Comuniştii au înfiinţat "Daciada". Care avea haz, în sensul că-şi mai mişcau unii sau alţii hoitul din dotare, mai ieşeau în sânul primitor al naturii, îşi mai hrăneau ochiul cu frumuseţile patriei, care mai verzi, care mai nurlii, tocmai pentru a mai uita de cultul personalităţii Geniului din Carpaţi. Urmaşii lor portocalii au inventat "Moguliada", care se vrea lupta întregului popor, strâns unit în jurul Iubitului Conducător şi al sinistrei sale pupile, Fecioara din Pleşcoi, împotriva meşanţilor moguli, care vor să fure bogăţiile patriei iubite şi ale căror televiziuni, cu jurnaliştii din dotare, îi muşcă sistematic şi cu metodă de cur.
Hazul dracului în toată această afacere este zelul cu care au intrat în competiţie boc şi Cotoi. Ambii o au groasă la posterior. boc, pentru că-l sapă Fecioara şi vrea să-i ia locul, şi atunci vrea să-i transmită Înţeleptului Cârmaci un mesaj: "Pulimea Ta, unde mai găseşti o cârpă ca mine?", Cotoa pentru că îl aşteaptă o întâlnire nu tocmai comodă cu procurorii, în privinţa fraudării votului la Legea Pensiilor, şi asta "graţie" Antenei 3 şi Realităţii. Şi atunci cum să intri în "Moguliadă"?
Totul este de un ridicol perfect. Da, SOV are bube în cap. Şi Dan Voiculescu o avea, dar nu atât de vizibile. Dar să le reproşeze bubele băsescu, boc, Fecioara din Pleşcoi, şi toată liota de furăcioşi din PDL, asta e prea mult! Când începi o cruciadă morală, asigură-te, dracului, că tu, care te pui în fruntea ei, eşti imaculat. Nu mizaţi pe ura oamenilor faţă de bogaţi, nu de altceva, dar nici voi nu sunt tocmai sărăntoci şi nici averile voastre lacrimă. Aşa că mai uşor cu cruciada morală pe scări, că ni se face greaţă!
Un comentariu:
De data asta greşiţi.
Dacă sperăm că o să vină arhanghelu' Gavrilă să-i belească pe tâlhari, o să ne ia dracu între timp.
Singura noastră şansă e ca tâlharii să se belească reciproc.
Trimiteți un comentariu