Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Consumatori din toate ţările, uniţi-vă!

Acum câteva zile, un jurnal, cunoscut de la o vreme mai degrabă sub numele de „Oficiosul”, a încercat să folosească pretextul unei iniţiative din Parlamentul European, Declaraţia Scrisă nr.88/2007, care cere investigarea şi remedierea abuzului de putere al marilor reţele de supermarketuri care operează în Uniunea Europeană, pentru a mai face un serviciu stăpânului de la Cotroceni. Vezi Doamne, doar Stolojan şi încă un vigilent din PD-L mor la Bruxelles de grija consumatorului român. După ce această ştirucă şi-a luat zborul, s-a aşternut tăcerea pe marginea subiectului, iar conţinutul Declaraţiei a rămas necunoscut românilor. Nici nu ne-am fi aşteptat la altceva. Reţelele de hipermarketuri s-au dezvoltat exploziv în România ultimilor şase- şapte ani. Iar presa scrisă a avut destule de câştigat de pe urma reclamei agresive pe care acestea şi-au făcut-o pe piaţa românească a publicităţii. Când ai clienţi cu conturi de publicitate atât de grase, nu-i inoportunezi cu rapoarte critice şi nu le pui în discuţie practicile de afaceri nu tocmai ortodoxe. Care au fost motivele pentru care eurodeputaţii solicită Direcţiei Generale Concurenţă ” să efectueze o anchetă privind efectele pe care concentrarea sectorului european de supermagazine le are asupra micilor întreprinderi, furnizori, lucrători şi consumatori şi, în special, să evalueze abuzurile legate de puterea de cumpărare care ar putea fi generate de o astfel de concentrare”, iar Comisiei Europene „să propună măsuri adecvate, inclusiv reglementări, pentru a proteja consumatorii, lucrătorii şi producătorii de orice abuz de poziţie dominantă sau de efectele negative identificate în cursul acestei anchete”? Lista acuzelor este destul de lungă: „pe întreg teritoriul UE, sectorul de vânzări cu amănuntul este dominat din ce în ce mai mult de un număr mic de lanţuri de supermagazine; aceşti distribuitori cu amănuntul devin în mod rapid „gardienii sectorului”, exercitându-şi controlul asupra unicului acces veritabil pe care îl au agricultorii şi alţi distribuitori la consumatorii din UE; informaţiile colectate în întreaga Uniune arată că marile supermagazine abuzează de puterea lor de cumpărare pentru a-i obliga pe furnizori (atât cei stabiliţi în UE, cât şi în afara UE) să îşi reducă preţurile la niveluri imposibil de susţinut şi pentru a le impune condiţii inechitabile; întrucât astfel de presiuni exercitate asupra furnizorilor au efecte negative atât asupra calităţii condiţiilor de muncă, cât şi asupra protecţiei mediului; consumatorii s-ar putea confrunta cu o scădere a diversităţii produselor oferite, a patrimoniului cultural reprezentat de acestea şi a numărului de puncte de vânzare cu amănuntul”. Nimic din ceea ce nu ştim şi noi. Cu largul concurs al Primăriei Generale, respectiv al lui Traian Băsescu şi al lui Adriean Videanu, dar şi a altor primari „de bine”, hipermarketurile au ajuns în chiar inima Capitalei şi a marilor oraşe din România. Pentru a-şi distruge concurenţa, formată din micii comercianţi de cartier, au practicat preţuri de dumping, promoţii agresive. Odată aceştia dispăruţi, graţie şi sprijinului lui Traian Băsescu, cel care, sub pretextul revenirii la legalitate, i-a alungat pe chioşcari, hipermarcheturile au dat tonul scumpirilor. Şi-şi impun preţurile, pentru că nu are cine să-i aducă la ordine. Nu ar strica să aflăm de la INS cu cât au contribuit hipermarketurile la reaprinderea inflaţiei, mai ales la alimente, în a doua jumătate a anului 2007. Este un spectacol patetic să vezi printre disperaţii consumului cu orice preţ, târând după ei cărucioare pline ochi cu „junk food”, în care E-urile sunt mai numeroase decât elementele din tabelul lui Mendeleev, tot mai mulţi pensionari şi sărmani care sigur nu fac parte din distribuţia filmului „România consumeristă” veniţi după o pâine sau un litru de lapte, pentru că lângă casă nu mai au de unde cumpăra! Abuz de putere din partea hipermarketurilor? Sigur că da! Iată doar un recent exemplu, dar nu de la noi, pentru că pe români statul nu-i apără de abuzurile monopoliştilor, ci pe monopolişti de nemulţumirea consumatorilor, motiv pentru care nu vom afla nimic despre astfel de practici. Exemplul vine din Franţa. Acolo, de vinerea trecută clienţii hipermarketurilor Leclerc nu vor mai găsi în rafturi produse precum „La vache qiu rit”şi crema Nivea, sub pretextul că producătorii impun tarife prea ridicate. Şi, atenţie!, nu e vorba de Cooperativa Doi Chiori, care nu are putere de negociere şi nici influenţă în media sau în politică, ci de transnaţionale cu cifre de afaceri de zeci de miliarde de euro, precum Beiersdorf! Firmele pedepsite ceruseră majorări de preţuri cuprinse între 18% şi 20%, motivate de creşterile preţurilor materiilor prime. În fapt, este vorba de peste 100 de produse ameninţate cu scoaterea de pe rafturi, cele şase retrase vineri, 1 februarie 2008, fiind un şantaj asupra celorlalţi furnizori. Modul agresiv în care cei de la Lecrerc negociază este cunoscut, dar de această dată se pare că au sărit peste cal. Problema este gravă, dacă ne gândim că hipermarketurile nu oferă, la urma urmei, decât nişte rafturi goale, multe dintre costurile desfacerii fiind suportate de producători şi în hipermarket. Vă mai amintiţi expresia de uimire şi încântare a proprietarilor de hipermarketuri din România, care-şi amortizează investiţiile cu o viteză demnă de Cartea Recordurilor? Din ce obţin ei profiturile nesimţite care îi fac să juiseze de plăcere? Cât despre încercarea lui Sarkozy din toamnă, de a-i aduce la raţiune pe proprietarii de hipermarketuri din Franţa, în scopul „nobil” de a păstra puterea de cumpărare a francezilor, ea a rămas un simplu exerciţiu de inutilitate! Tot săptămâna trecută hipermarketurile franceze au avut parte de o grevă dură din partea personalului, nemulţumit de timpul de lucru prea lung, de duminicile lucrate, de precaritatea locului de muncă, de salarii, de tratamentul rezervat lor de angajatori. Adevărul este că hipermarketurile devin tot mai impopulare printre europeni, cumpărători, producători sau angajaţi. Şi hipermarketurile trebuie să se aştepte la vremuri mult mai grele, dacă Declaraţia 88-2007 a Paralentului European va fi urmată de măsurile cerute de semnatarii ei Comisiei Europene. Un precedent există, de data asta în Statele Unite ale Americii. Cel mai mare angajator de peste ocean este nu statul american, ci lanţul de supermarketuri Wal- Mart. Cultura lor corporatistă a fost timp de decenii subiect de critice aspre, şi pe bună dreptate. Salarii mici, asigurări medicale aproape inexistente, mulţi angajaţi la negru, mai ales imigranţi ilegali, lipsa dialogului social. Cum le-a mers vestea pentru lăcomie şi nesimţire faţă de angajaţi, clienţi şi colectivităţile locale unde îşi au magazinele, şefii de la Wal-Mart s-au văzut puşi în situaţia de a nu-şi mai putea extinde reţeaua, oraşele unde doreau să deschidă noi magazine refuzându-le autorizaţiile de construcţie, unele prin referendum. Aşa s-au văzut obligaţi să schimbe foaia. Cum remarca The New York Times, acum discursul conducerii Wal-Mart sună de parcă ar candida la Preşedinţia Americii! Teme precum stimularea economiei, asigurările medicale, costurile medicamentelor, reducerea consumurilor energetice, protecţia mediului, alimentaţia sănătoasă au devenit prioritare pentru conducerea corporaţiei. Iar consumatorii au apreciat. Ca şi cetăţenii New Orleansului şi ai altor comunităţii afectate de uraganul Katrina, care au primit ajutoare întâi de la Wal-Mart şi abia mult mai târziu de la stat. Bine, sunt departe de vremea în care se va putea spune şi despre ei, ca despre General Motors, că „ce este bine pentru Wal-Mart, este bine pentru America”, dar este un început. Hipermarketurile europene ar face bine să înveţe din păţaniile confratelui lor american. Iar noi ar fi cazul să devenim consumatori responsabili, să nu mai acceptăm abuzul lor de putere. Consumatori din toate ţările, uniţi-vă!