miercuri, 6 octombrie 2010

Totul pentru curul Robertei Anastase?



Verdictul pe care ar trebui să-l dea azi Curtea Constituţională în cazul plângerilor formulate de PSD şi PNL nu este important pentru legea pensiilor, ci pentru configurarea agendei politice în lunile care vin. Lucrurile sunt simple: dacă legea este considerată constituţională, deci este anulată şi acuza de vot în afara cvorumului de şedinţă, băsescu nu are motive s-o retrimită Parlamentului şi o promulgă. Caz în care se declanşează procedura de suspendare, din motivele anunţate de PSD şi PNL. 


Dacă CCR declară legea neconstituţională pe motive de procedură, Roberta Anastase trebuie să zboare de la conducerea Camerei Deputaţilor, ceea ce va constitui un nou prilej pentru UNPR şi UDMR să mai jumulească ceva avantaje de la PDL şi de la guvern. 


Cel mai bun lucru pentru puterea portocalie, de fapt pentru băsescu şi PDL, ar fi ca judecătorii Curţii să găsească un paragraf de lege pe care să-l poată declara neconstituţional, şi atunci urmează procedura obişnuită. Iar la noul vot portocaliii vor avea grijă de cvorum. 


Eu, unul, cred că şi azi vom avea o amânare, pentru că băsescu are altele pe cap, şi nu-şi poate vârâ coada în decizie. Dacă se amână încă o dată verdictul, credibilitatea Curţii scade brusc sub zero, şi atunci ne-am mai pricopsit c-o belea. Dispare ultimul arbitru politic cu oarece aparenţe de neutralitate. Şi mai golim de conţinut o instituţie-cheie a sistemului democratic.  Dar e bine! Roberta Anastase îşi va păstra curul în scaunul din piele fină de la Camera Deputaţilor. Bunăstarea curului ei merită preţul plătit!   

3 comentarii:

Anonim spunea...

Bullshit.

Dacă PSD şi PNL ar fi vrut să nu treacă Legea pensiilor, de ce nu au votat DA când s-a propus repetarea votului?....

Dacă PSD şi PNL ar fi voit să-i dea în cap Piticului, de ce nu au înaintat şi votat moţiunea?...

Dacă PSD şi PNL ar fi vrut să-i scoată vinovaţi pe PDLişti, în frunte cu madam Roberta, şi eventual s-o demită, de ce nu au votat toţi DA pentru comisie de anchetă?....

Dacă PSD şi PNL sunt atât de convinşi că vor să-l suspende pe Chelios (să găsească un motiv raţional e mai greu), de ce nu o fac, doar pretind că o majoritate acolo pot strânge?....

Se dau siguri pe ei, salvatorii României şi ai sistemului democratic, şi când au arma cu care îi pot pune la punct pe adversari, trebuie să ridice mâna şi să voteze, dau dosul.

Un mare moft. Când îşi pot lovi adversarul în mod legal şi democratic, n-o fac, în schimb fac scandal, ameninţă, scot lumea în stradă, trimit postaci în dreapta şi în stânga (numai în stânga sau numai în dreapta nu pot, fiindcă fiecare e din celălalt capăt al spectrului politic :D )

Din punctul meu de vedere se puteau duce toţi acolo unde a dus criza ţara, adică la Dracu'. Însă până atunci otrăvesc atmosfera de câţiva ani buni. Începând cu Premierul Măgăriceanu, fiindcă el a dat startul, a reuşit să fie cu un pas înainte mogulimii :D Şi tot noi avem de suferit, fiindcă tot în capul nostru se sparg toate, începând cu tăierile, impozitările, descentralizările şi terminând cu cocalari.com şi pitzipoanca.org.

Sunt cretini, sau se prefac?

~ Gigi Maybachistu' Politic

Constantin Gheorghe spunea...

Maybachistule, tu trăieşti în realitatea asta? Tu eşti tâmpit? Păi majoritatea PORTOCALIE a votat împotriva repetării votului la Legea Pensiilor. Iar majoritatea e mai mare decât minoritatea, ca să zic aşa! Deci rămâne cum am stabilit: azi se desfăşoară acţiunea "Salvaţi curul Robertei!".

Anonim spunea...

Cel care contrazice realitatea ce calificativ merită?.... :))

Tot scandalul pornit de "genialul pilot de raliuri" se învârte în jurul ideii că votul a fost falsificat şi că nu ar fi existat o majoritate de portocalii, nici atunci, nici la următoarea şedinţă. Ori până să falsifice cineva ceva, nici roşii, nici galbenii-albaştri n-au votat nimic. Au înlocuit votatul cu zbieratul, ca nişte demni urmaşi ai unuia care zbiera pe la TVR cu pulovăraşul pe el, cu ceva ani în urmă.

Adevărul e că au cam dat "democraţia" deoparte şi şi-au pus poalele în cap.

Zilele trecute s-a iscat o dezbatere pe un alt forum, fiindcă publicul se întreba dacă procentul din impozite (raportat la toată ţara) colectat în Bucureşti e 20%, 25% sau 40%. Neinteresant. Mai interesant e că în 2007, pe vremea "duduirii economiei", procentul din PIB reprezentat de regiunea Bucureştiului (cu tot cu judeţul Ilfov şi localităţile adiacente din alte judeţe) era de... 85%. Iar restul de 15% probabil se mai împărţea între câteva oraşe mari mai productive, între care la loc de frunte stă Constanţa (şi la ce economie subterană e acolo, probabil deţin mult mai mult decât intră vreodată în statistici).

Astfel încât, dacă roşii şi galben-albaştrii speră că vor câştiga puterea locală şi centrală bazându-se pe votul coanei Marghioala cu pensie socială minimă de 350 de lei, aşa cum au mai făcut, se cam înşală. Administraţiile locale ale lor stăteau în drum de "Cele 127 de Miliarde ale Robertei" (titlu demn de Jules Verne :D ) fiindcă sunt într-o foame demnă de Auschwitz, şi s-ar putea să rămână aşa.

Astfel încât, dacă Piticul şi Chelul domnesc în mod absolut cu ajutorul armei care este banul, adversarilor nu le mai rămâne decât să lupte oricât de murdar pot, cu manevre, mişculaţii, ameninţări cu încăierarea de stradă, lovituri sub centură şi acuzaţii strigate în gura mare, fiindcă procedurile democratice obişnuite nu mai fac nici 2 parale.

~ Gigi Maybachistu' Politic

PS Întrebarea era retorică. Sunt convins că nu se prefac :P

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...