duminică, 29 mai 2011

Hârtia suportă orice!



Într-un anonimat năucitor, USL şi-a lansat programul economic. Unii, puţini, l-au aplaudat. Echipa de zgomote a actualei puteri îl înjură vârtos, cu cele mai rizibile argumente, sau mai bine fără.

Eu, unul, n-am de gând să zic nimic despre program, până când băieţii nu ne spun ce fac cu acordurile semnate de actuala putere cu FMI, BM, CE, BERD şi altele, care, practic, lasă ORICE guvern al României, inclusiv pe cel prezent, fără instrumente de intervenţie în economie. Pentru că dacă vin să guverneze respectând toate aceste acorduri, vor fi doar un soi de guvern boc fără boc.

Criza asta ne-a reamintit un lucru, care nu are neapărat legătură cu "comunismul": anume că statul şi intervenţia sa, rolul său de planificator strategic şi de organizator al coeziunii sociale, sunt elementele care permit unor ţări precum România să îşi reducă decalajele de dezvoltare. 

Nu mai suntem în situaţia în care să ne permitem aceste instrumente. Deşi am avea nevoie de o abordare tip "centralizarea scopurilor şi mijloacelor", singurul lucru pe care îl vrea centralizat actuala putere este şperţul(mita, paraîndărătul). Şi trebuie să recunoaştem că s-a profesionalizat cu o viteză incredibilă în această direcţie. În rest, pa şi pusi!

În rest, ştiţi cum e: hârtia(pixelul) suportă orice! 

10 comentarii:

Ștefan A. spunea...

Nu doar ca actualul guvern lasa niste acorduri internationale . Lasa mostenire si niste sentinte judecatoresti definitive prin care statul e obligat sa plateasca . Ca atare , guvernul a "rostogolit" aceste plati in anii urmatori .
Daca adaugam si ratele la imprumuturile internationale + transele de restituit (tot in anii urmatori) , nu vad cine poate sa faca un program economic . Cu exceptia FMI , BCE , BM. Oricum am ajuns datori vinduti . Nu e obligatoriu sa ai datorie stelara ca Grecia pentru a avea probleme . In anul trecut , echivalentul a 5 miliarde euro (datorie noua de la UE + BM ) au mers direct in plata la salarii si pensi. Atunci cind se zice ca "am finantat cu acesti bani deficitul bugetului" (declaratia domnului Boc) inseamna si asta . Ca in 2010 statul roman nu mai avea din ce platii toate salarile si pensile de stat.

Fluieratorul spunea...

Eu chiar eram dispus sa consider programul USL o alternativa, pina au scos pe gura o prostie: au promis un milion de locuri de munca... Foarte frumos, mi-am spus, dar fara o strategie coerenta si consistent de a obtine acel milion de locuri de munca in timp util (nu asteptind ca niste closti sa vina investitorii straini), milionul de locuri de munca este o ineptie la fel de mare ca milionul de voturi al lui Baconschi... Ori am auzit vorbarie, dar nu si strategie. Nici macar incipienta. I-as intreba pe USL-isti ca Parizianu': "da' pe ce te bazezi, ma?"

Aveti dreptate, anonimatul prezentarii acestui program a fost naucitor, intr-o liniste asurzitoare a opozitiei in ultimele luni. USL sufera de paralizie generala, si in rarele ocazii cind apar in public, liderii calca in strachini cu o dezinvoltura descurajanta... Ce tristete maxima, sa n-ai de ales decit intre dracu' si taica-sau!

incognito spunea...

Poate ca nici USL nu e mai breaz dar, daca astia de acum de la putere trebuie pusi in streang, nu inseamna ca trebuie pusi ailalti la putere? Sau avem pe altii? Poate importam ca acum un secol jumate. ...desi, monarhia n-a fost suprimata ci doar inlaturata.

http://jos-cu-basescu.blogspot.com/2011/05/inlocuind-cerul-cu-finlanda.html

Karakas spunea...

Elena Udrea: "Eu, când am venit în politică, am venit cu Mercedes. Eu aşa am intrat în politică: cu Mercedes, cu genţi, cu pantofi cu toc"

Si Mercedesul ce model era? Putina modestie nu i-ar strica macar la iesitul din politica. Intr-o tara in care saracii misuna cu milioanele, defilatul pe tocuri de Mercedes poate usor sa te faca sa cazi de pe podium.

http://www.mediafax.ro/politic/udrea-eu-cand-am-venit-in-politica-am-venit-cu-mercedes-cu-genti-cu-pantofi-cu-toc-unii-oameni-vin-in-politica-si-dupa-aceea-dau-de-bunastare-8293729/

cristi spunea...

Aşa e: hârtia şi internetul suportă cam orice. Ştim cu toţii de ce a fost puţin interes din partea media pentru chestia asta, erau prea preocupaţi să comenteze serialul ăla miliţist pe care tot îl pune Băsescu - de data asta episodul Constanţa - şi presa nu se mai satură deşi a văzut de mii de ori variaţiuni pe aceeaşi temă şi cu acelaşi deznodământ. Dar liderii USL au făcut ce aveau de făcut, iar pentru cine e interesat a fost suficient. Nu mi s-a părut deloc că USL e "paralizată" ci mai curând unii dintre noi sunt.

Un milion de locuri de muncă în patru ani nu e deloc exagerat ţinând cont de structura actuală a forţei de muncă. Şi e adevărat că toate acordurile alea făcute cu diverse chestii sunt mari probleme la care uslaşii n-au răspuns acum. Dar citind atât postarea cât şi comentariile mă cam întreb: ce anume vă aşteptaţi să spună ăia? Să cheme la revoluţie pentru o nouă ordine mondială? Sau un mesaj de genul: "Suntem pierduţi. Totul e zadarnic, nu se poate face nimic! Mai bine ne sinucidem toţi."? Acesta din urmă pare să fie în acord cu ce am citit mai sus. Şi cu interesele clicii portocalii.

Înţeleg nevoia psihologică de a sufla în iaurt după ce ne-am fript cu ciorba de atâtea ori. De asta considerăm greşeli minore din partea liderilor USL "călcat în străchini". Ne temem că vom fi dezamăgiţi din nou şi de asta lovim cât putem de tare în opoziţie, deşi în acest timp cineva hăhăie fericit şi dispreţuitor. Nu asta e soluţia, nu de lamentări avem nevoie şi nici de psihoterapii dubioase, ci de luciditate şi gândire critică. Da, uslaşii sunt şi ei plini de defecte şi au făcut multe prostii când au guvernat. Dar în condiţiile date sunt cea mai bună soluţie. Sau putem să fim pasivi şi fatalişti, iar atunci când vom asista la o nouă victorie portocalie să ne plângem un pic de milă şi s-o luăm de la capăt cu vaietele şi lamentările.

Fluieratorul spunea...

Ei, cred ca oricare dintre noi are dreptul la opiniile lui, si datoria de a nu se entuziasma degeaba prin tirg, pe vorbarii nesustinute . De acord ca se pot face milioane de locuri de munca in niste ani, eu doar n- am inteles CUM, ca sa stiu daca mai stau pe-aici sau nu. Amigos, viata e prea scurta ca sa astepti mereu "momentul potrivit", si nimic nu ma poate face sa cred ca am ceva de asteptat de la politica romaneasca in viitorii 10 ani, si pardon!, eu nu mai am timp sa investesc perdant. Deci USL-ul ori are viziune si strategie, ori arunca vorbe. Eu cred acum ca arunca vorbe, nu m-au lamurit, si chiar am urmarit toate discutiile despre program de pina acum. O sa le mai urmareasc inca trei zile, si daca nu apare strategia, inseamnaca nu exista, deci programul e la plesneala... Asta-i.

margin spunea...

"Ne temem că vom fi dezamăgiţi din nou............" scria cineva mai sus. Bineinteles ca veti fi dezamagiti din nou. Eu unul sunt siderat ca inca se mai crede in duhu' apelor.
Schimbarea va arata asa, in opinia mea:
- 3/4 de pdl se muta la usl (ma apuca voma numai cand scriu acronimele astea);
- restul ramane la fel.
Restul sunt gogosi.
Ce ma revolta mai mult decat imbecilii aia denumiti impropriu "demnitari" e ca noi in continuare facem calcule despre cum sa-i schimbam pe unii cu ceilalti.
Bafta. Ca va fi nevoie.

pacos spunea...

Ca uslasii (mi-a placut tare asta)au ales sa-si lanseze programul economic in liniste a fost o postie, dat fiind faptul ca ar fi putut sa "imprumute" pana acum din stilul si priceperea de a crea evenimente din nimic a portocaliilor.
Chiar daca modul de lansare e discutabil, e bine ca acum exista si o alternativa. Care, inevitabil, va genera opinii si reactii. pe care le vom comenta impreuna, aici.

M-am uitat pe program (la intrebarea dumneavoastra cu privire la acordurile cu marea finanta a lumii am gasit doar doua randuri la pag.47). Intentii bune, arata bine pa hartie. Problema e la aplicabilitate. Ca tot acolo zic ca intre 2012 si 2015 avem de plata datorii care ating 12% din PIB.

Vad ca milionul de locuri de munca a creat deja mici dispute. Fluieratorul se intreaba, pe buna dreptate, CUM. Indraznesc sa dau un raspuns: in astia 2 ani de nebunie portocalie s-au desfiintat peste 200.000 de microintreprinderi. Microintreprinderea insemna cel putin 1 angajat(salariat). Multe dintre acestea aveau cel putin 2 angajati. Daca s-ar scadea impozitele, aceste microintreprinderi s-ar putea reinfiinta, generand locuri de munca. Desigur, nu un milion, dar daca in primul an ai 250.000, e absolut ok.

M-am dus la colegii de la contabilitate. Si-am vazut ca la un salariu de 800 lei, propus de USL, suma care se intoarce la stat sub forma de impozite este de 424 lei (la procentele actuale). Per total, de la angajator si angajat, statul ia acum 53% din salariul brut. Enorm, pentru un stat care nu face nimic pentru contribuabil.

Fluieratorul spunea...

Microintreprinderile sint o forma de evaziune fiscala, in majoritatea cazurilor. Foarte multe dintre cele care s-au desfiintat (si inca se desfiinteaza, ca sint firme intregi de IT care-si reangajeaza acum, de cind cu noul cod al muncii, colaboratorii, dupa ce acum citiva ani ii trimiteau la "autonomie") aveau un singur angajat. Acesta lua pe post de plata a colaborarii un venit egal cu brutul unui salariu foarte decent (cunosc niste zeci, daca nu sute de cazuri, si in IT, si nu numai, se poate generaliza cu mare usurinta ideea) si platea dari aferente salariului mediu pe economie, sau chiar mai jos, lucrind full time la "client" (ca un angajat), pe sculele si cu licentele clientului. Deci evaziune big time, in plus fata de scutirea de impozit a IT-istilor, inceputa de Constantinescu, care ar fi trebuit "stinsa" de mult.

Cunosc si manageri, nu putini, care-si ofera serviciile de management prin propria microintreprindere la scoruri bune plus procente pe masura, la microintreprindere mai lucrind ca secretara nevasta, care ia de la stat bani pentru ingrijirea copilului sub doi ani, respectiv mama pensionara de 70 de ani...

Sa vina inapoi questiile astea si sa-mi stea mie in cap? De ce? Numai ca sa le iasa "uslasilor" milionul? Ba chiar pardon! Lucrurile care au rost, au rost. PF, PFA si microintreprinderile sint perfectly ok in alte parti, cu alte legislatii. La noi au fost si sint forme de evaziune fiscala. N-am nimic cu nimeni, dar m-am saturat de "externalizari" catre firmele prietenilor, nevestelor, etc., pe care le-am prins in mai toate firmele in care am lucrat, multinationale included, si ca angajat mai mai si "maturat" dupa ei. Pe astea chiar nu le vreau inapoi. Cred ca legislatia romaneasca nu e prea clara cu delimitarea unor forme de manifestare a "capitalismului".

Cu scaderea impozitelor as fi de acord. Sau cu garantia ca banii din impozite ajung la destinatiile lor, si nu la "groapa comuna".

De fapt, nu am incredere nici in viziunea, nici in corectitudinea celor care constituie acum opozitia. Ei nu sint fara istorie, eu nu sint nascut ieri, asa ca imi permit sa nu vad solutiile fezabile si sustenabile care sa duca in Romania la "aparitia" unor locuri de munca, oricite ar fi ele. In tara asta, de cel putin 21 de ani, e totul de facut, si statul roman, care de-a lungul vremii a fost "manevrat" de toti puternicii si oponentii zilelor noastre, a considerat intotdeauna ca munca trebuie pedepsita. Oamenii care n-au mai avut ce cauta la munca acasa au plecat afara, iar cei ramasi, care au vrut cu adevarat si care au putut, au muncit si muncesc. Ala care nu si-a facut niciodata lectiile a fost statul roman, prin toti reprezentantii lui de 21 de ani incoace.

Aduce programul USL actual vreo noutate? Nu, doar vrea s-o aduca, din vorbe. Iar in discutia publica despre program n-am auzit decit niste maimute urlatoare penibile. Inclusiv azi. Mai sint doua zile in care pot fi lamurit.

Na, ca iar m-am'nnervat. Si eu chiar sint un optimist (realist), ma'nnervez greu si rar, si printre altele am vazut azi noapte un spectacol de strada excelent la Sibiu.

pacos spunea...

N-am inteles niciodata asta cu evaziunea fiscala prin microintreprinderi. Mergand pe firul asta, desfiintarea microintreprinderilor din 2009-2010 ar insemna fie ca proprietarii lor au devenit cinstiti (asta daca toti erau hoti), fie au gasit o alta metoda, mult mai buna, de a continua cu evaziunea. Si apoi, ce evaziune era aia de nu-si permiteau sa plateasca catre stat 50 euro lunar, sub forma impozitului minim?
Una peste alta, s-au pierdut locuri de munca. Care s-ar putea reinfiinta relativ usor.