Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Alianţa pentru o Românie Isterică

Faptul că avem o viaţă politică isterică nu mai este un secret pentru nimeni. La fel de cunoscută este şi ciclicitatea acceselor de isterie, ele fiind declanşate de obicei de apropierea alegerilor, locale, parlamentare şi prezidenţiale. Prin urmare, cum 2008 este an electoral, isteria este în „meniul” tuturor partidelor, în diverse grade, ce-i drept. Este de presupus că, după atâta amar de vreme, alegători sau nu, românii s-au obişnuit cu isteria, au căpătat un soi de imunitate. S-ar putea invoca drept dovadă în spiritul celor afirmate faptul că mitingurile „societăţii civile” nu mai strâng demult zecile şi sutele de mii de manifestanţi care mărşăluiau prin Bucureşti la începutul anilor 90, ci doar câteva zeci sau sute de „uitaţi în tranşee”, care nu au aflat că „filmul” în care joacă ei nu mai angajează figuranţi! S-ar putea să ne pripim cu concluziile. Isteria s-a mutat din stradă şi dintr-o parte a presei în spaţiul virtual şi în mediile electronice de informare, care şi-au dat mâna într-o veritabilă Alianţă pentru o Românie politică isterică. Merită să vedem cum s-a format această Alianţă şi care sunt raţiunile existenţei ei. Isteria politică este un caz particular al isteriei mediatice, forma cea mai palpabilă a procesului de tabloidizare a mediilor de informare. Nu poţi face din nimic subiect de primă pagină fără să stăpâneşti arta generării fenomenelor isterice. Adică forma supremă a manipulării prin media. Cazul Elodia este un exemplu de manual în acest caz, iar OTV profetul tabloidizării isterice a televiziunilor româneşti. Cum la rândul ei clasa politică pare convinsă că şi-a epuizat capacitatea de a comunica normal cu cetăţenii, pentru promovarea proiectelor şi programelor, a politicilor publice, crede că a găsit mijlocul ideal de a trece peste barierele de comunicare: tabloidizarea politicii. Dacă altfel nu se pot face auziţi, politicienii au decis să apeleze la isterie, pentru a atrage atenţia asupra lor. Un exemplu recent îl reprezintă alegerea Elenei Băsescu în funcţia de secretar general al organizaţiei de tineret a PD-L, care a fost tratată mediatic mai ceva decât alegerile pentru Casa Albă! Traian Băsescu este un pionier, un deschizător de drum în domeniu. Şi-a început „cariera” de politician isteric în guvernarea CDR, a perfecţionat-o în anii cât a fost primar General al Capitalei şi a ajuns la un climax în vestita scenă a plânsului, când şi-a anunţat candidatura la funcţia de şef al statului, în locul lui Teodor Stolojan. Odată cu transformarea sa peste noapte în partid popular, Partidul Democrat s-a lepădat de doctrina social-democrată şi a optat pentru o ideologie sui generis: isteria! Ei bine, da! Isteria ţine loc de ideologie în PD! Nu este prima oară când scriu acest lucru. Este suficient să urmăreşti intervenţiile publice ale liderilor partidului, mai ales pe acelea ale lui Emil Boc şi Cezar Preda, ca să nu-i cităm decât pe cei mai isterici dintre ei, ca să înţelegi în ce impas se află un partid care, în afară de „locomotiva Băsescu” nu are, practic, nici-o raţiune de a exista! Nu ne referim aici la structurile din teritoriu, la faptul că are primari în mari oraşe, inclusiv la Bucureşti, că are preşedinţi de consilii judeţene. Un partid răspunde unei nevoi publice, reprezintă interesele specifice ale unui grup social – ei bine, domnule Băsescu, şi dumneavoastră reprezentaţi un grup de interese! – promovează un proiect politic, are un program de viitor, o ideologie. PD şi-a început ascensiunea în siajul istericalelor anti - PSD şi anti – Adrian Năstase ale lui Traian Băsescu, inventatorul conferinţelor de presă de duminică la prânz. Dacă discursul anti-sistem are logica lui atunci când te afli în opoziţie, el îşi pierde legitimitatea atunci când te afli la putere. Cu toate acestea, PD s-a comportat şi la putere ca şi când ar fi fost în opoziţie, continuând cu istericalele anti-sistem, criticând în stânga şi în dreapta, dar ne-uitând să se lingă pe degetele mânjite de mierea guvernării. Isteria PD a atins cote maxime după ieşirea de la guvernare, pe care şi-a căutat-o cu „lumânarea” lui Traian Băsescu în mână. Partidul nu a fost un partener loial pentru nimeni: nici pentru ţărănişti în guvernarea CDR, nici pentru liberali, în Alianţa D.A. Mai mult, democraţii au avut permanent o agendă ascunsă, din care a făcut şi face parte destructurarea sistemului politic românesc, slăbirea partidelor şi ocuparea locului liber lăsat de ele pe scena politică. Ar fi fost de aşteptat să se producă o schimbare de fond în demersul PD odată cu integrarea aripii oropsite a PNL, condusă de Teodor Stolojan, cu atât mai mult cu cât are în rândurile sale un aşa-zis ideolog liberal, pe Valeriu Stoica. N-a fost să fie! Actualul partid prezidenţial, PD-L, este tot produsul isteriei prezidenţiale şi, cum altfel, tot un un partid isteric! Poate chiar mai isteric decât PD. Lipsit de identitatea pe care ţi-o dă ideologia, lipsit de un program şi de un proiect politic, altul decât acela de a fi un vehicul politic pentru obţinerea celui de-al doilea mandat de Preşedinte al României, PL-D duce isteria pe noi culmi ale ridicolului! Din nefericire, PD-L şi-a găsit un instrument ideal de inducere şi de răspândire a isteriei: Realitatea TV, un post isteric, care şi-a dovedit resurse nebănuite de imaginaţie în materie. Capacitatea respectivului post de a aborda isteric orice subiect este pe zi ce trece tot mai mare. Dorinţa de a face rating cu orice preţ este la fel de mare ca şi dorinţa PD-L de a obţine cât mai multe voturi în aceleaşi condiţii. Rezultatul este un amestec exploziv, care se propagă în toate mediile de informare şi în toate partidele. Şi aşa se face că, începând de la cazul accidentului ministrului Ludovic Orban, când postul Realitatea TV şi trustul media din care face parte au trecut peste orice etică profesională pentru a face din ministrul prea rău de gură un infractor, care a lovit o persoană şi a fugit de la locul accidentului, bulgărele de zăpadă al isteriei se măreşte peste măsură, măturând totul în calea lui: principii, valori, prevederi legale, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la propria imagine, dreptul la viaţă privată, la apărare. Şi aşa crizele de isterie politico-mediatică se repetă tot mai des: pune Realitatea TV taxa auto la zid, PD-L iniţiază o moţiune de cenzură care sună a somaţie: „Tăriceanu, dă banii înapoi!”, anunţă PSD că vrea alegeri anticipate, toţi se reped să-şi clameze paternitatea lor, etc, etc. Să nu uităm isteria autonomiei Ţinutului Secuiesc, din care, firesc, nu putea lipsi Traian Băsescu! Într-o ţară profund divizată, ceea ce au produs mai bun în materie de „solidaritate” elitele politice şi mediatice, dar şi cele intelectuale, este Alianţa pentru o Românie Isterică”? Se vede treaba că da! Atunci să vă isterizaţi bine!