luni, 30 mai 2011

Un căcat cu moţ



Că sunteo o ţară de proşti a devenit deja axiomă. Nu ne mai enervăm. Că nu avem de ce. Prostia e dar de la Dumnezeu, semn că El ne iubeşte atât de tare încât ne apără de viciile şi păcatele inteligenţei, asigurându-ne automat un loc în Împărăţia Cerurilor, fără o staţionare în Purgatoriu şi fără un şperţ dat Sfântului Petru. 

Credeam că mai există şi dizidenţi prin marea asta de proşti, care să-şi asume Iadul, sau şperţul dat sfântului mai sus pomenit. Ţi-ai găsit! Uite ce titrează azi, şi preia cu voioşie toată lumea politico-mediatică, JN: "Românii muncesc cinci luni pe an pentru stat". Este o imbecilitate cât casa!

Românii, ăia care plătesc taxe şi impozite, muncesc pentru ei. E drept, pare că tot ce plătesc reprezintă cinci luni pe an de muncă. Dar...

Cei mai mulţi bani daţi statului sunt pentru cumpărarea unor servicii: asigurare de sănătate(hulitul CAS), de şomaj, contribuţii la sistemul de pensii, educaţie, şi altele, precum securitatea internă şi externă. Este o uriaşă manipulare să spui că cinci luni plăteşti pentru funcţionarea statului. Stat, în forma sa cea mai simplă, înseamnă Parlament, Guvern, administraţie centrală şi locale, armată şi servicii de securitate. Atât.

Restul sunt plăţi pentru servicii publice, pe care  le gestionează statul. Mai bine sau mai rău. Să zicem că desfiinţăm absolut toate serviciile publice, şi le lăsăm sectorului privat. La salariile din România, de circa 300 de euro pe lună, chiar şi o creştere cu vreo 120 de euro nu înseamnă nimic. Poate cineva să-şi cumpere şi educaţie, şi sănătate, şi pensie, şi securitate, şi protecţie împotriva dezastrelor, şi justiţie din banii ăştia? Exclud mersul cu trenul, autobuzul, şi alte alea. 

Ce am avea? Păi, vreun milion(în cea mai optimistă citire a realităţii) de români care, de bine, de rău, vor reuşi să rămână în secolul 21, şi restul fie pleacă din ţară, fie se retrage în Evul Mediu. 

E uşor să înjuri statul, aşa, în abstract. Dar mai greu să formulezi o alternativă la el.  Nu mai bine ne fute pe noi grija de felul în care cei care administrează statul cheltuiesc banii publici? Că nu am văzut pe nimeni protestând în stradă pentru felul în care sunt administraţi banii de la CNAS, spre pildă. 

Noi nu înţelegem multe: nici cum funcţionează un stat normal, nici ce înseamnă să fii cetăţean, să ai şi obligaţii, nu doar drepturi şi libertăţi, de care oricum nu te poţi bucura, pentru că fără bani e şi cum n-ar fi acele drepturi şi libertăţi. 

Cineva vrea să transforme România într-un rai libertarian. Şi tot ce reuşeşte să facă este un căcat cu moţ!  

Un comentariu:

chien spunea...

Romanii muncesc intr-adevar 5 luni pe an pentru stat daca evaziunea fiscala e zero. Nu numai ca nu e zero, dar la colectarea impozitelor stam mult mai prost inclusiv fata de Bulgaria, adica avem o evaziune mare. Exemplele companiilor care isi transfera afacerea in Bulgaria sau in paradisuri fiscale sunt la mare cinste la noi si nici optimizarile fiscale practicate de multinationale nu le injura nimeni. Injurarea optimizarilor fiscale la noi s-a oprit la Vintu si la companiile din presa care dadeau pe carte de munca numai salariul minim, in rest oricine reuseste sa fenteze statul la impozite e considerat un erou si un rebel demn de urmat. Si atunci despre care cinci luni vorbim? Au facut calculul la rata nominala a impozitelor sau la rata reala de colectare? Ca daca e la prima, atunci nu vad de ce se ataca.