duminică, 12 iulie 2009

Penibila ieşire din scenă a lui Ion Cristoiu

Nu m-a interesat hârjoana lui Cristoiu cu Badea, şi mai nou, şi cu Ciutacu, mai ales că de la o vreme Ion Cristoiu a luat-o zdravăn pe arătură. Şi când spun asta, nu mă refer la "celebrele" lui interviuri cu duduile EBA, Elena Udrea şi Ridzi. Mă refer la faptul că nu mai are ce spune, că se repetă, că s-a plafonat, ca jurnalist.
Nu e uşor să scrii ceva cu substanţă în fiecare zi. Ştiu despre ce vorbesc, am fost o bună bucată de vreme editorialist la acelaşi Jurnal Naţional. Cristoiu are această ambiţie, şi face rău. Încet, încet, publicul lui l-a părăsit, iar publicul JN şi al Antenelor s-a schimbat, este unul tânăr, mai radical, mai direct în exprimare, pentru care Badea şi Ciutacu sunt "de citit" sau "de văzut", mai degrabă decât Ion Cristoiu.
Ciocnirea asta era de aşteptat. Cristoiu nu mai este capabil să se reinventeze. Nu mai este motivat de nimic, nu mai are nimic de demonstrat. Într-un fel, caută un motiv să iasă din această afacere. Nu se mai simte confortabil într-o redacţie în care între el şi ceilalţi este o prăpastie de o generaţie. Nu mai e el vioara întâi.
Cred că era mult mai onest din partea lui să plece pur şi simplu, fără scandal. Sunt convins că i se putea oferui o ieşire onorabilă, dacă este vorba de ceva clauze contractuale constrângătoare. Poate i s-a oferit ceva mai bun, pe undeva: sunt atâtea ziare în derivă, care caută un "salvator". Poate s-a plictisit. Poate a dat în clocot orgoliul. Nu ştiu, şi nici nu vreau să ştiu. Doar că la un moment dat trebuie să-ţi planifici şi ieşirea din scenă. Şi s-o faci demnitate.
Acum, Ion Cristoiu nu reuşeşte decât un lucru: să fie penibil. Păcat...

3 comentarii:

Unknown spunea...

foarte misto scris!

adc spunea...

Mişto şi caricatura! Sau, mă rog, portretul...

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

Azi, in emisiunea Zig-Zag i-a spus lui Cioroianu ceva de genul"... daca sunteti istoric, sunteti si patriot...".