Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Taxa vrajbei noastre

Ce mai freamăt, ce mai zbucium, la o televiziune tot mai ireală, care vrea să ne readucă permanent în memorie faptul că în România s-au născut şi teatrul absurdului, mişcarea Dada, dar şi veşnicia...prostiei! Tema zbuciumului? Taxa de primă înmatriculare. Tonul apocaliptic al campaniei de nesupunere financiară( pentru că, rezumată, asta e tema campaniei) a reuşit să facă imposibilă orice discuţie raţională pe marginea unei probleme cu adevărat crucială pentru viitorul nostru ca indivizi, dar şi pentru cel al economiei, anume relaţia omului cu mediul înconjurător. De ce am ajuns la tonul apocaliptic al campaniei de presă de la Realitatea TV? Simplu: pentru că televiziunea cu pricina are două agende: una declarată, binele public, alta ascunsă: propaganda anti - guvernamentală. Din păcate, doar la capitolul propagandă anti - guvernamentală a marcat ceva puncte, deşi modul greţos în care o face nu prea mai convinge pe nimeni de bunele intenţii ale postului. Cât despre binele public, el nu se rezumă la returnarea unei taxe pe care unii o consideră ilegală, din pricina contrelor pe care România le are cu Comisia Europeană pe marginea ei. Din păcate, iniţiatorii taxei, care acum îşi împart „pumni” în tot felul de şezători televizate, acuzându-se unii pe alţii pentru paternitatea „bastardului”, mint cu neruşinare. Această taxă a fost concepută ca o barieră protecţionistă, nu ca una de mediu, şi s-a născut din teama de a nu se repeta şi la noi ceea ce s-a întâmplat în Polonia. Acolo piaţa a fost inundată cu maşini nu la „mâna a doua”, ci la nu se mai ştie la a câta mână, ceea ce a produs, pe termen scurt, grave probleme industriei auto din Polonia, iar pe termen lung a născut o gravă problemă de mediu, pentru că deşeurile trebuie reciclate, şi asta costă. De altminteri, graba cu care a fost adoptată taxa, spre sfârşitul anului 2006, şi multe dintre luările de poziţie şi zvonurile alarmiste despre pierderile de producţie în industria auto românească, date pe surse de producătorii locali, pledează în favoarea acestei afirmaţii, că era o taxă protecţionistă. De altminteri, şi modul de calcul, şi cuantumul ei confirmă caracterul protecţionist al taxei. Vigilenţii de la Bruxelles au prins şmecheria, dar cum nici ei nu sunt nişte sfinţi şi au închis ochii la multe măgării de genul acesta, petrecute în alte ţări membre, au încercat să negocieze o abordare mai „corectă politic” din partea Bucureştiului, mânaţi fiind şi de un soi de lobby suspect în favoarea vânzătorilor de maşini de ocazie, care au în spate mari firme producătoare de autoturisme. Guvernul a ţinut-o pe a lui, drept pentru care s-a apelat la artileria grea: ameninţarea cu darea în judecată a Românie. Până la urmă s-a ajuns la un compromis între Comisie şi guvernul României. Numai că între timp „hienele” care se hrănesc din astfel de „cadavre” mediatice au reuşit să deturneze lucrurile într-o direcţie care duce direct la contestarea statului şi la punerea în discuţie a legitimităţii guvernului de a introduce taxe şi impozite. Practic, se agită stindardul nesupunerii civice. Iar tema de bază, protecţia mediului, a dispărut deja din peisajul dezbaterii, fiind înlocuită cu tot felul de lozinci populiste, care dau bine la public. Spre deosebire de noi, românii, alţii au avut înţelepciunea ca înainte de a tăia, să măsoare de mai multe ori. „Poluatorul plăteşte!” este un principiu de care nimeni nu se va putea dezice de aici înainte. Problema este cum plăteşte. Dacă vom continua să discutăm lucrurile pe bucăţele, şi vom pierde din vedere ansamblul fenomenului numit poluarea mediului, ne vom limita la a cârpi lucrurile, fără să rezolvăm, practic, nimic. De exemplu, francezii, cartezieni, ce-i drept, nu păşunişti, dar şi obişnuiţi să-şi planifice viitorul(ştiţi că mai au încă planuri cincinale?) au convocat anul trecut o dezbatere privind măsurile ce trebuie luate în viitor pentru protecţia mediului. Aşa numita „Grenelle de l’Environnement„ a formulat o serie de recomandări, pe care guvernul de la Paris le-a transformat în legi şi în măsuri de natură fiscală. Una dintre ele priveşte poluarea produsă de autoturisme. Este vorba de sistemul bonus/malus. El priveşte maşinile nou înmatriculate, şi se referă la emisiile de CO2 în aer pentru un km parcurs. A fost stabilit un prag de referinţă, respectiv 130 de grame de gaz cu efect de seră pe km. Cei care cumpără maşini care emit CO2 sub acest prag, primesc din partea statului o primă cuprinsă între 200 şi 1000 de euro la cumpărare. Cei care cumpără maşini ce emit între 130 şi 160 de grame pe km nici nu plătesc, nici nu primesc nimic. Cei care emit peste 160 de grame pe km plătesc la cumpărare o taxă care poate ajunge şi chiar depăşi pragul de 3000 de euro. Cei care la cumpărare dovedesc că scot din circulaţia un autoturism mai vechi de 15 ani primesc în plus un alt bonus, primă de casare de 300 de euro. În funcţie de modelul de autoturism, bonusul, combinat cu prima de casare, pot ajunge la circa 20% din valoarea autoturismului. Nu văd de ce nu am adopta şi noi acest model, care este legat cu adevărat de gradul de poluare al autoturismului. Sistemul incită la reînnoirea parcului auto şi la alegerea celor mai nepoluante motoare. Şi nu mai contează nimic: nici an de fabricaţie, nici cilindree, nici tipul de motor, ci doar emisiile de gaze. Astfel am avea în Bucureşti, în loc de turmele alea de „tancuri” pe patru roţi, maşini adaptate condiţiilor de trafic, cu motoare nepoluante şi care consumă puţin. Statisticile vânzărilor de autoturisme din Franţa dovedesc că măsurile luate de guvern s-au dovedit corecte. Ce-i drept, până acum statul a plătit bonusuri de 55 de milioane de euro, încasând doar 15 milioane din malusuri. Dar lucrurile trebuie judecate în ansamblul lor. Se pot face economii substanţiale din multe alte domenii care suferă de pe urma poluării, inclusiv din reducerea importurilor de hidrocarburi. Înainte de orice, guvernul ar trebui să vină şi să ne spună ce vrea de la taxa asta. Dacă vrea un supliment de încasări la buget, e una, dar va fi o taxă a vrajbei, care va fi manipulată mediatic şi populist de politicienii aflaţi în campanie electorală. Dacă vrea să stimuleze un comportament ecologic în rândul cetăţenilor şi să facă din gradul redus de poluare principalul criteriu de decizie în momentul cumpărării unei maşini, ar face bine să se uite la acest model francez de taxă. Oricum, lucrurile nu se pot face doar cu bâta, aşa cum procedează, în cazul taxei auto, dar şi în mai toate ocaziile de acest fel, atât guvernul, politicienii, cât şi mediile de informare. Ar trebui să mai încerce din când în când şi cu „morcovi”. S-ar putea să aibă surprize plăcute.

NOTĂ: Acest articol a apărut în jurnalul "Prezent", la adresa www.prezentonline.ro