miercuri, 15 iunie 2011

Trăiască Ferentarii Mari!


"Regiune! Ce mândru sună acest cuvânt!"

 
Din câte ştiu eu, Cristian Ghinea s-a şcolit şi în Perfidul Albion, dar nu cred că la LSE se predau şi cursuri de propagandă şi manipulare a realităţii. Băiatul are însă o misiune pe lumea asta: să servească Supremul Cur. A văzut că pupincurismul plăteşte: gaşca lui Patapievici, Liiceanu, Pleşu e  toată bine cuplată la banii publici, şi o duce ca banul în punga săracului.

Eşuat pe la România Liberă, omul nostru comite tot felul de editoriale cretine, pline de clişee. Că de ce să gândească în clişee doar ăla care râgâie a mici şi bere pe sofa, uitându-se la curul "asistentelor" care populează tot felul de emisiuni cu ciudaţi? Finii 'telectuali ce cusur au? 

Aşadar: " În afară de faptul că tot nu suntem gata să le dăm autonomie etnică maghiarilor, situaţia şi atmosfera s-au schimbat enorm. Însă ceva nu rimează. Regionalizarea vest-europeană a scos de la naftalină identităţile vechi, creionate istoric, internalizate de oameni. Noi nu suntem pregătiţi să facem acest pas. Este o ipocrizie. Pentru că ignorăm complet la nivel de politici publice ceea ce simt, fac şi spun oamenii în viaţa lor curentă. De unde eşti de loc? Întrebarea asta îşi găseşte între români răspunsuri simple: din Oltenia, din Banat, din Bucureşti, din Moldova. Nu spunem că suntem din judeţul Mehedinţi sau Bistriţa Năsăud. Regiunile istorice există în mintea noastră foarte clar, deşi statul naţional român s-a chinuit să le scoată de acolo. De aceea nimeni nu va spune niciodată că e din (Euro)Regiunea Centru, în varianta USL, sau din judeţul Moldova de Sud, în varianta PDL.
Şi ajung la partea în care nu iese rima. Euroregiunile sunt o ficţiune birocratică născocită de România prin anii '90, din frica faţă de identităţile regionale. Frica noastră era în contratimp cu moda dezvoltării regionale a UE. Cum nu aveam chef să scoatem ruda provincială de la naftalină, cum făcea restul Europei, am inventat o nouă ficţiune, numită aproape ironic „euroregiune". Care de fapt nu sunt nici europene şi nici regiuni. Nişte birocraţi s-au uitat pe hartă şi au zis: ia pune un judeţ de colo, mai ia unul din partea ailaltă, ai grijă să nu iasă prea mulţi unguri acolo, atenţie să ne iasă PIB-urile aproape egale. Şi aşa, din foarfecă, am inventat euroregiunile. Normal că nu au funcţionat: şefii de la judeţe şi-au văzut de treabă şi nimeni nu a observat că avem ceva numit euroregiuni. De ce să fi observat? Doar nu se bazează pe nici un fel de identitate regională, pe acel gen de sentiment care îi face pe oameni să spună că sunt de loc de undeva anume."

Unu: dacă Europa vrea să se ducă pulii de suflet, are de făcut un singur lucru. Să dea autonomie pe criterii etnice. Unde mai e acea Europă formată din cetăţeni cu drepturi, libertăţi şi obligaţii egale? Catalunia sau Tirolul de Suda sunt soluţii punctuale, la situaţii punctuale. A generaliza asta este echivalent cu a deschide cutia Pandorei. Identităţile aşa-zise "regionale" sunt folosite de tot felul de indivizi pentru a slăbi statele naţionale.

O "Europă a regiunilor" este doar un slogan, şi ar fi un non-sens. Executivul de la Bruxelles, şi aşa supra-dimensionat şi din ce în ce mai autist, care lucrează tot mai greu cu 27 de state naţionale, va trebui să lucreze cu sute de regiuni. Acum este un coşmar construirea unui consens, când este vorba de decizii cu mare impact asupra intereselor naţionale. Cum va fi construirea consensului cu actori sute de regiuni? Evul Mediu ar fi un model de coerenţă, în raport cu babilonia ce va urma. 

S-o discutăm şi p'asta cu identităţile. Da, m-am născut şi am crescut în Piteşti. Mă simt şi acum piteştean, duc dorul oraşului. Şi da, sunt ataşat de Bucureşti, şi mă simt în egală măsură bucureştean, în măsura în care ceea ce se întâmplă în blestematul ăsta de oraş mă priveşte şi-mi afectează viaţa. Dar nu ştiu ce înseamnă să fii "muntean" Şi deşi am locuit ceva vreme în Slatina, nu ştiu nici ce înseamnă, de fapt, "oltean". Cum deşi familia mamei mele se trage din Ardeal, şi am stat ceva vreme şi la Braşov, nu-mi este foarte clar de ce "ardelenii" mi-ar fi superiori mie, "regăţeanului".  Ca să nu mai vorbesc despre faptul că, dacă vrem să mergem şi mai departe, ăia din Ferentari ar trebui să opună "identitatea" lor ălora din Noua(cartier mai deocheat al Braşovului), spre pildă.

Aşadar, nu cetăţeni, ci ardeleni, regăţeni, moldoveni, olteni. Logica luptei pentru privilegii, după logica în care evreii revendică acum teritoriul palestinienilor: cineva ne-a dat "calităţi" care ne fac superiori celorlalţi, drept pentru care suntem îndreptăţiţi să cerem mai mult, în detrimentul celorlalţi. Este şi logica "secuilor", care se cred superiori celorlalţi, şi vor să aibă privilegii. Iar pentru asta ar pune mâna pe arme. Pentru ei, stăpânii, ceilalţi sunt oameni de mâna a doua.

Doi: euro-regiunile nu sunt o ficţiune imaginată de birocraţii români, ci una inventată de birocraţii de la Bruxelles, din nevoi statistice: "Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au aprobat, la 26 mai 2003, Regulamentul (CE) Nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS). Regulamentul a fost adoptat pentru a dispune de date statistice comparabile pe ansamblul Uniunii Europene. El prevede „cel putin trei niveluri ierarhice de detaliere”, bazate pe componenta teritorială actuala a regiunilor de nivel NUTS 3. Articolul 2 al Regulamentului precizeazaă „NUTS este un nomenclator ierarhic” cu 3 nivele de unităţi teritoriale şi anume – NUTS 1, NUTS 2 si NUTS 3 (articolul 2). Definirea acestor unitati teritoriale „se bazează iî principal pe unităţile administrative existente in statele membre” (articolul 3 din Regulament).
 Pornind de la Recomandarea nr. 1059 din 26 mai 2003, Guvernul Român a iniţiat şi Parlamentul a aprobat Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 577 din 29 iunie 2004)."
Cele 3 niveluri NUTS sunt determinate de „pragurile demografice” (minimum si maximum) anume: NUTS 1, de la 3 la 7 milioane locuitori, NUTS 2 de la 800.000 până la 3 milioane, NUTS 3 150.000 până la 800.000.

Regulamentul adoptat de Parlamentul si Consiliul Europei confirmă şi întăreşte realitatea unităţilor teritoriale de bază (NUTS 3) din statele membre, prin înscrierea lor nominală în „Jurnalul Oficial” al Uniunii Europene din 21 iunie 2003...


Politica de dezvoltare regionala – precizează legiuitorul din 2004 – este pusă în aplicare „în scopul asigurării creşterii economice si dezvoltării sociale echilibrate si durabile ale unor arii geografice constituite in regiuni de dezvoltare” (Legea din 2004, articolul 2/1). Legea 315/2004 a stabilit 8 regiuni de dezvoltare."

Deci nu birocraţii autohtoni, ci birocraţii europeni, iar noi am pus în acord legislaţia internă cu aceea a UE. 

Dar îmi pierd vremea cu dobitoci care se prostituează intelectual şi se complac să fie nişte vuvuzele propagandistice pentru nişte primitivi cu aere de mari oameni de stat. Asta vor, asta sunt...

5 comentarii:

Karakas spunea...

Am avut ocazia sa ma ocup la un moment dat de subiectul regionalizarii in CE, atunci sub Tratat Maastricht. Una din concluziile mele de atunci era ca nu este clar cum cit si cum vor beneficia fostele tari comuniste de politicile regionale ale UE. Era clar la data aia ca exista o mare discrepanta nu doar intre tarile "nucleu", sau "first tier", si tarile foste comuniste care au accedat, dar intre variate regiuni din aceste tari. Eu am crezut ca intentia UE era sa reduca discrepantele de dezvoltare folosind conceptul regionalitatii. Dar m-am inselat. Asa cum spune Constantin, astazi nu mai vorbeste nimeni in UE despre decalajele mari intre regiuni din Germania (Vest vs Est Germaniei), sau decalaje intre landurile germane si judete romanesti. Si asta e un semnal de alarma ca UE nu mai e ce a fost, iar idealurile sale de ieri nu se mai aplica azi. Trist, Romania a devenit membru UE tocmai cind incepe declinul substantial in aceasta regiune euro-atlantica. E adevarat, Uncle Sam a pus o caramida grea la gitul UE.

Karakas spunea...

Am inteles ca Boc cauta nume pentru super-judete. Propun urmatoarele nume de regiuni: Biciuta, Modernizata, Faradrumuri, Flaminzi, Gradina-Doamnei, Cu-Rachete, TexasuDeJos.

Fluieratorul spunea...

Deh, "nuts" imi suna interesant: asta trebuie ca este explicatia, they are all nuts...

Béranger spunea...

Bineînţeles că e o diaree eurocrată! Eu întotdeauna am zis că nu vreau în căcatul ăsta de UE, dar nu m-a întrebat nimeni...

Fluieratorul spunea...

Pina la urma, cu sau fara regiuni, judete, raioane, tinuturi si mai stiu eu ce, adevarul e in Romania unul singur: administratia este pe aratura, si nu stie nimeni CE sa faca, UNDE si CUM sa ajunga, in nici o varianta. Nu exista viziune, asta stim, si nu exista nici macar bunul simt de a se face studii si a se dezbate variante, pentru a se vedea de unde sa inceapa macar o idee de viziune. Un taran gospodar stie mai multe despre gospodaria lui decit perisabilii nostri plini de diplome, stapiniti de principiul unic "musca si fugi".

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...