Cea mai mare şatră din România o găsiţi în centrul Bucureştilor, în perimetrul delimitat de intersecţia Căii Victoria cu Griviţei, intersecţia aceleiaşi Căi Victoria cu Strada Câmpineanu, şi străzile paralele cu Victoriei: bulevardul Bălcescu şi Luterană, Budişteanu, Câmpineanu. Hoarde de ţigani au acaparat parcările, inclusiv pe cele din jurul sediului SRI, curţile blocurilor şi caselor, zona din jurul bisericilor. Urlă, ţipă, se ceartă, se înjură, se îmbată, borăsc, se cacă, se pişă, alăptează, cerşesc, fură, tâlhăresc, sparg locuinţe. Au încercat să intre peste ai mei de două ori în ultima lună. L-au tâlhărit, ziua în amiaza mare, pe un vecin, tatăl unui prieten. Au intrat peste el în lift, i-au furat portofelul, l-au lovit(are 80 de ani!) au luat banii, i-au aruncat actele într-o cutie poştală şi au plecat la ale lor.
Sunt tot mai violenţi şi mai ameninţători. Alungă clienţii magazinelor din zonă. De asta a plecat şi Boss, de asta pleacă şi Stefanel. Azi dimineaţă era să mi-o iau de la un puşti de vreo zece ani. Dacă m-a ratat pe mine, a alergat prin faţa sediului GDS o fătucă. După care a revenit în faţă la Stefanel, şi l-a apucat de mână pe un trecător, să-i smulgă ceasul. Abia l-au potolit ai lor, de fapt unul dintre peştii care-şi fac veacul peste drum de fostul Hotel Bucureşti, actualul Radisson, aşteptând fetele duse la produs.
Poliţia nu se mai vede pe străzi, le-au abandonat în mâinile infractorilor. După vreo lună, abia ieri am pus mâna pe doi poliţişti. Care mi-au râs în nas. "E doar începutul, nene! Să vezi ce-o să fie după ce ne dau ăştia afară! Doar nu sunteţi proşti să credeţi în statisticile de la televizor!"
Bine, nu suntem! Şi ce să facem? Eu, unul, mă gândesc serios să-mi iau armă de auto-apărare. Şi cred că va trebui să stau la o coadă ca la carne, pe vremea lui Ceaşcă.
Tot ce pot să sper este că înainte să-mi ia mie gâtul unul dintre derbedeii ăştia, să i-l ia lui Igaş. Sau şi mai bine, lui Jeffrey Franks. Să am şi eu o satisfacţie, în lumea asta!
PS: în 1909, când a fost făcută fotografia, şatra era la marginea Bucureştilor. Acum este în inima lui. Progres, ce pizda mă-sii!
7 comentarii:
Hm... Va dati seama ca satrele astea traiesc la fel peste tot, inclusiv in marile orase europene unde au intrat aia in ei cu scutierii... Asa va trebui sa faca si Bucurestiul, sa-i salte cu scutierii si sa le faca tabara. Nu sint adeptul ghetoizarii, dar unii chiar o merita. Problemele nerezolvate la timp se fac mai mari, nu dispar daca ne uitam in partea cealalta si ne facem ca ploua. Sau ca ninge, ca in Sibiu ningea de-a binelea dineauri.
Nu stiu ce sector e cel despre care vorbiti si cine-i primarul; poate ar trebui si acesta "constientizat".
Si pina la urma mai este o problema: opinia publica, cetatenii care sa ia atitudine, doar ca si opinia si atitudinea sint inexistente in colectiv. Toti comenteaza, nimeni nu se baga. In cartierul meu natal din Brasov, Schei, asemenea suiri ca scroafa in copac din partea tiganilor n-au fost niciodata posibile, "gasca scheenilor" a avut intotdeauna grija sa-i puna la locul lor intr-un mod pe care sa-l inteleaga. Si pe tigani, si pe altii care mai incercau sa-si faca mendrele, ca de exemplu tinerii moldoveni proaspat stramutati, prin '81-'82, cind eram eu prin liceu. Pina la urma, daca autoritatea nu face nimic, ori cetatenii, ori gastile rivale, trebuie sa rezolve problema.
Deci nu sunt singurul care consider Centrul Istoric si zona Unirea-Izvor drept cele mai periculoase locuri din Bucuresti si implicit cel mai bine e sa le evit.
Ma rog, unii sunt pentru integrarea romilor, eu sunt pentru o alta forma de integrare a lor sau dezintegrare, nu mai stiu sigur :).
La fel cum exista liber un pitic pe creier care-mi spune ca nu se justifica dreptul la vot pentru ei dar nu ma pot aventura intr-o astfel de dezbatere pentru ca romanul a devenit prea european si prea atent la drepturi, nu si la obligatii.
Hm... Lucrez în perimetrul descris de tine, prietene, pe strada gen. Berthelor, și mereu mi s-a părut o straduță liniștită, mai ales după ce treci de catedrala catolică (da, la bucățica dintre Calea Victoriei și catedrală am văzut și mutre dubioase). (ca să fiu sincer, dimensiunile 1,80 cm, 140 kg și aspectul general de bodigard de discotecă mă scutesc de unele bătăi de cap) Dar decăderea se poate observa la casele aflate vis-a-vis de hotelul nou, Berthelot. Din acele case emană o duhoare absolut infiorătoare, de hazna, mereu sunt obligat sa trec pe partea cealalta... Mă mir că încă nimeni n-a demolat casele respective (nr.8 și nr.10), de preferință fără evacuare prelabilă...
Sincer, mai dubioasă mi se pare zona Amzei, pe care o traversez zilnic de 2 ori, între metroul de la Romană și gen. Berthelot...
Când un oarecare Plăcintă Andrei Răzvan a discutat cu ţigănimea de la Buzeşti şi Berzei în limbajul cel mai uşor de înţeles pentru ei, limbajul răngilor şi al roţilor de maşină, publicul urla cât îl ţineau gura, tastele şi curajul de Don Quijote, că e un criminal, că trebuie să facă puşcărie, că e mare păcat că nu mai există pedeapsa cu moartea, că ţiganii aveau tot dreptul să-l omoare în bătaie etc.
Deh, voi l-aţi ales pe cel "cafeniu" (la figură) şi l-aţi băgat la arest pe cel "portocaliu", acum suportaţi consecinţele :))
~Nautilus
PS terenul lor de furtişaguri şi şmenuri era Piaţa Matache şi cartierul din jurul ei (îi ştiu de prin 1995 pe acolo). Cum alde Oprescu-Pornescu a închis accesul în piaţă cu lucrarea lui, le-a tăiat şi sursa de venituri, deci trebuie să se reorienteze.
Ei, nu orice lucru are orice scuza, orice as crede eu si despre Placinta jr. si despre tiganii din Buzesti si Berzei... Din partea mea, la canal cu toti, cu altii impreuna.
Cum, ePoliticon, oamenii astia
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=R6pQjGCIf7E
sa n-aiba drept de vot?
Vai, vai, vai!
;(
Atunci mai suporţi consecinţele şi pentru Ceaşcă (el a adus ţiganii în casele naţionalizate, care au aparţinut negustorilor evrei). Şi n-ar strica să le mai suporţi şi pentru Ghiţă Dej, care le-a naţionalizat :))
~Nautilus
PS dacă tot trebuie să facă Plăcintă puşcărie, păcat că n-a omorât câţiva, măcar ştia pentru ce stă înăuntru.
Trimiteți un comentariu