Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Baronie, conturi grase!

Odată trecută euforia revenirii în prim planul deciziei politice în PSD, Adrian Năstase trebuie să se fi întrebat: eu cu cine câştig alegerile? Chiar dacă nu şi-a pus încă această întrebare, realităţile de care se va lovi cât de repede îl vor obliga să şi-o pună. Iar răspunsul pe care şi-l va da nu-i va face nici-o plăcere. Plăcere sau nu, va trebui să se descurce cu ceea ce are la îndemână, la fel şi Miron Mitrea, cel însărcinat direct cu organizarea alegerilor locale şi generale. Primul lucru de care se vor lovi cei doi este actuala incapacitate organizatorică a PSD, o noutate absolută pentru partidul cunoscut pentru eficienţa organizării şi pentru capacitatea sa de mobilizare. Titus Corlăţean este un secretar general slab şi fără autoritate, care şi-a dat măsura incompetenţei cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European. În noiembrie 2007 maşinăria organizatorică a partidului a funcţionat din inerţie, din amintirea vremurilor când Cosmâncă era la butoane. PSD nu a mulţumit nici pe departe cum se cuvine fidelilor săi alegători, care sunt tot mai puţini. În paranteză fie spus, e o minune că au rămas atât de mulţi, după trei ani de eşecuri politice măreţe! Un alt obstacol în pregătirea PSD pentru alegeri îl reprezintă incapacitatea de a atrage fonduri de la sponsori. Comparaţia cu anterioara perioadă de opoziţie pe care a parcurs-o PSD nu se mai poate susţine. În 1999, când a început să se populeze din nou curtea din Kisellef 10 cu „dricurile” oamenilor de afaceri, veniţi să-şi prezinte „omagiile”, PSD era virtualul câştigător al alegerilor. Acum lucrurile s-au schimbat: virtualul câştigător este PD-L, deci sponsorii se îngrămădesc la uşa domnului Boc. Dar cea mai grea misiune a celor doi; Adrian Năstase şi Miron Mitrea, o va reprezenta impunerea voinţei centrului asupra organizaţiilor judeţene şi locale. Ele au fost scăpate din mână de cei din actuala conducere a PSD, care, ocupaţi fiind să lupte din greu pentru a-şi păstra scaunele, i-au lăsat pe baronii sau baroneţii locali să-şi facă de cap, cu condiţia să nu se implice în jocurile de putere de la vârful partidului. Aranjamentul le-a convenit de minune celor din teritoriu, de vreme ce nu aveau nimic de câştigat din implicarea în aceste jocuri de putere. Toţi ştiau că fanfaronadele lui Mircea Geoană nu fac nici doi bani, că intrarea la guvernare este o himeră şi că, în general, ce-şi face omul cu mâna lui este bine făcut! Aşa că preşedinţi sau vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, consilieri judeţeni, primari şi vice - primari, baronii şi baroneţii PSD din teritoriu au purces la croirea unui viitor în care conducerea centrală a partidului se vede puţin spre deloc! Mai mult, autonomiei decizionale i se adaugă autonomia financiară. Pentru că oamenii noştri cunosc cel mai bine ce înseamnă să fii baron şi cât de mult depinde prosperitatea lor de poziţionarea corectă faţă de capătul pixului cu care se semnează contractele din bani publici, au investit pe măsură în viitorul lor, devenind autonomi şi din punct de vedere financiar. Ne este greu să apreciem cine se va aşeza în poziţii de forţă faţă de cine: Năstase şi Mitrea faţă de baroni şi baroneţi, sau invers? Iar miza este mare pentru aceştia din urmă: acum nu mai contează prea mult să te afli la „centru”, pentru că bătaia peştelui în materie de bani publici se dă în teritoriu. Şi este vorba de zece până la douăzeci de miliarde de euro până în 2012, bani care vor veni de la UE, plus fondurile bugetare pentru co-finanţare, cel puţin zece miliarde de euro. În aceste condiţii nu mai ispiteşte pe nimeni un post de deputat şi de senator, cu atât mai mult cu cât renunţarea la votul pe listă complică lucrurile şi măreşte factura. Din păcate Consiliul Naţional nu a făcut şi o analiză la sânge a stării fiecărei organizaţii judeţene în parte, analiză fără de care nu se vor putea lua decizii de fond în ceea ce priveşte stabilirea candidaţilor pentru primăriile municipiilor capitală de judeţ şi pentru şefia consiliile judeţene. Suntem curioşi dacă unii dintre vocalii apostoli ai reformei în PSD, precum Ilie Sârbu, Ioan Rus, Vasile Dâncu, Dan Nica şi alţii ca ei dovedesc un la fel de mare apetit pentru a candida şi a se bate pentru ocuparea unor funcţii în administraţia locală, mai ales în acele zone unde PSD a stat şi stă cel mai rău, adică în Ardeal şi în Bucureşti. Situaţia de la Bucureşti este cea mai delicată. Adrian Năstase îl detestă , cordial sau nu, dar sigur sincer, pe Marian Vanghelie, un Vanghelie mai decis ca oricând să se bată pentru Primăria Generală. Sondajele par să spună că la Bucureşti şanse ar avea Sorin Oprescu, altul care se detestă cu Vanghelie. Numai că, amănunt esenţial, organizaţia PSD Bucureşti este condusă şi controlată de Marian Vanghelie. Şi fără a fi sigur de sprijinul organizaţiei de Bucureşti nimeni nu se va angaja în campania pentru Primăria Generală. Un cerc vicios căruia nu-i vedem o soluţie „consensuală”. Iar cu „parul” nu se prea poate, deşi ar fi singurul instrument care dă rezultate în astfel de situaţii. Şi teamă mi-e că scenariul de la Bucureşti se repetă cam peste tot în ţară! Să nu-şi facă nimeni iluzii: toate partidele vor investi în acest ciclu electoral exclusiv în alegerile locale. Un singur exemplu: Sorin Frunzăverde dă Bruxellesul şi demnitatea de euro-parlamentar pe Reşiţa şi funcţia de preşedinte de consiliu judeţean, se vede treaba mult mai bănoasă, de vreme ce merită acest sacrificiu. Alţi doi grei ai PD-L se aruncă deja în luptă: Gheorghe Flutur şi Dan Cârlan, primul la Suceava şi al doilea la Iaşi. Atât lui Năstase, cât şi lui Miron Mitrea le lipseşte în acest moment mai ales timpul. Trăgând de timp pentru a nu permite revenirea celor doi, Mircea Geoană a făcut încă un mare rău partidului. În două luni nu poţi face ceea ce nu s-a făcut în mai bine de trei ani. Nu se îngraşă porcul de Crăciun şi nu-şi construieşte notorietate candidatul în două luni. De fapt, cei doi vor putea cel mult să limiteze proporţiile înfrângerii anunţate. Personal, fără a fi pesimist, nu văd care ar fi subiectele cu care ar reuşi PSD să-şi recâştige electoratul şi apoi să-l şi scoată la vot. S-au promis atâtea în cei aproape douăzeci de ani de „democraţie” încât este greu să mai fii original. Nici măcar votul negativ nu va mai funcţiona. Aşa încât este vremea baronilor. Ei vor fi singurii câştigători ai acestor alegeri, indiferent de partidul din care fac parte. Pentru că mai mult ca sigur se va prefera răul cel mai mic, adică răul cunoscut. Lehamitea de politică a alegătorilor lucrează pentru baroni. Şi banii publici pentru bunăstarea lor! A baronilor, nu a cetăţenilor.