Vă invit să citiţi această analiză, apărută azi în "Le Monde", despre cei douăzeci de ani de la căderea Zidului Berlinului. Ea aparţine lui Jacques Rupnik, politolog, sovietolog(specie care a produs destule belele în timpul Războiului Rece!) şi istoric. Omul nostru este suficient de lucid şi atmosfera intelectuală suficient de calmă pentru a spune şi lucruri neplăcute despre post comunism şi despre decepţiile Estului. Care decepţii, fără s-o spună direct, dar o spun eu, sunt datorate modului în care Occidentul a înţeles să condiţioneze şi să impună calea de urmat după prăbuşirea comunismului.
O prăbuşire pe care nici n-au prevăzut-o, nici n-au ştiut s-o gestioneze. Şi pe care a tratat-o în termenii unei victorii militare, în care învingătorii impun condiţiile lor învinşilor. Or, în revoluţiile din Est nu despre aşa ceva a fost vorba. Şi cu toate astea, noi, în Est, am fost trataţi ca învinşi şi am suferit consecinţele statutului de învins. Doar că nu am mai plătit despăgubirile de război în mod clasic, ci sub forma "privatizărilor", corupţiei, şantajului cu "neaderarea la UE".
Cretinii care râdeau de Ion Iliescu şi de alţii care, ca şi el, pledau pentru o democraţie care să ţină cont de condiţiile specifice României, ar trebui să mediteze la asta: "Au lendemain de 1989, l'espoir existait que "l'invention de la démocratie" à l'est du continent apporte un souffle nouveau aux vieilles démocraties de l'Ouest. Or c'est l'"imitation démocratique" des modèles occidentaux qui a prévalu, au moment même où ces modèles étaient sujets à la "crise de la représentation démocratique". Ses symptômes nous sont familiers : baisse de la participation, zapping électoral, discrédit des partis politiques, fossé entre les élites politiques et les citoyens, etc. Les nouvelles démocraties d'Europe centrale les ont fidèlement reproduits : la confiance dans les partis politiques y oscille entre 10 % et 15 % ; celle dans les gouvernements, les parlements ou les administrations est à peine plus élevée.
C'est au lendemain de l'adhésion à l'Union européenne en 2004 que cet épuisement des élites politiques qui ont conduit la transition post-1989 est devenu visible. Elle s'est souvent traduite par des poussées populistes et nationalistes, dont l'arrivée au pouvoir des frères Kaczynski en Pologne a constitué la variante la plus flamboyante. Les populistes ne sont pas hostiles à la démocratie (au contraire, ils invoquent constamment la souveraineté du peuple), mais au consensus libéral des élites qui a prévalu depuis 1989 sur les réformes nécessaires à l'intégration dans le marché international et l'UE. La lutte anticorruption, l'instrumentalisation de la décommunisation ("lustration") et le nationalisme sont les ingrédients privilégiés des campagnes populistes contre les élites usées de la transition."
Sigur, acum celor din Occident le dă mâna să vorbească: suntem în aceeaşi budă! Atunci însă Estul era noul El Dorado, unde se puteau face averi fabuloase. Şi toţi "duşmanii" capitalismului trebuiau puşi cu botul pe labe. Acum vedem petele din Soarele capitalismului, pentru că ne-a lovit criza cu copita!
"A quoi s'ajoute la crise économique et financière actuelle. Des privatisations corrompues pouvaient être acceptables en période faste, pas en temps de crise. En 1989, les pays d'Europe centrale se sont assez logiquement tournés vers le modèle libéral d'économie de marché comme antidote absolu à l'ancien régime étatiste et planificateur en faillite. Au nom de la démocratie et de la reconquête des libertés, les libéraux politiques (comme Havel ou Geremek) convergent alors avec les libéraux économiques (comme Balcerowicz en Pologne) pour démanteler l'emprise de l'étatisme totalitaire. "La troisième voie mène au tiers-monde", disait Vaclav Klaus à Prague. L'échec des réformes antérieures du système comme le consensus de Washington (Fonds monétaire international, Banque mondiale) favorisa l'adoption d'un modèle basé sur les privatisations rapides, la dérégulation et l'ouverture des marchés.
Selon la formule de Larry Summers, alors à la Banque mondiale, aujourd'hui conseiller d'Obama : "Répandez cette vérité : les lois de l'économie sont comme celles de l'ingénierie. Un même type de loi marche partout." Et force est de constater que, du moins en Europe centrale, l'adoption du modèle libéral jouant sur la flexibilité du marché du travail et un faible niveau d'imposition ont attiré les investissements et donné pendant plus d'une décennie des taux de croissance deux ou trois fois supérieurs à ceux de l'Europe occidentale.
Si les poussées populistes annonçaient une première remise en cause du dogme économique, la crise économique et financière mondiale a provoqué un choc. D'abord parce qu'on ne l'avait pas vu venir : quand on sort du communisme, on n'imagine pas que le capitalisme puisse être malade (c'était la propagande communiste). Mais surtout parce que les deux pays les plus touchés sont précisément ceux qui servaient de référence : les Etats-Unis et la Grande-Bretagne. Le modèle imité n'est plus un modèle, l'Etat est de retour pour sauver le capitalisme, et même les pays du Centre-Est européen (sauf la Pologne) découvrent qu'ils ne peuvent se protéger des effets de la crise ni construire le "capitalisme dans un seul pays".
Avec la crise, un débat écarté au lendemain de 1989 est en train de revenir : pas sur la nostalgie du socialisme, mais sur le type de capitalisme le mieux adapté à ces pays désormais intégrés à l'économie européenne. Au risque de bousculer les clivages paradoxaux que l'on observait jusqu'à présent : la gauche culturelle était économiquement à droite (favorable au marché), et, inversement, la droite culturelle et les nationaux-conservateurs (comme les frères Kaczynski ou le Fidesz de Victor Orban en Hongrie) étaient économiquement à gauche (étatistes). Le débat sur la "variété des capitalismes" pourrait devenir, demain, un élément important de la recomposition du paysage politique."
De fapt, ce am învăţat în ăştia douăzeci de ani? Că ciorba de peşte nu se poate transforma în acvariu, că nu oricine te scoate din căcat îţi vrea binele şi că dacă nu gândeşti cu mintea ta, nu aştepta să-ţi meargă bine.
Prăbişirea comunismului a fost pentru Est o oportunitate ratată. Tocmai pentru că a vrut să facă din nou acvariu din ciorba de peşte. De ce a ratat? Pentru că n-a avut un plan al schimbării, pentru că oamenii au fost victimele unei uriaşe mistificări: au confundat capitalismul cu democraţia. Pentru că au echivalat capitalismul cu democraţia, pentru că şi acum cred mai mult în "capitalism" decât în democraţie.
Imitând, Estul n-a învăţat nimic din ceea ce trebuia să înveţe. A devenit o simplă colonie periferică a unui Occident care nici el nu se simte prea bine, democratc vorbind, şi care acum închide ochii la eşecuride democratice ale Estului, pentru că are un evident sentiment de vinovăţie pentru că a impus modele inadecvate transformărilor din această zonă. I-a zis cineva ceva de dulce lui Pulea Vodă? Nu! Au suportat atâţia ani delirul antieuropean al preşedintelui ceh Klaus, au acceptat o derogare antidemocratică, doar pentru a fi aprobat Tratatul de la Lisabona, au tolerat nebuniile lui Victor Orban, etc, etc, etc.
Estul trebuie să se reformeze şi să se democratizeze, să-şi reconstruiască societatea civilă, pentru că ce se numeşte acum "societate civilă" este o ruşine. Asta dacă vrea să nu rateze viitorul. Iar Occidentul ar face bine ca măcar acum să-şi ia rolul în serios şi să ajute cu adevărat la democratizarea Estului, la schimbarea lui în bine. Pentru că până acum a jucat duplicitar, n-a fost sincer, şi-a urmărit doar interesele lui. Şi resentimentele din Est trebuie luate în serios. Mai puţin festivism şi mai mută responsabilitate nu ar strica nimănui.
Sărăcia, polarizarea socială, excluderea, închiderea cercului puterii, golirea de conţinut a democraţiei, fuga creierelor, n-au cum naşte entuziasm. Şi ele fac parte din bilanţ, şi nu trebuie trecute sub tăcere.
7 comentarii:
Nu stiu daca ati remarcat cum a ajuns Gorbaciov atit de popular in ultimele zile pe CNN, in New York Times...ce se mai lauda el cu perestroika si depunerea armelor in fata capitalismului in '89. Si cit de romantizata este caderea comunismului. Da, am scapat de sclavia din comunism, ca sa dam de cea a banului. Macar putem sa vorbim. Da' sunteti siguri ca nu ne asculta astia de Secu Nou? Ca nu ne fac dosarele? Io sunt sigur ca fac rapoarte, cel putin la Voda.
Cine isi aduce aminte cit de repede s-a trecut de la perestroika la "epoca" Eltin, care a insemnat cea mai rapida dezintegrare economica si pauperizare a rusilor, dar si a republicilor din fostul URSS? La fel s-a intimplat si cu Romania, si cu celelalte state est europene, ajunse colonii occidentale, pro-americane.
O intrebare ramine: se poate forta exportul unui sistem capitalist intr-o tara nepregatita istoric sa il asimileze? Sigur ca da. Cu urmarile care le vedeti azi in jur.
Sa intelegem bine cit de inuman este capitalismul american. In perioada de criza America corporatista a eliminat mult mai multe joburi decit era necesar, asa, cica, din prudenta (mai bine spus ca sa isi maximizeze profiturile, ce conteaza oamenii lasati pe drumuri). O spune un editorialist american la prestigiosul New York Times:
"In other words, U.S. corporate management has used the crisis to slash jobs well beyond what economic decline strictly demanded — ruthless prudence, they would argue. Elsewhere on earth job preservation has been a priority."
http://www.nytimes.com/2009/11/10/opinion/10iht-edcohen.html?_r=1&ref=global
Deci, inteleg, pietele libere aduc properitate, bla-bla-bla. Si totusi, cita nenorocire aduce un sistem liber, nesupravegheat, in care angajatorii au toate drepturile, iar angajatii au dreptul sa fie dati afara cu preaviz la orice ora si cind i se scoala proprietarului?
Excelent articol, ca de obicei.
Am scris si eu ceva asemanator mai demult. In '90, Romania a ratat o mare sansa. Putea sa preia ce era mai bun din cele 2 sisteme, mai ales ca le cunoscuse pe ambele. Gata, se pare ca e prea tarziu...
@Karakas,
Si eu sunt un "angajator". Marunt, adevarat.
Muncesc cot la cot cu "angajatii" mei si sunt luni de zile in care nu-mi iau salariul ca sa ii platesc pe ei.Ca asa e "capitalismul", cu profit si pierdere, noi am vrut-o. Ce te faci cand angajatul pleaca fara preaviz ( e o practica generala) si te lasa cu fundul in balta exact cand este de lucru, periclitandu-ti contracte, angajamente, etc? Il lasi sa se duca, n-ai ce sa faci si suporti pierderile.Dupa 20 de ani de experiente pe "piata libera", ca maine m-as intoarce sa lucrez la stat, dar unde?
R.L.
@Anonim RL, nu stiu cum este in Romania. Pot sa-ti spun insa ca pe partea cealalta a girlei, daca angajatul pleaca fara preaviz, firma il da in judecata ca sa isi recupereze pierderile. Nu e joaca aici cu asa ceva. Chestia nasoala e ca angajatorul oricind poate sa il dea afara, cu sau fara preaviz, ca exista sau nu motiv real. Si dupa cum ai vazut in SUA, angajatorii dau afara fara ratiuni economice, doar asa, "preventiv". Nu e nici normal sa lucrezi zece ani la o firma si sa ti se arata usa ca si cum nici nu ai fi lucrat acolo.
Nu cred in comunism. Dar nici in pietele libere. Pietele trebuiesc reglementate de stat. Cel putin cele vitale, ca cele financiar-bancare.
Capitalismul trebuie reglementat si umanizat. Prin lege.
ar fi culmea ca cei care fac legile -concernele- sa se reglementeze singure cu alte cuvinte sa ne dea nou dreptul la o viata normala!
@Karakas, drag prieten, o spun sincer:
Firmele mici din Romania nu dau in judecata pe nimeni. N-au nicio sansa in actualul sistem. Trebuie sa vina cu probe pe care nu le pot produce. Inghit galusca pana la capat. Nici eu nu cred in comunism si nici in pietele libere. O combinatie inteligenta era salvatoare.
R.L.
Trimiteți un comentariu