Coasa bunicului

Foto: Vlad Mereuţă

Nu ştiu dacă acum coasa mai este de găsit în orice gospodărie ţărănească. În vremea copilăriei mele ea era nelipsită din "arsenalul" fiecărui ţăran. Care prea multe nu mai avea. Bunicul dinspre tată, tata Badea, fusese printre primii care intrase în CAP. Nu l-am întrebat de ce, dar aveam oarece bănuieli. Prea mult pământ nu avea. Şi cel pe care îl avea era pe valea unei intenţii de gârlă, un firişor de apă, în albia căreia mai toţi vecinii îşi aruncau gunoaiele, asta însemnând şi mortăciunile inevitabile; pui, găini, purceluşi de lapte, câini, pisici. Groapa de gunoi comunală nu intra în vederile lor! Nu cred că şi-au pus vreodată problema unei astfel de gropi.

Pe unul dintre terenurile lui, dat la CAP, un teren în pantă, humos, mai bun pentru făcut cărămizi, decât pentru plantat ceva(de altminteri, nici bălăriile nu prea aveau curaj să crească acolo!) au încercat să construiască o gheţărie. Adică un soi de beci, unde să pună gheaţă tăiată iarna din heleşteu, izolată cu baloţi de paie, şi vara s-o folosească pentru răcitoare. Dacă nu ştiţi ce's răcitoarele, ei bine, e vorba de un soi de dulap mai bine izolat termic, cu un compartiment în care se punea gheaţa. Oamenii noştri îl văzuseră la oraş şi vroiau şi ei se se "civilizeze".

Au renunţat repede. Pur şi simplu pământul ăla nu se lăsa lucrat! Se îndoia cazmaua! Iar excavatorul nu se inventase pentru ei(eram la începutul anilor 60). Din groapa aia îmi luam lutul din care modelam avioane(pe vremea aia citea "Timur şi băieţii lui" şi "Cerul Balticii") Eram într-un fel obsedat de un mic avion de vânătoare sovietic, Polikarpov I 153, o chestie bondoacă, folosită în războiul civil din Spania. Agarici şi-a oferit patru deasupra Constanţei, de unde şi cântecul: "A ieşit Agarici, Să vâneze bolşevici!" Mă gândesc adesea amuzat ce-ar zice un arheolog, găsind în groapa aia, peste câteva secole, una dintre "capodoperele" mele! Printre oase de pisici şi de găini! Ce teorii s-ar naşte pe seama lui!

Cum pământul ăla se lăsa greu lucrat fără mijloace mecanizate( şi nu de puţine ori chiar şi tractoarele ziceau pas!) tata Badea a fost fericit să scape de el. Cei care-l administrau n-au fost fericiţi să-l aibă în grijă. Erau chit, într-un fel! E drept că bunicul părea să fi ieşit câştigat din afacerea asta. Cei de la CAP i-au dat o căruţă cu un cal şi l-au pus să împartă pâinea de la brutărie "abonaţilor". Parcă v-am mai povestit despre asta. Cei care doreau, puteau lăsa o parte din grâu pentru brutăria CAP. În funcţie de cantitate, primeau un număr de bonuri pentru pâine. În fiecare dimineaţă, din primăvară până spre luna noiembrie, înhăma calul la căruţă, se ducea la brutărie, lua pâinea făcută peste noapte şi începea turneul prin sat.

Acum, vrând-nevrând, gloaba pe care o avea în dotare era "parcată" în grajd la el, şi trebuia hrănită. Nu ştiu dacă-i dădeau ceva furaje de la CAP. Dar ştiu că nu o dată lua coasa cu el, pentru un supliment de hrană pentru cal. Pe care o cosea pe marginea şanţurilor, prin diverse pârloage şi chiar şi prin lanul de porumb al CAP ului. Numai că pregătirea pentru cosit nu era o treabă simplă. Îşi agăţa de curea un soi de toc metalic, pe jumătate plin cu apă, în care intra piatra de ascuţit, de formă eliptică. Mai lua cu el şi o mică nicovală, montată în vârful unui ţăruş, cam de vreo 20 de centrimetri, precum şi un mic ciocan. Ţinea mult la coasa lui, doar era un Solingen!

Înainte de a se apuca de cosit, înfigea ţăruşul cu nicovala în pământ şi se apuca de bătut lama coasei. După ce era mulţumit de ce vedea, scotea gresia din teaca metalică şi începea să ascută lama cu gesturi rapide şi precise. Cum era un pământ arid şi pietros, iar "iarba" ceva mai degrabă lemnos şi abraziv, dacă vă puteţi imagina asta, ritualul se repeta des. Nu pot spune că hrana calului suferea, după chinul bunicului, schimbări semnificative în bine. Important era că se străduia!

Am încercat şi eu coasa aia. Dar nimeream, dracu' ştie cum, toţi bolovanii din jur, şi cum bunicul ţinea mult la coasa lui, sportul ăsta, cositul, mi-a rămas necunoscut. Nu ştiu dacă e bine sau e rău...