joi, 2 decembrie 2010

Cozile de topor ale FMI




În anii 40-50, pe vremea SovRomurilor(o invenţie care permitea jefuirea economiei româneşti, în numele "despăgubirilor de război", impuse prin Tratatul de Pace de la Paris, din 1947) consilierii sovietici împânziseră toate ministerele, şi dădeau "indicăţii" preţioase, în folosul lor, evident. Ne-au trebuit vreo 15 ani să-i trimitem la plimbare, dar răul făcut de ei e "inestimabil".


Acum aflu că prin toate ministerele bântuie consilierii FMI, care se poartă fix precum omologii lor sovietici, şi care fac politica bugetară. Dacă nu-l lua gura pe dinainte pe Pambuccian, nu aflam minunea. "Situaţia nu este aşa cum lasă să pară oficialii Fondului Monetar, căci, după cum se exprimă Pambuccian, reprezentanţii acestora propun ministerelor soluţii foarte clare, "chestii de amănunt incredibil", în vederea reducerii cheltuielilor. "La orice cheltuială bugetară, ei au o propunere. În zona de muncă au propus o grămadă de aberaţii din astea, de amănunt. Deci nu este adevărat că nu se implică."


Nu am fi ajuns aici dacă în administraţie, la vârf, ar fi lucrat profesionişti. Cu armata de belferi portocalii, numiţi cum ştim cu toţii, cine dracu să li se opună noilor comisari? Acum locul SovRomurilor a fost luat de FMI. În rest nu s-a schimbat nimic: ei ordonă, noi executăm, şi spunem tuturor că noi vrem aşa, că FMI nu se amestecă în politica noastră. Ei bine, se amestecă, şi o fac brutal, fără să le pese de consecinţe, ca în cazul distrugerii întregului sistem de protecţie socială. Asta cu reducerea îndemnizaţiilor pentru creşterea copilului şi a perioadei de acordare a lor este doar un episod din acest proces distructiv.


De aceea este cu atât mai de neînţeles zelul cu care mâncătorii de căcat ai PDL apără aceste aberaţii, pe la toate televiziunile, încercând să justifice aberaţiile celor de la FMI. Am mai spus asta, şi nu o dată: ce poate anula până şi instinctul de conservare al unor astfel de indivizi? Au sufixcienţi bani, astfel încât să nu mai depindă de cariera politică, după ce vor fi măturaţi de la putere, în 2012? Ştiu, vor face orice să nu piardă. Dar nu cred că le-a rămas categorie socială pe care să nu şi-o fi pus-o în cap cu tâmpeniile lor. Deci prea puţine şanse, chiar şi cu datul cu jula la urna de vot.


Sigur, ei nu sunt cu nimic deosebiţi de românii care găseau resurse să justifice prezenţa consilierilor sovietici în România. Şi asta ne duce cu gândul la cozile de topor. Care sunt la fel de abjecte, indiferent ale cărui topor sunt. Că nu ne face FMI mai mult bine decât ne-au făcut sovieticii, ca să le înjur pe acelea din anii 50 şi să le aplaud pe astea de acum.


Relaţia de parteneriat este una. Ea are regulile ei, şi părţile au drepturi egale, se respectă şi le respectă. Doar că relaţia noastră cu FMI, ca şi aceea cu sovieticii, este, şi a fost, una de subordonare. Asta contravine, acum, Constituţiei şi legilor ţării. Ea nu a fost aprobată de Parlament, care exprimă voinţa suverană a poporului. Această relaţie este rodul unei decizii pe care a luat-o un singur om, fără să se consulte cu nimeni, doar pentru a arăta românilor cine este stăpânul în România. Doar că şi-a luat-o şi el: a ajuns tot o slugă a FMI, ca noi toţi. Doar că el nu suportă consecinţele actelor lui. Noi suntem umiliţi de sărăcie, nu el. Aşa că îl doare fix în cur de cine conduce cu adevărat România, câtă vreme are jucăriile lui: mahorca, trăscăul, muierile, serviciile şi pupincuriştii. Pe astea FMI nu i le-a raţionalizat, deci el trăieşte bine!


Restul? "Păi, dacă aţi fost proşti şi m-ai votat? Luaţi de la băsescu!"

2 comentarii:

Karakas spunea...

Nimeni nu ne garanteaza ca economia se va imbunatati gratie FMI-ului. Ba, dupa cum se vede, continuam sa ne imprumtam si intram intr-un cerc vicios ca si Irlanda. Nu stiu daca vom avea aceleasi probleme, nu suntem in zona EUR, dar, cite generatii vor trebui sa plateasca aceste imprumuturi?

Pina acum vorbeam ca Romania pare a fi o colonie. Insa este cu adevarat. Este condusa din afara, de FMI si de cercurile de dreapta europene si din SUA.

geomarz spunea...

Este o diferenta. Pe rusi A AVUT cine sa-i dea afara. Pe astia NU mai are cine...
Traiesc mereu cu senzatia ca soarta R este pecetluita...