Nu-i mişto ţara în care trăim? Pulimea Sa a pus încă o instituţie pe butuci, când a făcut o criză de nervi şi a tăiat sporurile angajaţilor de la Finanţe. Bine, n-a făcut el direct asta, dar ce zice el e ordin pentru cretinii portocalii. Azi avem o frumoasă grevă spontană(chiar e spontană!) la Ministerul Finanţelor şi la ANAF. Ceea ce mă bucură! E o premieră mondială, din ce ştiu eu! Grevă la Ministerul de Finanţe! Statul român, din cretinismul administratorilor lui, a ajuns să nu-şi mai plătească nici zapciii! Uau!
Dar, lasă! Statul se scoate oricum! Ia vedeţi ce ler trece prin cap: "Guvernul va tăia indemnizaţiile primite de persoanele cu handicap şi le înlocuieşte cu sume derizorii fixe, după cum urmează: în cazul persoanei cu handicap care nu realizează venituri, va primi o indemnizaţie lunară de 340 de lei pentru handicap grav, 250 de lei pentru handicap accentuat şi 35 de lei pentru handicap mediu; în cazul persoanelor cu handicap care realizează venituri, indemnizaţiile se acordă astfel: 205 lei pentru handicap grav, 160 de lei pentru handicap accentuat şi 20 de lei pentru handicap mediu.
Se vor tăia de la 1 ianuarie 2011 şi indemnizaţiile acordate persoanelor care îngrijesc handicapaţi, care sunt în prezent de 400 de lei lunar. Conform ordonanţei de urgenţă, asistentul persoanei cu handicap va primi doar 50% din salariul net al unui asistent social debutant cu studii medii şi este obligat să îngrijească două persoane cu handicap. Dacă nu poate îngriji două persoane cu handicap din cauză că are în grijă o persoană singură cu handicap sever, va primi doar jumătate din sumă, undeva în jur de 200 de lei.
În cazul copiilor cu handicap, familiile acestora vor primi un ajutor de 91 de lei pentru copil cu handicap grav, 68 de lei pentru handicap accentuat şi 33,5 lei pentru copii cu handicap mediu. În aceste condiţii, se poate spune că Guvernul condamnă la moarte persoanele cu handicap, copii şi adulţi, având în vedere că nu-şi vor mai putea asigura nici măcar medicamentele de strictă necesitate...Se elimină scutirea de la plata abonamentului telefonic şi de la plata abonamentului radio-tv pentru veteranii de război, iar persecutaţii politic pierd, pe lângă asta, şi dreptul la gratuitate pe transportul în comun, dar şi la CFR.
Totodată, viitoarea ordonanţă de urgenţă spune că se reduc de la 1 ianuarie 2011, cu 25%, indemnizaţiile primite, conform legii, de persoanele persecutate politic. Foştii deţinuţi politici primesc o indemnizaţie lunară între 5 lei şi 13 lei pentru fiecare an de detenţie, deportare sau strămutare la care a fost silit în perioada comunistă. Şi soţii supravieţuitori ai acestor persoane, care primesc o indemnizaţie de 13 lei, vor suferi aceeaşi reducere de 25%.
Cu 50% se vor reduce indemnizaţiile primite de pensionarii din sistemul public de pensii care sunt membri ai uniunilor de creaţie. Conform legii, aceştia primesc o idemnizaţie lunară echivalentă cu 50% din pensia aflată în plată. Guvernul îşi îndreaptă însă atenţia şi asupra revoluţionarilor, care de la 1 ianuarie 2011 vor pierde 25% din indemnizaţia primită conform Legii 341/2004. Indemnizaţiile respective sunt cuprinse între echivalentul unui salariu mediu pe economie şi a două salarii medii pe economie. Aceeaşi ordonanţă mai spune că în 2011 nu se mai acordă bilete de odihnă de Casa Naţională de Pensii şi nici ajutoare la ieşirea la pensie sau la trecerea în rezervă a cadrelor militare."
Aşa, futu-le muma-n cur de handicapaţi! De ce nu ies la produs în colţul străzii? De ce nu pleacă la cerşit în Occident, să schimbe imaginea României, stricată de falşii handicapaţi ţigani. Un handicapat autentic, dacă e şi titrat, poate câştiga cât trei ţigani împuţiţi şi obraznici! Şi creşte şi productivitatea muncii!
Iar dobitocii ăia care au luptat pentru ţară, iar unii au putrezit prin temniţele comuniste după război, să fie jupuiţi la sânge! Să se înveţe toţi românii că a-ţi servi ţara este futere de mamă! Ce e aia recunoştinţă? Trăiască afacerile de partid şi de stat! Restul, muriţi, bă! Nouă să ne fie bine!
PS: Dumnezeule mare! Strâns cu uşa de protestatari, boul ăla de-i Ministru de Finanţe nu găseşte nimic mai bun de făcut decât să acuze presa că a provocat greva, şi să se certe cu ăia de la Antena 3. Scenele care se derulează acum pe ecran sunt halucinante! Oameni buni! Nu se poate! Aşa ceva nu e posibil într-o ţară normală, civilizată.
4 comentarii:
Te-nseli. Nu era ministrul, care daduse bir cu fugitii, ci seful ANAF!
Se pare că da! Dar s-a scurs şi ministrul prin cadru, câteva secunde, în drum spre şedinţa de guvern. Însă ce mi-e unul, ce mi-e altul!
Ce spui ca le taie veteranilor de razboi facilitatile? Niste animale.
Mi-a plăcut aia cu 35 de lei. Nu era mai simplu să înfiinţăm nişte Auschwitz-uri şi Dachau-uri?
Trimiteți un comentariu