Nu că ar conta: ceea ce spuneam încă din 2003-2004(Dan Mihalache mi-e martor, am avut lungi discuţii pe tema asta, pe vremea în care pesediştii erau în limbă în faţa celei de-a treia căi), şi am scris după aceea, inclusiv pe blogul ăsta, e confirmat şi de francezi, şi de alţii: se produce, ca rezultat al prăbuşirii comunismului şi al impunerii dogmei neo-liberale în politicile publice, pe fondul accelerării mondializării după model anglo-saxon, o descompunere a vechilor structuri sociale, rezultate după Marea Criză din 1929-1933, ca urmare a punerii în operă a Statului Bunăstării. Principala victimă este clasa de mijloc, dar sunt afectate şi alte structuri sociale. Cam de prin 2003-2004 apăreau primele semne ale recompunerii sociale, cel mai evident fiind accederea lui Le Pen în turul doi al prezidenţialelor franceze, în detrimentul lui Lionel Jospin, austerul premier socialist, hughenoto-troţkist.
Clasele populare se impun acum în forţă peste tot în Europa, şi ele sunt produsul pauperizării generale a populaţiei, inclusiv a clasei de mijloc. Descompunerea socială a dus la dispariţia "poporului de stânga". Întrebarea este dacă emergentele clase populare sunt de dreapta. Unii zic că da, unii zic că nu. Dar pentru a răspunde ferm la prima întrebare, trebuie să avem un răspuns clar unei a doua întrebări: mai are relevanţă, în acest moment al procesului de recompunere socială, dihotomia stânga-dreapta? Este PSD un partid de stânga? Sunt PDL şi PNL partide de dreapta? De ce?
Aceste clase populare, indiferent că vin dintr-o cultură politică de stânga, fie că vin dintr-o cultură politică de dreapta, au în comun o scârbă imensă de politică, acuzând clasa conducătoare, fără discriminări, de impotenţă, incompetenţă şi de ignorarea "poporului". Nu au cu cine se identifica, şi nici cu cine vota.
Sigur, absenţa de la vot a acestor nemulţumiţi face mai simplă, până la un punct, viaţa actualelor partide, care nu vor schimbarea actualei stări de fapt. Doar că, mai devreme sau mai târziu această recompunere socială va genera şi o recompunere politică. De asta bate câmpii Lăzăroiu cu partidul lui "Albă ca Zăpada". Doar că nu poţi face din curve, virgine, oricâte progrese ar fi făcut "chirurgia reparatorie" a firmelor de PR şi a presei aservite Cotrocenilor.
Închei cu câteva citate dintr-un articol publicat în Le Monde, pe marginea acestui subiect, articol semnat de Christophe Guilluy.
" L'éclatement de la classe moyenne a libéré un nouveau "champ sociologique" qui rend de nouveau visibles les catégories populaires. Le surgissement dans le débat public de catégories, hier oubliées au profit des classes moyennes, est un indicateur essentiel de la nouvelle donne sociale.
Si les classes moyennes avaient accompagné hier la "moyennisation" de la société française pendant la période des "trente glorieuses", plusieurs décennies de précarisation et de déclassement social favorisent aujourd'hui l'émergence de nouvelles catégories populaires. C'est dans ce contexte qu'il faut analyser la résurgence politique et culturelle des milieux populaires. Désormais, ce sont ces catégories qui reflètent avec le plus d'acuité la réalité sociale du pays. Majoritaires dans la population active, les catégories ouvriers-employés représentent aussi une majorité des retraités. Elles recouvrent ainsi un très large spectre de la sociologie française...
Ces nouvelles classes populaires sont-elles de droite ? Après la disparition du "peuple de gauche" au XXe siècle, assiste-t-on à l'émergence d'un nouveau "peuple de droite" ? Rien n'est moins sûr. L'analyse par la "droitisation" occulte une donnée essentielle : la fin de la bipolarisation.
Désormais persuadée de la vacuité du débat droite-gauche, une majorité de Français ne font plus confiance aux grands partis. En 2010, un sondage Sofres/Cevipof estimait à 67 % le nombre de français qui ne faisaient plus confiance ni à la gauche ni à la droite ; une minorité d'entre eux arrivait encore à se situer sur l'échelle gauche-droite. Ce "ni gauche ni droite", particulièrement fort en milieu populaire, n'exprime pas une vague "protestation" ni la résurgence d'un populisme ancien mais résulte d'une réalité sociale et culturelle pour partie occultée par les grands partis.
Pire, les responsables politiques continuent à vanter les mérites d'une mondialisation heureuse, alors même que les catégories populaires subissent une précarisation objective de leurs conditions de vie..."
9 comentarii:
Pai masa populara nou ridicata, care devine acum constienta de sine, despre care se vorbeste nu este chiar o clasa sociala by definition (e mai eterogena decit atit), si nu e nici de dreapta, nici de stinga, in acceptiune traditionala, pentru ca aceasta masa este suma oamenilor din toate categoriile, clasele, grupurile, you name it, care nu sint reprezentati de nimeni, care nu sint condusi de ideile nici unui grup.
E impresionant sa vezi ca din ce in ce mai multi oameni in diferite locuri ale lumii, diferiti intre ei, protesteaza de fapt din acelasi motiv: nu sint reprezentati, problemele lor nu sint abordate de nimeni, nu gasesc solutii viabile si sustenabile, sint nelinistiti in privinta viitorului lor. La ei acasa si peste tot.
Mi-as fi dorit sa fiu contemporan cu vremuri mai "asezate", in care sa pot sa planuiesc lucrurile si sa ma astept la rasplata bunei stari, dar uite ca sint contemporan cu inceputurile unei noi forme de grupare a maselor, si este un spectacol interesant, chiar daca pe-alocuri respectivii mai "confunda" lucrurile, cum tocmai s-a intimplat in Spania (PP nu e o solutie, este o parte importanta a problemei, de fapt).
Pina la urma, probabil ca vor urma vinzoleli si instabilitati, pentru ca masa relativ confuza va mai fi dusa cu zaharelul de promisiunile cite unora dintre partidele traditionale sau va absenta la vot, dar cred ca nu e departe momentul in care va deveni clar ca ochiul si pentru omul cel mai neprevenit ca nici una dintre variantele actuale de reprezentare nu ofera solutii la problema reala, si ca lipsa de participare (inclusiv absenteismul la vot) nu e o idee buna.
In 10-15 de ani, probabil, o sa vedem unele discutii purtate altfel, si intre timp se va intimpla si the_Schimbarea autentica, nu numai schimbarea unora cu ceilalti. In timpul vietii mele, care nu are cum sa mai fie linistita in dolce farniente-le anilor '70-'80...
Mda, intr-adevar. Cred ca daca poporul nu mai este de stanga ar trebui schimbat. Cum am putea noi, intelecual de stanga, trai bine merci din taxele pe care le produc prostii? Sa-i schimbam, sa emigram in Coreea de Nord sau in Cuba. La mai mare!
Scuze pentru comentariul lung, dar am multe de spus.
Cancerul care erodează civilizaţia occidentală este absenţa idealurilor, orientarea exclusivă către câştigul material imediat. Problema a început demult, prin anii 50, când cei care lucrau la programul de apărare strategică american au început să caute după un model ştiinţific prin care să prezică reacţiile ruşilor, şi eventual să îi înveţe să prevină un război nuclear total. Au crezut că au găsit ce căutau în teoriile matematicianului John Nash. Problema acestora era însă viziunea lui Nash asupra fiinţei umane ca un soi de roboţel meschin, doritor de gratificaţie imediată şi incapabil de solidaritate sau apartenenţă la vreun colectiv, întotdeauna plănuind să lovească în ceilalţi. Pe scurt un fel de Traian Băsescu. Nash era bolnav de schizofrenie paranoidă şi asta explică de ce gândea aşa despre oameni în general.
Prima aplicaţie majoră a "teoriei jocului" a fost în Vietnam. Crezând că patriotismul, camaraderia şi spiritul de echipă nu fac doi bani, Robert McNamara a impus un sistem de recompense şi promovări pe baza numărului de inamici ucişi sau capturaţi, infamul "body count". Asta a condus şi la moartea multor civili nevinovaţi, dar şi la raportări umflate, aşa că americanii au "câştigat" toate bătăliile provocând pierderi enorme "inamicului". Războiul a fost prelungit mult din cauza rapoartelor optimiste şi până la urmă l-au pierdut.
În anii 80, Reagan şi Thatcher au mers mult mai departe. Altruismul şi dorinţa de a face bine erau de neconceput ca motivaţii pentru funcţionarii publici. Trebuia să fie motivaţi altfel, şi cei care n-au fost "restructuraţi" au ajuns să aibă de îndeplinit planuri bazate pe "ţinte" şi numere. Adică valorile morale desconsiderate au fost înlocuite cu criteriul "eficienţei" bazat pe cifre. Efectul a fost cam la fel cu cel din Vietnam; de ex. unii poliţişti cărora li se cerea o infracţionalitate mică în comunitatea pe care o deserveau au început să încadreze infracţiuni ca şi contravenţii sau să nu le raporteze deloc. Dacă cifre vrei, cifre primeşti.
Clinton şi Blair, deşi aleşi de "stânga", au mers încă şi mai departe. Piaţa liberă urma să facă politica irelevantă şi să i se substituie. De ce să mai alegi nişte reprezentanţi când poţi alege ce mărfuri vrei din magazine? Cetăţeanul devine consumator într-o lume nouă, globală, în care istoria s-a sfârşit şi politica a devenit irelevantă. Privind înapoi e greu de crezut că atâţia oameni inteligenţi au crezut asemenea tâmpenii cu ciucuri şi au acţionat în conformitate cu ele!
John Maynard Keynes scria "The ideas of economists and political philosophers, both when they are right and when they are wrong, are more powerful than is commonly understood. Indeed the world is ruled by little else. Practical men, who believe themselves to be quite exempt from any intellectual influence, are usually the slaves of some defunct economist. [...] It is ideas, not vested interests, which are dangerous for good or evil.". Problema noastră e că lumea de azi e condusă de idei oribile, bazate pe modelul uman băsescu: roboţelul izolat şi amoral care face tot timpul planuri împotriva celorlalţi. Atunci când justifică inacţiunea din 2009 prin faptul că urmau alegeri, personajul Băsescu şi susţinătorii lui chiar cred că aşa era normal. Pentru ei patriotismul e doar o vorbă goală, oricine ar fi făcut la fel iar a cere altceva unui politician e absurd.
Asta e cheia: am ajuns să neglijăm total importanţa ideilor şi să considerăm că interesele sunt tot ce contează. Pentru asta ne considerăm "maturi" şi "practici", dar în fapt suntem sclavii unui psihopat mort. Orice dezbatere se transformă într-un schimb de invective, societatea civilă e moartă (nu numai la noi), partidele politice au devenit găşti, iar Nash rânjeşte malefic din mormânt.
Nu cred ca strict teoretic a urmari si a rasplati eficienta e un lucru gresit. Doar ca asa e in lumea condusa de contabili, cifrele pierd undeva pe drum realitatea pe care ar trebui sa o descrie, si fara un "mod de utilizare" adecvat, devin cea mai eficace arma. Vedem asta in fiecare zi, si in fiecare zi, inca un om (nu neaparat scolit) isi da seama ca discutia strict economica n-ar trebui sa fie totul intr-o societate. Pina la o masa critica mai e. Mai rau esteca aia care nu vor instant gratification vor pomana, de rasplata meritata nu prea mai e vorba...
Bine zis, Cristi! Sa mai scrii! Multumesc!
Parca nu murise inca...
http://en.wikipedia.org/wiki/John_Forbes_Nash,_Jr.
(dar mare diferenta nu e)
@Bravo Cristi!
@Conștiință trează,
La noi nu se recompune nicio clasă populară!Încă nu dă semne! Doar prin Plaza del Sol, dar asta este in alta parte. Despre ce e vorba mai sus!?
@ Gabi: pentru ca nu exista inca aceleasi conditii. Nu avem o societate obisnuita cu bunastarea si care brusc sa intre in regim de austeritate, nu exista inca perceptia ca toate partidele mari aplica exact aceleasi politici atunci cand ajung la putere (cum s-a intamplat in Spania cu "PPSOE", cum ii spun ei), codul muncii a impiedicat pana acum precarizarea masiva a contractelor, iar problema somajului se rezolva fara mofturi prin emigrare.
"Pire, les responsables politiques continuent à vanter les mérites d'une mondialisation heureuse, alors même que les catégories populaires subissent une précarisation objective de leurs conditions de vie..." - Saracia face ca aici demitizarea globalizarii sa fie imposibila: orice investitor e venerat ca sfintele moaste, indiferent cu cat plateste lucratorii sau cat de tare strica mediul, dezradacinarea capsunarilor e considerata o reusita demna de urmat ("in tara au ramas doar putorile"), iar la coruptia si impotenta guvernarii se ofera inca solutii magice, gen "sa vina strainii sa ne conduca", sa vina PP cu aberatia Cojocaru sau "monarhia salveaza Romania".
Chien, ai perfectă dreptate: noi nu cunoaştem normalitatea, şi nici n-am avut(nu avem) mare lucru de pierdut. Deci nu prea avem la ce ne raporta.
Trimiteți un comentariu