Românii au stat şi au aşteptat vreo cinci decenii să vină americanii, ca în bancul ăla cu Iţic şi Ştrul, care se întâlnesc pe Aeroportul Otopeni, prin anii 70. Iţic, stingher, cu un buchet cam ciufulit de flori în mână, Ştrul, vesel, cu paşaportul în buzunar.
"Ce dracu cauţi tu aici, Iţic?"
"Cum ce caut, Ştrul? Îi aştept pe americani!"
"Tocmai tu, Iţic? Păi în august '44 îi aşteptai pe rusi!"
"Şi ce, n-au venit?"
Ei bine, într-un târziu, şi-au făcut şi ei apariţia. Acum lumina nu ne mai vine de la Răsărit, nu! Ea vine, cel puţin pentru noi, de la Washington. După ce că suntem slugile americanilor până dincolo de greaţă, îi mai avem pe cap şi pe contabilii ăia siniştri de la FMI, care au luat-o razna rău.
Dar nu despre ei e vorba, ci despre felul în care gândeşte un ales al neamului celui americănesc, farul democraţiei, de la care, cum spuneam, luăm cu toţii lumină. Iată cum vede dobitocul relaţia băncilor cu puterea publică, în speţă cu Parlamentul: “in Washington, the view is that the banks are to be regulated, and my view is that Washington and the regulators are there to serve the banks.”
Păi nu asta fac şi iubiţii noştri deputaţi şi senatori în legătură cu OUG 50? Ei servesc băncile! Dă-i în pizda mă-sii pe consumatori, şi în general pe cetăţeni! Băncile înainte de toate!
Vi se pare că în acest context mai putem vorbi de democraţie? Când Parlamentele uită de cei mulţi şi se pun în slujba celor cu mulţi bani, când uită de misiunea lor de a servi interesul public?
Acum, că au venit şi americanii, vedem că, pe fond, diferenţa faţă de ruşi e doar de retorică. Ruşii au promovat dictatura proletariatului, americanii promovează dictatura manageriatului, ca să zic aşa, vezi modificările din Codul Muncii, promovate de Guvern la ordinul Camerei de Comerţ Româno-Americane. Ambele "imperii" se lăudau cu "democraţia" lor, una "populară", alta "reprezentativă", ambele forme fără fond, în esenţă. Pentru că, dacă treci dincolo de acuzele aduse acum lui Obama(care ţin mai mult de rasismul intrinsec societăţii americane), cum că ar fi "socialist", regimul politic american este unul tipic celor totalitare, cu partid unic.
Ce anume s-a schimbat după venirea lui Obama, în afară de faptul că au aruncat mii de miliarde în curul băncilor, acţiune oricum începută de Dubya? Ce-i deosebeşte, pe fond, pe republicani de democraţi, dacă trecem de cretinii ăia din Tea Party? Şi atunci, de ce ar fi un model de democraţie?
Una peste alta, s-au mai dus nişte iluzii. Nu că le-aş duce dorul, dar erau ale mele, şi ţineam la ele...Glumesc! Ne place sau nu, nu-i ridichea(americanii) mai dulce decât hreanul(ruşii). Ambele sunt greu de digerat, oricât de bun stomac ai avea...
2 comentarii:
Am citit si eu articolul. E corect. Ai spus foarte bine, traim sub dictatura celor care au bani. Democratia e pentru dulai nu pentru catei. Foarte trist. M-am lamurit si cu "lumina" care vine de la Washington.
Daca nu am avea niste imbecili la conducere, care e clar ca sunt pusi acolo de americani (altfel FMI ce siguranta ar avea ca statul plateste si datoria si dobinda), am putea cel putin sa ne gindim si la ce e bun pentru acest popor
Nu ca n-as fi vazut lucrurile cum erau de pe cind s-au petrecut, dar am luat pe-atunci de la cititori si interlocutori un sut in fundul meu de anonim clevetitor cind am spus ca Obama e de forma, si ca a ramas in cursa pentru ca a achiesat la marele jaf, de pe vremea cind era doar candidat la candidatura. Nu, ca e o mare cucerire a democratiei sa ajunga un negru presedinte... Ma lesi? Poate ca nu era destul de clar ca outsider-ul de culoare a fost antrenat si dirijat sa ajunga unde si ce a ajuns, si poate nu e deja destul de clar ca he does not make any difference, poate doar la logoreea fara substanta, ca e foarte bun de gura. Obama este si el un as din mineca marii finante, si probabil ca urmeaza alt as, cind asta se va fisii, o femeie, un homosexual, orice vrea pulimea, ca in spate e intotdeauna cine trebuie.
La noi a fost asa intotdeauna, poanta buna e ca noi am crezut ca la altii e altfel, ca daca n-am fi crezut asa, cum ar fi mers asa de bine vinzarea de gogosi in ultimii ani? Noi am crezut prostiile de la Europa Libera si Vocea Americii si am visat la casele, birousile, banii si whisky-ul din "Dallas", majoritatea. Minoritatea la calvados-ul prin nori de fum al lui Sartre. Ne-am dorit sa fie ca-n iluzii si am primit iluziile. Doar ca iluziile vin greu si pleaca repede, si realitate e in fiecare zi. Enjoy!
Trimiteți un comentariu