Ăia doi fazani politici, de-i zburătăciră mascaţii şi DNA azi nu sunt decât nişte victime colaterale în scenariul "Eu v-am făcut, eu vă omor!" PDL se descompune încet, dar sigur. Nici măcar promisiunea unor bani publici nu-i mai poate ţine pe unii dintre pedelişti alături de partid. Şi atunci Pulimea Sa caută un motiv tare pentru a distruge PDL şi pentru a forma în locul lui altceva. Iar ce motiv mai tare decât: "Sunteţi nişte nenorociţi de corupţi! Eu, Purul, Unicul şi Neprihănitul, nu mai pot accepta aşa ceva! E ruşine omenirii să vă zică vouă pedelişti!" Şi "ţuşti", sare din joben Mişcarea Populară, mult aşteptata Albă ca Zăpadă politică, ieşită din zoaiele ei precum Afrodita din spuma mării.
Ăştia doi sunt doar începutul. Vor urma şi alţi pedelişti la DNA. Unii preventiv, să nu le treacă prin minte să zică: "Păi, bine jupâne, până acum, când am adus bani la partid, am fost buni, acum nu mai avem loc printre piticii noii Albe ca Zăpada?" Alţii pentru a fi puşi la gazeta de pixeli, ca exemple de corupţie infernală din PDL.
Mă cam umflă râsul, când mă gândesc că boc cel mic o să rămână şef peste "partida corupţilor" din PDL. Dar şi-o merită! Când eşti slugă, aşa păţeşti: se cacă toţi în gura ta!
Azi o să vedem, la votarea în Senat a Moţiunii USL privindu-l pe Baconschi, cât de departe a ajuns descompunerea PDL. Dar indiferent de rezultatul votului, cert este că sunt destui pedelişti care dorm cu valijoara politică la marginea fotoliului de parlamentar. Şi aşteaptă o "fereastră de oportunitate".
Sincer, dacă aş fi în locul Pulimii Sale, aş forţa eu căderea guvernului şi schimbarea majorităţii parlamentare. Aş accepta orice premier pe care mi l-ar propune USL, şi aş investi masiv în impunerea unui nou partid. Iar la câtă ţinere de minte are bizonul român, aş câştiga alegerile din 2012!
Dar e prea laş să se confrunte cu realităţile. Aşa, va da pe mâna DNA câţiva amărâţi, va scinda PDL şi se va ruga Domnului să-i iasă şmenul. Că aşa merg lucrurile la porţile Orientului...
Un comentariu:
Monser, daca nu te superi: sa nu confundam tîrla mitocanimii sale cu Portile Orientului ! :D
Chiar daca numai aici putea sa existe o asemenea tîrla ...
Trimiteți un comentariu