vineri, 30 octombrie 2009

Erecţia revoluţionară a madamei Culcer

Gardianul "Revoluţiei Portocalii"
Şi madam Culcer a primit un şut în cur de la EvZ. Nu ştiu dacă este un pas înainte nici pentru ea, nici pentru ziar. Ziarul oricum se află în budă, ajuns acolo "graţie" imaginii de oficios portocaliu. Prin plecare ei, dar şi a altora ca ea, ziarul îşi va pierde o parte din publicul taliban portocaliu. Pe care mă îndoiesc că are cu ce să-l înlocuiască. La găina care naşte puii vii nu se poate întoarce. Are concuenţă crâncenă în "Libertatea", "Cancan" şi "Click!" Antibăsescian acum, la spartul târgului, e de porc, şi oricum inutil. Rămâne "eutanasia".
Revenind la madam(doamna colonel?) Culcer. Azi scrie o mizerie, care, conştient sau inconştient, rezumă cum nu se poate mai bine cei cinci ani de mandat al Iubitului Conducător: scandalul înainte de toate!
" De aceea avem astăzi parlamentari care nu gândesc singuri, iar dacă gândesc, nu votează, ca să nu fie izgoniţi din Rai. Parlamentul este, cel puţin deocamdată, un instrument în mâna unei clici conducătoare, o arenă în care cete informe execută ordine. Prea puţine conştiinţe îl populează. Nu ne mirăm, având în vedere cine-l domină...Clasa politică şi instituţiile democraţiei au nevoie de reforme profunde, care însă nu se poate face în linişte şi armonie, pentru că zgâlţâie un sistem adânc înrădăcinat. Nu putem deci aspira la linişte atâta vreme cât problemele fundamentale ale societăţii şi statului nu au fost rezolvate.Trebuie să optăm între agitaţia schimbării radicale şi liniştea stagnării. Desigur, cine vrea poate să voteze pentru linişte. Dar să nu uite să tragă şi capacul peste mormânt."
O mai mare ticăloşie, greu de găsit! Ce am obţinut în haos, în vacarm, în conflicte? Nimic! Avem o clasă politică mai conştientă, mai performantă, mai responsabilă, după introducerea votului uninominal?
Madam Culcer face aici elogiul revoluţiei permanente, dragă extremei stânga de peste tot şi din toate timpurile. Nu aşa se petrec lucrurile, prin erecţii revoluţionare. Schimbarea se face prin construcţii consensuale. Asta în democraţie. În dictaturi se poate orice. Preţul îl ştim: Gulag, lagăre, violenţă, torturi. Asta ne recomandă madam Culcer? Să acceptăm asta de dragul lui Pulea Vodă? Nu, nu! Asta nu! Niciodată!

Un comentariu:

Karakas spunea...

Atita timp cit parlamentarii au fost alesi democratic, e o timpenie sa vii cu asemenea idei de revolutie in parlament. Care ar fi solutia? Sa vina Basescu sa isi planteze parlamentarii care ii vrea? Ne reintoarcem la Marea Adunare Nationala?

Exista in toate democratiile aceasta dezbatere despre parlamentarism, si modul in care este afectat de grupuri de interese. Parlamentarii romani sunt mici copii fata de ce se intimpla in Camera Reprezentantilor si Senatul SUA, unde alesii primesc sume fabuloase de bani pentru a promova interesele unor grupuri, in defavoarea poporului american. Cel mai bun exemplu este cel al indusriei de asigurari, care a mituit decenii de-a rindul parlamentarii ca sa nu adopte legislatie ce le-ar fi daunat companiilor mari de asigurari. Dezbaterea publica in parlamentul SUA despre sistemul public de sanatate a cazut prada acestui derapaj de la democratie. In Romania insa nu se poate vorbi despre asa ceva (inca).

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...