Facerea de bine, futere de timp

Am ezitat mult înainte să scriu despre păţania mea de azi. Dar datorez scuze unor oameni(bine, am făcut-o deja direct, o fac şi acum, public) pe care i-am înjurat pe nedrept. Povestea sună cam aşa: într-un Bucureşti pradă unui geruleţ de toamnă târzie, plec spre un hipermarket pus strategic de băsescu în centrul Capitalei. Şi cum mă scugeam în viteza a doua, în fundul unuia care admira jegul de pe Bulevardul Regina Maria, fost 6 Martie, fost Gheorghiu-Dej, viitor EBA, probabil, sau Nuţica, văd cam în dreptul Cişmigiului, pe unde era magazinul "Spicul", un bătrân, bărbos, descult, îmbrăcat subţire, tremurând de mama focului în cadrul unei uşi.

Nu pot opri chiar acolo, găsesc ceva mai jos un loc, sun la 112, spun despre ce este vorba, îmi dau legătura la Ambulanţă, le dau coordonatele, tipii zic că se duc. Perfect, statul român mai are şi pusee de funcţionalitate. Nu trec vreo şapte minute, doar ce parcasem în curtea templului consumerismului, că mă sună cei de la Ambulanţă. Unde e individul, că nu-l găsesc. Le mai explic o dată, şi după tonul vocii mi se pare că nu prea au chef de boschetari, şi trag de timp, bucuroşi că nu-l găsesc. 

Termin repede ce am de cumpărat, mă urc în maşină şi mă duc glonţ să văd dacă l-au luat de acolo. Pe dracu! Individul tremura tot în cadrul acelei uşi. Sun din nou furios la 112, de data asta afară din maşină, şi încep să mă cert cu cei de la Ambulanţă. Şi ce credeţi? Ăl de vroiam să-i fac un bine mă ia la înjurături, că i-am trimis Ambulanţa pe cap! Băiatul făcea parte, probabil, din trustul cerşetorilor, şi aşa impresiona el publicul privitor, care se pare că-l cunoştea, o femeie spunându-mi că nu prima oară când vine Salvarea să-l ia şi el îi tratează cu sictir!

Nu i-am rămas nici eu dator, la capitolul înjurături. Sun din nou la 112, îmi cer scuze tuturor, şi plec. Încă o întâmplare din acelea în care dacă te iei după aparenţe, o iei peste bot. România, mereu surprinzătoare!