probabil vom continua să-i călcăm pe nervi pe ruşi. Ceea ce va face batalioane de proşti de la Bucureşti să aplaude.

Nu cred că ruşii ne vor atinge la gaze. Nu-i interesează, pentru că îi lasă pe nemţi să ne taxeze în locul lor. Oricum ne va taxa mai rău ca ei Videanu, care vrea să alinieze preţurile la gazele din producţia internă la preţurile externe. De fapt, nu cred că existăm pentru ruşi. Politic vorbind, că economic lucrurile se schimbă: fără ca rusofobii noştri să scoată un diftong, ruşii au ocupat deja nişte înălţimi de comandă. Şi-şi văd de afaceri nestingheriţi, cu rezultate satisfăcătoare pentru ei şi păguboase pentru noi. Să fim sănătoşi, că are cine ne mulge!

PS: tipul a fost declarat persona non grata şi trebuie să plece în 48 de ore. Circul mediatic s-ar putea opri aici. Aştept însă cu nerăbdare reacţia Iubitului Conducător. Ca să ne râdem, că mai mult decât glumiţe tâmpite nu avem pe post de politică faţă de Rusia...

O întrebare nepusă



E un parapon pe Rusia printr-o anumită parte a presei occidentale, ceva de speriat! Spre pildă, în Le Monde nu e zi lăsată de la Dumnezeu în care cineva să nu înjure Rusia şi pe Putin, de data asta pretextul fiind "gestionarea" incendiilor de pădure. Trecem peste faptul că oamenii ăştia nu înţeleg imensitatea Rusiei. Ei cred că sunt drumuri peste tot, ca la ei, pe unde să aduci pompieri şi echipament, sau pădurile care ard sunt pe malul Mediteranei, ca la francezi, şi deci are unde ameriza  avionul de stins incendii. Dar când prima baltă e la 2-300 de kilometri, altele sunt problemele.  

Sigur, ăia de-i înjură se aşteptau ca ruşii să se revolte împotriva Kremlinului, văzând cum arată Moscova sub fumul incendiilor. Doar că ruşii sunt învăţaţi cu problemele astea. Turba din jurul Moscovei are obiceiul prost de a se aprinde cum dă o căldură mai mare. Şi arde mocnit, iar de stins, n-a inventat nimeni vreo metodă cât de cât productivă. 

Totul este de un comic perfect! După ce l-au acuzat pe Putin că a renunţat la reformele lui Elţîn, acum îl înjură că a privatizat o parte din păduri şi a mutat managementul lor de la stat la privaţi, şi, vezi Doamne, de aia nu se sting incendiile! Ce mai contează realitatea condiţiilor meteorologice!

Trecem! Acum, după ce îi arătau cu degetul pe ruşi că folosesc "arma" energiei împotriva Occidentului, îi acuză că se folosesc şi de "arma" grâului, prin interzicerea temporară a exporturilor. Pentru ce anume obiective o folosesc, uită să ne spună. O măsură legitimă şi responsabilă(ruşii nu au cum şti ce suprafeţe pot însămânţa anul ăsta, din cauza evenimentelor climaterice, iar problemele nu vor fi acum, ci anul viitor) este transformată într-o ameninţare la adresa Occidentului.

Mă aşteptam să se întrebe mai degrabă cum au ajuns ruşii mari exportatori de cereale, când cu vreo două decenii în urmă cerşeau de mâncare americanilor. Că nu au făcut cine ştie ce "reforme" în agricultură, şi nici n-au prea desfiinţat kolhozurile. Aici aş ciuli eu urechile, nu la alte tâmpenii propagandistice...  

Ce facem?



Cretinii ăia de la Banca Mondială(şi sunt cretini pentru că se lasă pe mâna "experţilor" de la SAR, printre altele, dar şi pentru că sunt tot mai depăşiţi de evenimente) declară ritos că: "Sistemul public este prea costisitor faţă de capacitatea Guvernului de a colecta venituri". Şi ce soluţie putea ieşi din mintea unor cretini: distrugeţi sistemul public prin măsuri de austeritate!

Bă, boilor! Nu e mai simplu să schimbăm guvernul neputincios? Dăm afară vreo sută de pomanagii, nu sute de mii de oameni de care avem nevoie, că nu sunt toţi birocraţi cu mânecuţe. Şi apropo: parcă ăstora de la BM ar fi trebuit să le pese de stare sistemelor publice de sănătate şi de educaţie. Văd că nu. Lor le pasă mai mult de capacitatea României de a da înapoi banii luaţi de la FMI şi de la bănci, chiar dacă "austeritatea" înseamnă scăderea calităţii vieţii în ţara asta amărâtă. Distrugem un sistem, pentru a păstra în funcţie nişte dobitoci hrăpăreţi şi aroganţi?

Şi cretinii de la BM sunt convinşi că românii au să accepte mizeria "austerităţii" printr-o mai bună "comuznicare", a se citi propagandă, care să le spună că suferinţa face bine la sănătate: "Banca Mondiala sprijina reforma administratiei publice, deoarece este importanta si urgenta. Aceasta este importanta nu doar pentru a realiza economii, ci si pentru a stimula cresterea economica pe termen mediu. Este urgenta deoarece, din cauza crizei, tara nu isi poate permite sa iroseasca resurse prin procese ineficiente si inechitabile...Banca Mondiala si Guvernul vor gasi modalitati de a explica reformele-cheie, pentru ca, "adesea, oamenii nu isi dau seama cat de grea este adoptarea unor decizii, acest lucru intensificand rezistenta la schimbare".



Vai, săracii băsescu, boc, udrea şi compania! Cum nu mai pot ei de grija românilor! Cât de greu le-a fost să taie salariile bugetarilor! Nuţica a renunţat la icrele negre de pe Coasta de Azur şi mănâncă floricele de porumb cumpărate din staţia de benzină! În schimb nu se desparte de vuitoane nici moartă!

Ştiţi ce? Ia, hai sictir! Şi guvernanţilor, şi cretinilor de la BM!
PS: nu prea înţeleg tăcerea BM în legătură cu programele derulate de bancă în România, care sunt împotmolite de ani şi ani. Ei or fi un exemplu de eficienţă şi de bună guvernare, de dau lecţii altora? Întreb şi eu...

UPDATE: ce exemplu mai sinistru de  pupincurism tembel decât declaraţia de azi a ministrului Muncii, Şeitan: "Oricine poate sa plece in exterior. Circulatia fortei de munca este asigurata. E cerinta de medici, dar nu pleaca toti, nu pleaca decat o mica proportie deocamdata. E nevoie de asistente, mai pleaca si asistente. (...)
Toti cei care pleaca intr-un sistem mai bun au doua avantaje mari: fac rost de niste bani mai multi si sunt mai multumiti decat cu ce castigau aici si toti sau marea majoritate se intorc acasa si cu know-how-ul imbunatatit, si cu niste bani, iar lucrul acesta este bun si pentru tara".


Poate îl ia domnu' Dracu pe tembelul ăsta, şi poate o face de pe patul unui spital românesc, de unde au plecat medicii şi asistentele. Deşi aş pune pariu că şi ăsta se tratează la Viena... 

duminică, 15 august 2010

Jos PSD!


Hop şi EvZ să-l spele pe micuţ după porţia de huiduieli de azi! Nici vorbă de români nemulţumiţi, nu! Ăia de iau 400 de lei pe lună salariu nu sunt decât invenţia televiziunilor ticăloase, care nu-l iubesc pe Iubitul Conducător! Cei care şi-au permis aşa un afront sunt năimiţi de PSD, că altminteri ei ar fi aplaudat şi ar fi pupat dosul Marelui Timonier. Jos PSD, mama lor de comunişti care vor să ia pâinea de la gură şi Vittonul de pe braţ Nuţicăi!

PS: UNPR e partid de stânga? A, pardon, înainte de asta trebuia să întreb: UNPR  e partid? Adică există cu adevărat? Sau e un soi de mafie politică a Pulimii Sale?  

Viitor de aur



Pentru cei care vor să înţeleagă declinul Occidentului, să citească statisticile astea de mai jos. Reprezintă, în ordine, meseriile în care sunt ocupaţi cei mai mulţi americani. Dacă vedeţi pe acolo ceva de înaltă tehnologie, de "economia cunoaşterii", daţi-mi de ştire! Mai multe găsiţi aici.

"The Bureau of Labor Statistics is brutally honest describing the job of retail salesperson in its 2010-11 Occupational Outlook Handbook: "Advancement opportunities are limited," workers "often stand for long periods," and many "work evenings and weekends, particularly during peak retail periods." Then there's the pay: a 2009 annual median of $20,260, 61 percent of that for all jobs. Still, it's the most popular job in America, based on the 4.2 million people who were being paid to do it in May 2009, when the BLS conducted its survey. Next are cashiers (3.4 million), general office clerks (2.8 million), food preparation and serving workers (2.7 million), and registered nurses (2.6 million). Eyeing the list for jobs that sound more fun, we find bartenders (490,000 being paid for the work at survey time), actors (40,000), athletes and sports competitors (14,000), and models (1,510). Then again, most of us lack the cheekbones to model or the jump shot to play in the NBA. As a means to a weekly paycheck, retail salesperson really does deserve its No. 1 ranking."

Viitorul va fi şi mai "luminos": dezindustrializarea continuă, pe ambele maluri ale Atlanticului, profitul pe termen scurt fiind mai important decât viitorul civilizaţiei occidentale.  

băsescu fluierat pentru venitul amputat



Asta e: băsescu a fost fluierat şi huiduit la Constanţa, pe când participa la festivităţile prilejuite de "Ziua Marinei". Iar cei care-l fluierau şi-l huiduiau veniseră acolo nu pentru a se distra, ci pentru a-şi exprima nemulţumirea.

E cazul să se obişnuiască, aşa va fi de aici încolo: pe unde va fi prins, va fi luat cu "Huo!" Nu l-am văzut pe boc, deşi ieri era anunţată prezenţa lui la manifestări. Probabil şi-or fi zis că dacă nu-l văd pe piticot oamenii îl iartă pe Pulimea Sa, drept pentru care l-au trimis la plajă. Ei bine, nici asta n-a funcţionat. Bine că n-au dat cu ouă şi cu roşii...

UPDATE: evident, s-au găsit destui dobitoci care să-l pupe în fund pe Iubitul Conducător şi să se fotografieze cu el. Chiar aşa de lipsiţi de demnitate suntem noi, românii?

sâmbătă, 14 august 2010

Idei care au dat colţul



Ciudată ţară avem! Şi elite intelectuale pe măsură! Noi avem obsesia "sincronizării" la principalele curente de idei. Doar că, parcă e un făcut, când ne apucăm noi de săpat la "sincronizare", ne trezim că, de fapt, trebuie să facem o groapă, pentru a le înmormânta, ele murind între timp, care de moarte bună, care "ucise" de consecinţele lor nefaste. 

Despre unele dintre ideile care au fasonat post-comunismul, adică evenimentele principale ale deceniului trecut, şi care au dat colţul în  ultimii ani am mai scris şi eu. Scriu şi alţii, mai apropiaţi de geneza şi de sursa lor. Numai la Românica promotorii ideii unice ne prezintă nişte mortăciuni pe post de prospături, ba, mai mult, fac din ele ideologie şi politici publice.

Articolul din care citez îl găsiţi aici. Nu e tocmai o lectură de vacanţă, şi nici de duminică. Dar merită să ne gândim la spusele autorului. "Consensul de la Washington" a produs, la început în America Latină, şi apoi la nivel global, după prăbuşirea comunismului, atât de multe suferinţe şi a generat atâta sărăcie încât socialismul li se pare acum multora "tărâmul promis".

Printre cadavrele de idei putem găsi şi "globalizarea", şi "nation building", şi "unilateralismul", şi "dreptul la intervenţie din considerente umanitare", şi neo-liberalismul economic, şi neoconservatorismul ideologic. Unele au fost produsul unor mode. Altele au justificat "momentul unipolar al Americii", dar toate au eşuat, pentru că erau prea superficiale şi simplificau prea mult realitatea, pentru a o mai putea influenţa. 

"To look back on the ideas that shaped the past decade is to survey a scene of wreckage. Ten years ago, the best and the brightest were believers in the "Washington consensus" - the idea that the debt-fuelled free market that had existed in the US for little more than a decade was the only economic system consistent with the imperatives of modernity, and destined to spread universally.

It was not only the neocon right that believed this. Centre-left parties, whose historical role had been to set limits on free markets, bought in to this idea with enthusiasm. When Bill Clinton and Tony Blair embraced neoliberal economics, they did more than triangulate policies for the sake of electoral advantage. They endorsed the belief that a bubble engineered by Alan Greenspan at the end of the 1990s, when he lowered interest rates to artificial levels after the blow-up of a hedge fund, represented a new era in economic history. Both the triangulating politicians and many left-of-centre commentators became convinced that, for all practical purposes, neoliberal capitalism was indestructible.

For anyone with a sense of history, the idea that a post-cold-war bubble embodied a new world order was obviously absurd. The built-in instability of capitalism had not gone away - it had been accentuated, as the US and other western economies became ever more dependent on unsustainable debt. Far from being in­destructible, the neoliberal market order was highly fragile. But millennial fantasies regarding a short-lived variety of capitalism were far from being the only delusional beliefs that helped shape events during the decade.

Closely related was liberal interventionism - the policy, set out by Tony Blair in his 1999 Chicago speech on foreign policy, of using military force to spread liberal democracy. Here the delusions were multilayered, and first among them was a dream about America. Again, it was not only the right that bought in to a fantasy. For large sections of the left, the US in the first decade of the century had a role similar to that played in the progressive imagination by the USSR in earlier periods: for all its faults, the US was the world's emancipatory power, and the current embodiment of the best human hopes...

Fashionable theories of globalisation had the effect of blocking the perception of American decline. From the late 1990s onwards, the idea that globalisation and Americanisation were one and the same became something like conventional wisdom, the New York Times correspondent Thomas Friedman pushing the equation in his bestselling books The Lexus and the Olive Tree (1999) and The World Is Flat (2005). The actual effect of globalisation is to transfer economic power to emerging countries with different models of capitalism, but for those who shared Friedman's dreamworld, globalisation was no more than the Anglo-American free market writ large. It was a notion that could persist only so long as the crisis was confined to powerless countries on the periphery of the system, such as Argentina and Thailand. It began to dissipate when the US financial system itself started to implode from mid-2007 onwards. Having run down and sold off much of its productive base, the US found itself the centre of a type of finance capitalism that was practically bankrupt.
It is not often that large-scale crises are due to intellectual error, but a single erroneous belief runs through all of the successive delusions of the past decade. With few exceptions, both left and right seem to think that history is a directional process whose end point - after many unfortunate detours - will be the worldwide duplication of people very like themselves. At the end of the decade, opinion-formers in Britain, the United States and continental Europe still imagine that the normal pattern of historical development leads eventually to an idealised version of western society, just as Francis Fukuyama forecast 20 years ago."  

Prizonierul caniculei



Mă simt în Bucureştii sub caniculă ca şi cum Iadul şi-ar fi deschis o sucursală şi vrea să obţină profit maxim de pe urma acestei "investiţii". Nu am chef de nimic. De bucătărie nu am curaj să mă apropii, iar aragazul nu l-am mai aprins de vreo săptămână. Timp în care salata de roşii a fost(şi va rămâne) felul principal la prânz, ba chiar şi cina, alternativ cu lactatele. Am un munte de peturi, de la apa minerală consumată fără moderaţie. De berică nici vorbă! Cine dracu are poftă de bere după roşii? 

Dacă ies din casă, intru direct în cuptor. Blocul are o curte interioară, unde şi-au montat schimbătoarele de căldură de la aerul condiţionat magazinele de fiţe de la parter. Noaptea, cu geamurile deschise, te crezi în sculăria de la "23 August", în schimbul trei.  Ziua te-ai simţi mai bine în deşert, decât în curtea interioară.

Nici pe stradă nu-i mai bine. Te afunzi în asfaltul care se află într-o stare de agregare incertă, între solid şi lichid. Umezeala nu te lasă să respiri. Nu mai vorbesc de mirosurile diverselor gunoaie în descompunere. Căldura i-a alungat până şi pe ţiganii care îşi făceau veacul în parcare, iar noaptea cerşeau pe la Athenee Palace şi Radisson, cu puradeii în braţe sau agăţaţi de fustele pirandelor.

Oraşul este mort. Nu că în condiţii mai clemente de climă ar fi mai viu vara. În afară de cluburi şi cârciumi, nu ai unde te duce. Te saturi şi de Grădina Botanică, şi de Cişmigiu(vai de mama lui de parc!), şi de Herăstrău, şi de Muzeul Satului. Te saturi şi de căscat gura prin mall. 

Nu am nervii să fac şapte ore până la Braşov sau Bran. Marea este exclusă, şi asta de multă vreme. Nu m-am dat niciodată în vânt după litoralul românesc. Am iubit mereu muntele, dar acum a ajuns şi el un soi de mall, unde te calci pe picioare cu turme de "turişti". Nu mai am vârsta urcatului pe cine ştie ce trasee izolate, unde să scapi de năuci în şlapi. 

Una peste alta sunt prizonierul caniculei în pomenita sucursală a "Iadul" S.A. Sper să mă ţină nervii până se termină, deşi nimeni nu poate spune când se va termina. Norişorii pe care i-am văzut în zare(şi pe care îi vedeţi în poză) mi-au dat ceva speranţe. Cred că totul se va rezuma la speranţe... 

vineri, 13 august 2010

Culmea reformei statului



Nu am de gând să comentez ce a spus azi băsescu în interviul acordat oficinei de ştiri. Starea de aberaţie devine starea normală a Iubitului Conducător. Cred că se vede tot mai mult în rolul de Dumnezeu al politicii româneşti, care face şi desface, care poate să ia la pulă pe cine i se năzare lui. Foarte bine, s-o ţină tot aşa! Se pare că unora dintre politicieni le place să-i stea capră. Poţi să zici ceva de plăcerile oamenilor?

Nu comentez nici "vestea bună", aia cu "revenirea" la creşterea economică în trimestrul doi. Seamănă mai degrabă cu spasmul muribundului, înainte de a-şi da duhul. Sigur, a crescut producţia industrială, a crescut ceva şi exportul. Dar a crescut şi deficitul de cont curent, ceea ce spune un singur lucru: de la lohnul cu chiloţi de damă am trecut la lohnul industrial.  E un progres, dar nu cine ştie ce. 

Întrebarea este ce se va întâmpla de aici înainte. Cu oameni care câştigă pe bune 400 de lei pe lună lucrurile nu au cum fi mai bune. Ştiu că în statistici ăia de la stat câştigă cu 168% mai mult decât ăia de la privat. Doar în statistici. Pentru că privaţii au salarii mici pe hârtie, pentru că patronii nu vor să plătească CAS mai mare. Şi restul banilor sunt plătiţi în mână. Bugetarilor nu le dă nimeni nimic în plus. 

Ştiu, o să mi se spună că funcţionarii publici iau şpagă. Or lua, nu zic nu, dacă au de la cine. Dar mă tem că şpaga o iau ăia care şi tăiate au salarii extrem de mari, iar cei de la ghişee iau o gură de aer în piept.  

Ne îndreptăm cu paşi mari către blocarea administraţiilor centrală şi locale. Cu 400 de lei pe lună nu se poate trăi. Exodul din administraţie e abia la început. Şi când blocarea administraţiei va genera grave probleme economiei vom aprecia, poate, şi utilitatea, şi necesitatea funcţionarilor publici. O să vină vremea să vrei să dai şpagă pentru a rezolva problema şi n-o să ai cui da. Nu pentru că n-ar mai lua funcţuionarii şpagă, ci pentru că nu vor mai fi funcţionari. Asta va fi culmea reformei statului...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...