Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Principiul lui Moisil aplicat politicii româneşti Regretatul academician Grigore Moisil, remarcabil matematician şi logician, deschizător de drum în materie de calculatoare, avea o problemă cu medicii, care îi limitaseră drastic porţia de vin la un pahar pe zi. Problema se prezenta cam aşa pentru hâtrul matematician: după un pahar cu vin, se simţea un alt om. Şi fiind vorba de un alt om, nu cumva acel om ar avea şi el dreptul la un pahar cu vin? Iar după fiecare pahar cu vin, algoritmul se repetă. În cazul evocat de academicianul Moisil, finalul era simplu: unul dintre „noii oameni” sfârşea în braţele lui Morfeu, ceea ce, până la urmă, rezolva dilema. Ce facem dacă recenta decizie a Curţii Constituţionale provoacă o situaţie care poate aminti de dilema academicianului Moisil? Premizele sunt deja create. Acum suntem în situaţia în care, adăugând la Constituţie, judecătorii i-au făcut cadou şefului statului un drept de veto de „unică folosinţă”, cum inspirat titra Oficiosul. Ca atare, candidatura Noricăi Nicolai pentru funcţia de ministru al Justiţiei a fost respinsă, pe motiv de „dosar de cadre”. Victorie de etapă, evident, pentru Traian Băsescu. Dar până la câştigarea războiului cu PNL şi cu guvernul Tăriceanu e cale lungă. Şi presărată cu un lung şir de „candidaţi noi”, după fiecare „veto de unică folosinţă” de care se va folosi Traian Băsescu. Nu trebuie să aşteptăm prea mult până ce vom verifica valididatea „principiului lui Moisil.” PNL i-a nominalizat pe Teodor Meleşcanu pentru postul vacant de la Justiţie, iar în locul său la Apărare pe Radu Stroe. Dacă am înţeles noi bine decizia Curţii Constituţionale, candidatura lui Teodor Meleşcanu nu ar trebui să mai fie tratată cu veto. Dar dacă Traian Băsescu îşi zice: ”ăsta e un om nou, deci ia să-i umblăm şi lui la cariera morală şi profesională”? Păi atunci se foloseşte de dreptul său, şi cere o nouă candidatură, care, nu-i aşa, merită şi ea un veto, etc, etc, etc. Să presupunem că aşa vor evolua lucrurile, şi candidatura lui Teodor Meleşcanu este respinsă. Atunci criza se localizează strict la nivelul justiţiei. În condiţiile în care candidatura sa este acceptată, criza se mută la ministerul Apărării. Este aproape sigur că Radu Stroe nu va primi confirmarea din partea lui Teraian Băsescu. Între ei sunt, ca şi în cazul Noricăi Nicolai, probleme personsale. Iar Traian Băsescu nu poate lăsa de la el. Sigur se va răzbuna, cu atât mai mult cu cât au fost colegi de şcoală militară, şi Stroe ştie prea multe despre cariera sa ulterioară. Maşina de zvonuri a început să duduie, în ceea ce-l priveşte pe Radu Stroe. Că a fost secretar de partid, că nu ştiu ce a mai făcut pe nu ştiu unde, că a fost dat afară fin Guvern pentru incompetenţă. Şi asta doar la o jumătate de oră de la anunţarea nominalizării! Aşa încât ar face mai bine să renunţe, până ce nu-i descoperă vreun „jurnalist de bine” înclinaţii pedofile! Pentru că în lupta dintre Palate s-a trecut demult de limitele bunului simţ şi peste cele constituţionale şi legale. O paranteză: devine de-a dreptul mizerabilă şi greţoasă implicarea unor jurnalişti şi a unor jurnale şi televiziuni în opera de compromitere a adversarilor lui Traian Băsescu. Nimic nu justifică această implicare, posturile de ambasadori care merită efortul s-au ocupat! Kârgâstanul nu merită efortul! Iar la Cotroceni nu mai sunt posturi vacante! Ca să nu mai vorbim de faptul că în capitalism munca patriotică este o dovadă de prostie! Iar, ca o ipoteză, odată respinsă candidatura lui Stroe, PNL scoate de urechi din joben candidatura Noricăi Nicolai, pentru postul de la Apărare. Un om nou, un nou veto? Cu ce anume ne alegem? Fie „consolidăm” criza de la Justiţie, fie că o mutăm, cu tot circul de rigoare, la Apărare. Când? Păi, în plin proces de pregătire a summitului NATO de la Bucureşti, unde se vor lua decizii importante pentru viitorul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Care, aşa cum îi spune şi numele, s-a împotmolit în nisipurile mişcătoare ale războiului din Afganistan, aflat hăt, departe de Atlantic şi fix la Est de Nord! Din tot acest circ nu putea lipsi PSD, dacă acceptăm că Mircea Geoană e totuna cu PSD. Intervenţia sa a fost de un ridicol perfect. Dar nu ne mai miră nimc! Să evoci alegerile anticipate, când ştii clar că ai grave probleme interne, că partidul iese mai şifonat din opoziţie decât de la guvernare, este o dovadă că ţi-ai pierdut busola! De fapt, când vorbea de alegeri anticipate ca despre o soluţie pentru criza relaţiei dintre Palate, Mircea Geoană se gândea, de fapt, la o soluţie pentru a evita confruntarea cu partidul, la Consiliul Naţional, şi, implicit, candidatura lui Adrian Năstase. Pentru Mircea Geoană o criză guvernamentală, urmată de demisia lui Tăriceanu, ar fi mană cerească! Ca de obicei, după ce a vorbit, fără să se pună de acord cu liderii partidului, Geoană a creat o nouă problemă PSD. Care a început să devină subiectul dezbaterii publice, sac de box pentru toţi, de la stânga la dreapta. Iar demersul PSD s-a decredibilizat până la punctul în care nimeni nu-l mai ia în serios. Din păcate, cum spuneam, principiul lui Moisil ne spune că, pentru a ieşi din dilemă, unul dintre „oamenii” care au dreptul la un pahar cu vin trebuie să adoarmă. Bine, se poate lua în discuţie şi coma alcoolică, dar să nu fim extremişti! În cazul nostru, „somnul” ar putea fi acceptarea, de către toţii actorii de pe scena politică, a ideii că guvernul Tăriceanu îşi va duce mandatul până la capăt, situaţie în care nu se mai justifică nici alegeri anticipate, nici ciondăneli pe candidaturi, nici retorica belicoasă. Dar nimic nu ne garantează că avem de-aface cu actori raţionali şi mai ales oneşti. Motiv să credem că vom avea cel mai mizerabil şi mai lipsit de sens an electoral, în care toate mizele cu adevărat importante pentru cetăţeni vor fi ignorate.