"Cea de-a douăzecea aniversare a prăbuşirii Zidului Berlinului, pe 9 noiembrie, ar trebui să ne îndemne la reflecţie. A devenit un loc comun să spunem despre cele întâmplate atunci că au constituit un "miracol". Un vis devenea realitate, se întâmpla ceva ce nici nu putea fi imaginat cu câteva luni înainte: alegeri libere, sfârşitul regimurilor comuniste, care se prăbuşeau precum castelele din cărţi de joc.
Cine, în Polonia, şi l-ar fi putut imagina pe Lech Walesa Preşedinte al Republicii? Dar acestui miracol i se va adăuga unul şi mai mare, petrecut câţiva ani mai târziu: reîntoarcerea la putere a ex-comuniştilor, graţie scrutinului democratic, urmată de marginalizarea aceluiaşi Lech Walesa, cu mult mai puţin popular decât generalul Jaruzelski, a cărui lovitură de stat zdrobise Solidaritatea cu cincisprezece ani în urmă.
Explicaţia clasică a acestei duble răsturnări trimite la speranţele "infantile" ale unui popor care îşi făcuse o imagine prea puţin realistă a capitalismului: el dorea şi untul, şi banii de unt, dorea libertatea pieţei şi a democraţiei, prosperitatea, fără inconvenientele "societăţii riscului", adică fără a renunţa la securitatea şi şi stabilitatea pe care le ofereau(mai mult sau mai puţin) regimurile comuniste.
Aşa cum remarcau cinic unii occidentali, nobila luptă pentru libertate şi justiţie a virat spre o orgie a bananelor şi a pornografiei. După victorie a urmat dezamăgirea: poporul a trebuit să se supună regulilor noii realităţi şi să plătească preţul libertăţii economice şi politice.
După inevitabila decepţie au urmat trei tipuri de reacţii, uneori contradictorii, uneori complementare: nostalgia după "bunele vremuri" comuniste, populismul naţionalist de dreapta(ceea ce face acum băsescu la noi, n.m.), paranoia anticomunistă cu întârziere. Primele două sunt uşor de înţeles. Nostalgia nu merită să fie luată în seamă prea serios: departe de a reprezenta o dorinţă serioasă de reîntoarcere la cenuşiul socialist, este mai degrabă un soi de doliu prelungit, un mod de a îngropa trecutul comunist. Cât despre progresul populismului, nu este vorba de o specialitate est-europeană, ci o trăsătură comună tuturor ţărilor prinse în vârtejul mondializării.
Mult mai interesantă este strania resurecţie a anticomunismului, douăzeci de ani după. Acest fenomen vine ca un răspuns la întrebarea: "deşi capitalismul este mult mai bun decât socialismul, de ce viaţa noastră e la fel de proastă?" De ce? Pentru că noi n-am intrat cu adevărat în capitalism, pentru că şi acum tot comuniştii sunt la putere, ascunşi în spatele măştii proprietarilor şi managerilor."
Aici simt nevoia să intervin cu un comentariu, pentru că până aici am citat din articolul lui Slavoj Zizec, apărut azi în "Le Monde". Întrega campanie electorală a lui traian băsescu se duce în această direcţie. Nimeni nu are decenţa să spună oamenilor: ăsta este capitalismul. Nu e cu nimic mai bun, pentru marea majoritate a oamenilor, decât comunismul. Singura diferenţă este că aveţi relativ mai multă libertate şi o minimă garanţie că nu mai ajungeţi în Gulag. În rest, totul este la fel! Şi atunci perpetuarea "comunismului" este cea mai bună explicaţie.
Comunismul murdăreşte nobilele idealuri ale capitalismului. Este un soi de antisemitism fără evrei. Asta explică de ce traian băsescu şi l-a ales drept ţintă pe Ion Iliescu, nu pe Geoană. Pe Geoană este greu să lipească eticheta de "comunist". Doar că această resurgenţă nu poate duce la nimic bun, de vreme ce împiedică orice raportare decentă la realităţile capitalismului, şi prin urmare, nimeni nu va introduce nici cea mai mică formă de corecţie în sistem. Pentru că orice corecţie are un preţ. Nici comunismul n-a înţeles să se reformeze, să-şi asume preţul reformelor, şi s-a autodistrus. Cam într-acolo se îndreaptă şi comunismul.
Revin la textul lui Zizec. "De altminteri, marea majoritate a dizidenţilor din est nu manifestau în favoarea capitalismului. Ei doreau mai multă solidaritate şi justiţie, doreau să fie liberi să-şi trăiască viaţa fără a fi controlaţi fără încetare de stat, liberi să se întâlnească şi să vorbească deschis, doreau o viaţă onestă şi decentă, debarasată de spălarea pe creier, de ipocrizie şi de cinism. Aşa cum bine au remarcat mulţi observatori , idealurile care se aflau în spatele revoltei lor erau larg inspirate din ideologia dominantă, aspiraţia loe era un "socialism cu faţă umană".
Dar este capitalismul real singurul răspuns la utopia socialistă? Căderea Zidului Berlinului a deschis cu adevărat calea unui capitalism matur, care să facă inutilă orice utopie? Şi dacă asta ar fi tot o utopie? 9 noiembrie 1989 anunţa "veselii ani 1990", sfârşitul istoriei, atât de drag lui Fukuyama, convingerea că democraţia liberală triumfase, că scopul fusese atins, că după colţ se profila comunitatea globală şi liberală, că obstacollele reziduale ale acestui happy-ending hollywoodian nu erau decât contingente(câteva pungi de rezistenţă, acolo unde conducătorii nu înţeleseseră că le sunase ceasul)...
Liberalismul se voia o anti-utopi, neo-liberalismul întorcea spatele ideologiilor responsabile de oroarea totalitară a secolului 20. Dar azi înţelegem că perioada utopică prin excelenţă va fi cea din anii 90, în credinţa că umanitatea şi-a găsit în sfârşit forma socio-economică optimă. Or experienţa ultimelor două decenii demonstrează clar că piaţa nu este un mecanism inofensiv, care funcţionează mai bine când e lăsat de capul lui. Pentru a crea condiţiile de funcţionale, se cere o mare violenţă prealabilă. Puşi în faţa ravagiilor pe care ei înşişi le-au provocat, fundamentaliştii pieţei regăsesc reflexele tipice mentalităţii totalitare: impută eşecul lor compromisurilor făcute de cei care au tradus viziunile lor în politică(prea multă intervenţie a statului,etc), şi cer o aplicare şi mai radicală a doctrinei pieţei".
Citiţi aici integralitatea articolului. Analiza este convingătoare, soluţiile schiţate, mai puţin. Ce merită reţinut este semnalul de alarmă privitor la noul anticomunism şi la pericolul pe care îl reprezintă pentru democraţie. România lui băsescu este un exemplu elocvent despre cum un astfel de curent de gândire, care naşte fundamentalism, extremism şi gândire totalitară, poate ameninţa cu distrugerea democraţia.
9 comentarii:
Nu aveţi din întâmplare textul acela al lui Dinescu cu dinozarii şi muşeţelul, citit la Europa Liberă înainte de 89? Vă rog.
Sunt tristă. Iată unde am ajund după 20 de ani de democraţie.
Îmi pare rău, nu îl am. Din păcate...
Îmi vine să mă duc la nesimţitul ăla care-a traficat blugi, gumă de mestecat, ţigări, spray-uri, apoi vapoare, arme, funcţii, să-i trag un şpiţ în bot. Exact asta vreau să fac.
Vă amintiţi când îi ascultam textele citite la Europa Liberă?
Am fost odată la US şi l-am rugat pe Mircea Nedelciu să-mi arate unde stă, să mă ducă până aproape de blocul lui sau să-mi spună unde stă. N-a vrut. A spus riscul meu dacă vreau să mi-l asum. Şi nesimţitul ăsta nu-l lasă acum să vorbească. E de necrezut.
Gabriela, îmi pare rău , dar Dinescu a primit azi ce merită. A fost vârf de lance în denigrarea lui Năstase. A filmat un clip în care ne cerea să votăm salvatorul neamului! Că acum primeşte un şut de la el? Foarte bine! S-o vindeca şi Dinescu de iluzii. Despre oameni, despre caractere, despre ce înseamnă binele şi răul.
Ideea „noului anticomunism ce naste fundamentalism si gandire extremista” doresc sa o ilustrez cu un exemplu. Pe celebrul blog gazduit de cotidianul francez Le Monde : passouline.blog.lemonde.fr/livres, a aparut la 8 octombrie un articol despre acordarea premiului Nobel de literatura Hertei Müller,in care criticul literar (Pierre Assouline), marturisea surpriza sa, caci nu stie mai nimic despre acest autor. Atunci i-am relatat pe scurt intr-un comentariu,despre articolul publicat cu doua luni inainte de D-na Müller in saptamanalul “Die Zeit” si intitulat “Securitatea este inca in serviciu”. Fara a-i pune la indoiala valoarea literara, am aratat ca autoarea este o persoana obsedata de politia politica a lui Ceausescu, care – dupa dansa - ar ocupa inca si astazi, dupa 20 de ani, toate pozitiile cheie in societatea romaneasca. Ei bine, indata a aparut un comentariu al unei romance de 35 de ani care a protestat, informandu-i pe francezi ca nu este asa, deoarece “aici in Romania, se stie: Securitatea este inca in serviciu, intr-un fel sau altul. Numai scopurile ei s-au schimbat”. Oare care sa fie scopurile actuale ale securitatii?
Persoanele care mai insista cu securitatea aia fioroasa, acum cind se vede nu numai ce este dar si ce-a fost prin lumea asta, cred ca sint iremediabil pierduti in spatiu. Mi se pare prea putin, sa cataloghez asa ceva, doar ca prostie! Cine vrea sa stie mai mult despre ei, sa-i intrebe pe sefii lor americani, ca pot da cu siguranta mai multe amanunte! Asa numiti securisti, care ocupa in mintea putina a romanului contemporan mai tot locul, sint chiar si acum pe post de bau-bau, desi s-a dovedit ca n-au fost in stare de nimic iar asa numitul lor sef, ceausescu, a fost eliminat in 2 timpi si 3 miscari, ca la o simpla apasare de buton.Ce-a urmat, a fost sa-si slujeasca mai departe stapinii cu foloasele de rigoare.
Cu tot respectul, dar sa spuneti "capitalismul nu e cu nimic mai bun, pentru marea majoritate a oamenilor, decât comunismul" este o dovada curioasa de miopie. Pot sa spuna asta probabil polonezii, est-germanii, iar in Romania stabii comunisti si copiii lor. Probabil dvs. personal ati trait bine inainte de 89. Eu nu, si stiu foarte bine ca nimic din ce am facut dupa 89 (ce am ajuns sa invat, cum am ajuns sa muncesc, unde am ajuns sa calatoresc) n-ar fi fost posibil inainte. Libertatea inseamna ceva mai mult decat sa te poti aduna cu inca doi-trei amici si sa critici in gura mare sistemul, si e nedrept sa lasati sa se inteleaga ca libertatea asta e singurul folos adus de caderea regimului din '89.
baiatul de susu ori este propagandist platit ori orb incapabils a vada nenorocirile cu mult mai mari decit alea facute de comunisti care in fapt ne-au dat pe gratis chestii pe care in vest nu le au toti si daca le ai nu stii daca le poti pastra pina la urma. voi reveni cu amanunte si despre ddr si altii ca sa afle si astia intunecati la minte ca nu toti accepta starea asta de mizerie multilaterala a numitului capitalism de esenta vestica barbara.
Anonim de la 8:17, ce-ar fi sa nu mai insulti oameni pe care nu-i cunosti? Mie nu mi-au dat nimic comunistii. Probabil pentru "ideologi" ca tine e de neconceput sa existe oameni care pot vorbi sincer despre foamea, frigul si intunericul in care au trait atunci. Sau poate nici nu erai nascut pe atunci si tot ce stii e doar din propaganda. Mie nu mi-a spalat nimeni creierul atunci si nu mi l-a spalat nici dupa '89. Nu cred ca esti tu in masura sa ma inveti nici istorie, nici ce sa cred si nici cum sa inteleg ce am trait si ce traiesc pe propria mea piele.
Trimiteți un comentariu