duminică, 26 decembrie 2010

Germania(1)


Vorbeam despre atmosfera de sărbătoare, despre cum ar trebui să arate un oraş în această perioadă. Acum vreau să vă prezint câteva fotografii făcute de Cătălin în Germania, la începutul lui decembrie. Nu v-am mai povestit despre el din vară, de la examenul de licenţă. În septembrie şi-a dat examenul de admitere la masterat(l-a luat cu zece!) şi de la 1 noiembrie a început lucrul la o mare firmă românească de IT.  Care firmă lucrează pentru o serie de clienţi din Germania. Pentru noul proiect, proiect pentru care a fost angajat, cei care l-au angajat au primit invitaţia de a se întâlni în Germania, la Stuttgart, cu inginerii firmei partenere, pentru a stabili procedurile de lucru. Mă rog, treaba lor, nu asta e important.


Important este că a fost şi el la Stuttgart, şi a făcut fotografii. Aşa călătoresc şi eu, că altminteri, slabe speranţe!  Mă gândesc să vă prezint vreo trei episoade din călătoria asta virtuală. Primele două cu imagini din Stuttgart şi din împrejurimile lui, iar al treilea dedicat Muzeului Mercedes Benz, că dacă te duci acolo şi nu-l vizitezi, degeaba te-ai dus! 


Cele mai multe dintre fotografii sunt făcute cu telefonul, HTC Desire, pentru că că i-a fost lene să care camera digitală cu el în fiecare zi. Surprinzător, e o cameră excelentă, deşi în lumină mai slabă face nazuri. Oricum mie mi se par excelente, pentru camera unui telefon mobil. Bucuraţi-vă de ele!


















Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...