"Eu cred ca presedintele Traian Basescu n-ar fi abdicat cum a abdicat regele. Va dau un exemplu - presedintele a spus 'dau doi ani din mandatul meu daca se face reforma constitutionala'. Compar cele doua evenimente - cand un sef de stat se retrage, negociaza ceva pentru tara. Sau pentru el - dati-mi avere, dati-mi imunitate (...) Am vrut doar sa atrag atentia ca, atunci cand te retragi, pui niste conditii. Poti sa spui in interesul tau sau in interesul tarii. Din pacate, cand a plecat, tara a incaput pe mana puterii sovietice".
Cretinul care a scos pe gaura curului aceste idei măreţe nu este fratele Marelui Machitor, de la care n-ai ce dracu' aştepta, ci un ministru, eminenţă cenuşie la Cotroceni mai bine de patru ani, sociolog, telectual, care va să zică: Sebastian Lăzăroiu. Ce pula lui Hector avea de negociat cu sovieticii regele Mihai? Ăştia sunt nebuni?!
S-o luăm metodic: în 1943 are loc la Moscova o întâlnire între Churchill şi Stalin. Atunci s-a făcut noua împărţire a sferelor de influenţă de după război, iar şerveţelul celebru, pe care s-au notat lucrurile, este echivalentul Pactului Ribbentropp-Molotov. În 1944, în august, sovieticii ocupă România, deşi după 23 august eram noii lor aliaţi. Tratatul de pace de la Paris consfinţeşte noile graniţe din Europa. Peste tot în sfera lor de influenţă sovieticii îşi impun guverne obediente, la început respectând aparent cele convenite cu englezii şi americanii, după care tovarăşii vremelnici de drum ai partidelor comuniste sunt trimişi la plimbare, cel mai adesea în cerc, la bulău, sau în lagăr.
La fel s-a întâmplat şi în România. Iar forţarea plecării regelui era doar o problemă de timing, ca să zic aşa. Ce putea negocia Regele? Să nu se facă naţionalizarea principalelor mijloace de producţie? Să fie păstrate partidele tradiţionale? Ce glumă! Maniu a fost arestat când încă domnea. A putut face ceva pentru el? Nu! De ce? Pentru că nu comuniştii din ţară conduceau ostilităţile, ci aceia veniţi de la Moscova, cu ordine precise. Lui Gheorghiu-Dej i-a luat ceva vreme până a scăpat de ei. Şi Ceauşescu a avut de luptat cu ei, iar unii şi-au lăsat urmaşii să ne dea lecţii de democraţie acum.
Chiar dacă nu semna hârtia aia din 30 decembrie 1947, regele Mihai ar fi avut aceeaşi soartă: ar fi fost abdicat, urcat într-un tren sau într-un avion şi trimis la plimbare. Nimeni n-ar fi intervenit în sprijinul lui. Pentru că nimeni nu risca un război cu URSS, câtă vreme aşa ceva era greu de explicat, iar stânga occidentală era la apogeul puterii ei politice. În plus războiul civil din Grecia a dovedit că Stalin este decis să-şi respecte angajamentele: nu a intervenit în sprijinul comuniştilor greci, care au fost măcelăriţi de anglo-americani, iar resentimentele împotriva lor le simt şi acum, pe străzile Atenei.
Când a plecat Mihai din ţară, ea, ţara, era deja pe mâinile sovieticilor, şi nu mai era nimic de făcut. Dar în aceeaşi emisiune de la Realitatea Tv, Lăzăroiu insinua că, de, mai ies la iveală documente, istoria se mai şi rescrie, şi nu e tocmai inteligent să-l aperi pe Mihai, că nu se ştie ce apare. Se vorbea prin târg că una dintre "amicele" lui ar fi fost agentă sovietică. Ei, şi? Trebuia să se culce numai cu rrromâncuţe verzi, ştampilate patriotic cu tricolorul pe ţâţe? Dacă era aşa, ce-au păzit cei din contraspionaj?
Ăstea toate sunt nedemne de un şef de stat, şi de un ministru. Care tabloidizează şi vadimizează istoria. Şi apoi, dacă tot ne-am apucat de dezgropat morţii, poate îmi răspunde şi mie cineva de ce poporul, care se spune că-şi iubea suveranul de nu mai putea, a încercat o profundă şi evidentă durere în cur la aflarea evenimentului? De prea mult bine sub monarhie? Aceeaşi întrebare şi în cazul partidelor istorice. România a cunoscut represiunea stalinistă, în diverse forme şi grade de violenţă. Reacţia populaţiei a fost anemică, aproape insignifiantă. De ce? Nu cumva lumea simţea un soi de satisfacţie că elitele politice îşi primesc, în sfârşit, pedeapsa?
Nu cumva acestei realităţi îi dă târcoale acum băsescu? Îşi face socoteala că poporul n-ar mişcsa un deget în favoarea politicienilor, ca şi atunci, în cazul în care ar forţa limitele democraţiei şi statului de drept, pentru a-şi impune "reformele"?
Oricum ar fi, Lăzăroiu rămâne o culme a pupinbăsismului! Nu, dacă băsescu ar fi fost în locul lui Mihai, înainte de abdicare îi făcea şi o felaţie Marelui Licurici de la Răsărit, ăl cu stea în frunte! Atât! Şi apoi istoria nu se scrie cu dacă...
7 comentarii:
Ce a fost a fost si ce va fi va fi!
Dar cred ca va mai fi cum a mai fost. Istoria pentru asta e. Dictatorii romaniei nu au sfarsit bine. Niciunul.
http://jos-cu-basescu.blogspot.com/2011/06/ude-mereu.html
Băsescu a mai spus ceva interesant în discuţia televizată cu pricina şi care merită comentat. A spus că şi el, dacă ar fi fost în locul lui Ion Antonescu, ar fi luat aceiaşi decizie de a ataca Uniunea Sovietică pentru recuperarea teritoriilor "răpite" de sovietici.
Băsescu reiterează teza fascistă cum că războiul românesc în Est era un război drept, întemeiat, pentru recuperarea unor teritorii răpite abuziv, nicidecum un război de agresiune, imperialist, dictat de interese externe României şi impus ţării de către Hitler.
Băsescu se face că nu ştie că recuperarea Basarabiei nu a fost decât un pretext, cântecul de sirenă naţionalist cântat de propaganda fascistă antonesciană pentru mobilizarea forţelor armate în scopul de a fi puse la dispoziţia ideologiei naziste, a lui Hitler personal, drept plată pentru sprijinul acordat de Germania lui Antonescu împotriva rebeliunii legionare.
De ce nu s-a dus Antonescu să lupte în Vest pentru recuperarea Ardealului ?
Faptul că fascistul Antonescu a continuat alături de Hitler operaţiunile militare mai departe de Nistru, pătrunzând adânc în inima Rusiei până la Stalingrad, loc unde armatele fasciste au suferit o usturătoare şi bine meritată înfrângere, confirmă afirmaţia că miza războiului româno-sovietic nu era Basarabia, ci loialitatea şi afinitatea ideologică dintre Antonescu şi Hitler,imperialismul şi cupiditatea clasei dominante româneşti ce se visa înstăpânită peste o bucată din stepele Rusiei.
Trebuie să spunem că din punct de vedere al filosofiei marxiste războiul din Răsărit a avut un caracter de clasă, ideologic, în care s-au înfruntat două mari forţe, proletariatul sovietic înarmat, organizat sub forma Armatei Roşii şi forţele contrarevoluţiei agresoare reunite sub drapelul fascismului,forţe pentru care nu există nici o justificare, nici juridică şi nici morală.
Lazaroiu e pe masura Basescului, prost si amoral. Amindoi spun si fac ca le serveste scopului imediat, si atit.
Regele Mihai s-a dovedit a fi un politician de calitate superioară la momentul negocierilor secrete din 1944, deşi era foarte tânăr. (Pentru generaţia bunicilor noştri, era un defect mult mai grav decât pentru generaţia post-1980.) Meritele sale au fost recunoscute atât de URSS, prin decorarea cu cea mai înaltă distincţie din istoria lor, de anglofoni şi de israelieni, care i-au acordat titlu de Drept între Popoare.
Evident, persoana lui le stătea jivinelor comuniste de la noi, începând cu Dej până la Băsescu, precum un ardei iute în partea dorsală. Un ardei iute din cel mai iute soi mexican imaginabil :))
Cind Regele a fost fortat sa plece, tara era deja data pe mina sovieticilor, Lazaroilor. Asa ca limbricii ramin limbrici. Dar au rolul lor functional in rahatul prezidential.
De ce nu ar avea şi actuala clasă politică limbricii ei, atâta vreme cât bunul vostru prieten Trăienelul e un comunist şi urmaşul de drept al lui Nea Nicu?
(O colecţie de Magazine Istorice demonstrează cam în ce fel îi trata Nea Nicu pe Regii noştri. Mai mult cu partea lui pupată foarte des.)
Tocmai ca nu eram aliati.
Tradatorul nu avea niciun acord cu rusii, pina la 12 septembrie le-am fost inamici.
Sa-l judece cei peste 100000 de soldati romani lasati prada misculatiilor unei libarci de-a "aliatilor" ailalti.
Trimiteți un comentariu