joi, 25 februarie 2010

Boc, ţi-am zis să-i iei etnobotanicele lui Gheorghe!

"Este vorba de o seducţie voită, prin amplificarea terţiarului imaginar, care, inevitabil şi mefistofelic, va duce la repetarea inversă a numelui lui Sebastian Vlădescu, pentru subjugarea totală şi fiscală a iobagului român". Aşa sună răspunsul lui Andrei Gheorghe, varianta glumeaţă, la întrebarea de ce a ales violetul pentru noul site al Ministerului Finanţelor. Acum, nici răspunsul serios nu e mai serios decât cel glumeţ: "Sunt foarte multe calcule care au dus la alegerea acestei culori există o logică a dinamicii cromatice. Îmi place foarte tare violetul, e foarte puternic. Poate peste un an vom avea o altă culoare."
Acum, ce de ce să vă mint: eu nu o altă culoare aştept la anu', ci un alt ministru de finanţe. Şi un alt premier, că domnii cu pricina sunt idioţi în grup!
Şi când te gândeşti că i-am zis lui Boc să le ia etnobotanicele de sub nas ăstora doi: Vlădescu şi Gheorghe! Că văd realitatea în roz şi finanţele în violet. Deşi cadavrele au şi ele o tentă de violet. Şi când spun cadavre mă gândesc la zecile de mii de afaceri care au dat colţul în timp ce ăştia doi se distrează şi fac mişto de noi cu banii noştri.
PS: eu, unul, aş avea grijă cu iobagii. Nu de altceva, dar cei mai mulţi sunt iute băgătorii, la mânie. Şi să vedeţi ce pocinog îi fac lui Gheorghe. Deşi, cine ştie, poate îi place ideea, şi a devenit dependent.

Un comentariu:

ana spunea...

Super postarea! Am ras cu lacrimi!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...