Azi Republica Populară Chineză împlineşte 60 de ani de la înfiinţare. Sigur, nu-i o democraţie, după standardele occidentale. Nici un paradis al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Dar, gândindu-ne de unde au plecat acum şase decenii şi unde au ajuns, chinezii au TOATE motivele să fie mândri de ei şi de ţara lor. Aşa încât ironiile cretine şi tonul înţepat al fătucilor prompteriste de la televiziunile de ştiri nu-s cu nimic justificate. Noi ce pizda mă-sii motive de mândrie avem după două decenii de neîmpliniri măreţe? Cine dracu' ar veni să defileze la Bucureşti, din mândrie patriotică? Ce să prezinte naţiunii? Autostrăzile care nu există, ruinele uzinelor ceauşiste, pământul crăpat de secetă, munţii de PETuri care cresc pe unde nici nu gândeşti, batalioanele de curve de pe centurile oraşelor, minunata noastră clasă politică? Aşa că, ciocu' mic şi ochii în pământ de ruşine! Să le dea lecţii chinezilor ăia de pot, nu noi. Noi să ne vedem de jegul nostru şi, dacă se poate, să învăţăm ceva din povestea lor de succes. Dar nu partea aia cu regimul de mână forte...
3 comentarii:
Mai bine spus nici ca se putea!
Cand eram adolescent am citit cartea „Ogorul“ de scriitoarea americana Pearl S. Buck, care a luat pentru asta premiul Nobel. In el era descrisa mizeria taranilor chinezi, care ajunsesera sa mamance pamant si mureau de foame cu milioanele. Iar dupa cateva decenii, in Germania m-am intalnit cu un student chinez venit la doctorat de fizica in Europa. Mi-a spus ca el e tibetan, ca tatal lui a fost invatator, iar bunicii lui - tarani - erau analfabeti. Si mi-a marturisit ca e nemultumit de nivelul slab de pregatire matematica al colegilor lui nemti si chiar al unor profesori. Iar astazi citesc in presa germana, engleza si franceza articole in care autorii ii deplang pe chinezi pentru suferintele pe care le-au indurat prin venirea partidului comunist la putere. Dar si despre cluburile de noapte sau parada modei din Shanghai, sau cazinourile din Macao, ce demonstreaza ca si chinezii urmeaza calea batatorita a economiei de piata, cu toate racilele ei. Deci TINA (That Is No Alternative) si trebuie sa ne resemnam cu sistemul. Doar ca nimeni nu explica cum se face ca nivelul de trai al chinezilor creste anual in ritmul in care creste si PIB si ca criza economica nu a afectat mai deloc aceasta crestere.
Puteţi să-mi ziceţi oricum doriţi.
Dar eu, prefer să nu-mi părăsesc casa şi localitatea pentru că nu vreau să mai văd cum, dintr-o ţară înfloritoare, România s-a transformat într-o groapă de deşeuri europene şi nu numai.
Urăsc momentele în care trebuie să merg la cumpărături şi prefer să le fac, dacă se poate, prin pieţe, unde mai au acces producătorii adevăraţi. Urăsc mormanele de subproduse, majoritatea lor toxice, înghesuite pe rafturile magazinelor şi-mi aduc aminte de alimentele adevărate de dinainte de 89 şi, mai ales din perioada 70-75.
Urăsc atmosfera de bombardament recent care se întîlneşte peste tot pe unde mai supravieţuiesc urme vagi din ce a fost industria şi agricultura românească.
Au început să fie furate şi şinele de tren de la traseele pe care mai circulă, încă, trenuri.
Şi asta, sub oblăduirea calmă a unor tîlhari perfecţi, care-şi zic politicieni. Şi nu-i nimeni care să-i scurteze de cap.
Trimiteți un comentariu