miercuri, 28 octombrie 2009

O lecţie de onoare pentru un nesimţit

Aveţi mai jos scrisoarea deschisă pe care i-o adresează un ofiţer în rezervă lui Pulea Vodă. Ea a apărut în "Ziua". Citiţi-o, şi comparaţi atitudinea unui om de onoare cu limbile în cur, trase de elitele gedesiste Iubitului conducător.
"Scrisoare către Preşedintele-colonel
Dupa 30 de ani de viata cazona, citind recentul decret de inaintare in grad a unor ofiteri, ma minunez de demnitatea si onoarea dumneavoastra. Spun acest lucru dupa ce am lecturat CV-ul "militarilor de carieră" Oprea, Ontanu, Iordanescu etc. Persoane onorabile, de altfel. Rememorez, zambind, discursul dumneavoastra la una din desele instalari de ministri la MApN, unde ati precizat: "Pe onoarea mea, va spun: in mandatul meu de presedinte, vor primi steaua de general numai acei ofiteri care vor lupta in teatrele de operatii din Irak, Afganistan. Suntem tara membra NATO". Domnule presedinte, colonel in rezerva, nu ati invatat lectia pana la capat, pentru ca nu se poate vorbi de onoare si demnitate in cazul dv. Erorile sunt generate de bune intentii si un sincer interes. Cele doua sunt compensate din plin cu baie de lacrimi in multime, la care sunteti expert si in care omul din mine nu crede deloc! Respectul dumneavoastra fata de institutia armatei iese in evidenta numai pe timpul campaniilor; bineinteles, electorale. De ce? Atunci va amintiti de cuvintele Onoare, Demnitate, Patrie! Uscatul nu-i ca marea, colonele in rezerva. Onoarea, demnitatea, limbajul elevat se invata cu tenacitate pe uscat. Pe marea cea mare, se aplica".
Mutilarea onoarei militare
"Cand v-am ales pentru primul mandat de presedinte, inclusiv pe timpul "sincopei 322" mi se parea interesant stilul dumneavoastra, desi mi-ati oferit si suficiente clipe de regret. In ochii mei, ati intrat in deriva ca o nava, din cauza promisiunilor lacrimogene azvarlite de matrozul din dumneavoastra in mare, iar eu - colonelul in rezerva cu Onoarea si Demnitatea in suflet - pe 22 noiembrie 2009, va voi ajuta sa veniti cu mine intr-un parc, pe o banca, din batrana Gradina Cismigiu. O sa va tin o lectie despre Demnitate si Onoare si mai ales o sa va povestesc cum am ajuns, dupa 30 de ani de viata cazona impecabila, la statutul de "pensionar de lux cu pensie nesimţită".
Citeam in cartile bune ca sinuciderea este o crima fara iertare si fara remuscare. V-am ales, iar dumneavoastra v-ati batut joc de increderea militarului din mine. V-ati sinucis, domnule presedinte, colonelul in rezerva Ionel Enache Olaru nu va mai alege pentru un nou mandat. As avea o rugaminte: sa va aplecati cu rabdare si con­descendenta asupra CV-ului personal, al unui militar de cariera. Cine stie, poate de Ziua Nationala a Romaniei imi veti da si mie o stea de general, mai ales ca "inaintarea in grad a unui colonel in rezerva nu reprezinta decat un gest simbolic, niciun fel de avantaj nu-i aduce celui avansat". Poate doar o mutilare a Demnitatii si Onoarei militare. Dar ce mai conteaza astazi aceste valori pentru dumneavoastra, domnule presedinte?(...) Va doresc sa deveniti, cat mai curand, "pensionar de lux cu pensie nesimţită", ca mine. Asa sa va ajute Dumnezeu!".
Colonel (r.) Ionel Enache OLARU"
Mai e ceva de comentat?

Un comentariu:

Anonim spunea...

NATO 30 04
Curajos domnul colonel r OLARU .Imi place articolul.Merita ****.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...