marți, 24 martie 2009

Tabloidizarea istoriei
2009 este anul Darwin, care, în România, este celebrat prin excluderea evoluţionismuilui din şcoală. Ce vă miră? Noi avem ce avem cu Doamne-Doamne! Pentru că apelul la divinitate este soluţia cea mai simplă la toate problemele cu care ne confruntăm.
Nici cu alţii nu mi-e ruşine. Dacă istoria, făcută ca la mama ei, e o chestie plicticoasă: trebuie să citeşti, să stai prin arhive, să mai faci o alergie sau o dermatoză, de la manuscrisele vechi, să dai la lopată, să te mai lovească blestemul câte unui faraon mai macho, băieţii deştepţi au inventat istoria-tabloid. Ia citiţi aici ce-au reţinut unii despre acelaşi incomod domn Darwin! Cum dracu i-a trecut prin minte individului teoria cu pricina, de vreme ce el cheltuia mai mult pe ciubote decât pe cărţi? Mai ales că era şi cam pilangiu, şi pufăia tiutiun din cel mai bun. Şi, nesimţitul dracului, avea tupeul să-şi plătească furnizorii şi prestatorii de servicii(cum vedeţi, sunt corect politic, era vorba de servitori).
Nici nu vreau să mă gândesc ce-ar putea urma în istoria tabloidizată! Lista completă a amantelor lui Ştefan cel Mare, eventual cu un interviu luat stră-stră-stră-strănepoatei bunicii străbunicii ţiitoarei numărul 11 de pa listă? De ce nu? Doar s-au pozat unii cu mortul din dric...

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...