miercuri, 29 octombrie 2008

Excesul de comunicare şi deficitul de democraţie
Democraţia românească trece printr-o gravă criză. Şi nimic nu poate ilustra mai bine această criză decât evenimentele de ieri. Când am avut parte de un veritabil delir comunicaţional, favorizat de goana televiziunilor după "spectacol politic". Din păcate ieri au fost prezenţi pe ecrane doar politicieni, sindicalişti, analişti şi plezirişti, în schimb au lipsit cetăţenii, cei în numele cărora vorbeau cu toţii, dar pe care nu-i reprezenta cu adevărat nimeni!
Am scris, nu o dată, despre pericolul transformării comunicării publice dintr-un instrument, într-un scop al activităţii politice. Poate că pentru câţiva teoreticieni ai "societăţii informaţionale", politica în timp real poate fi un subiect fascinant, aşa cum este şi această criză economică şi financiară, aşa cum a fost şi "revoluţia în direct". Dar pentru democraţie politica în timp real devine o mare problemă, o ameninţare chiar!
Mulţi dintre liderii politici de azi, şi nu doar din România, au un mod de a gândi şi de a acţiona mai aproape de cel al unui şef de multinaţională, decât de cel al unui şef de partid, sau de stat. Aceştia cred că acţiunea lor este cu atât mai eficientă cu cât intervenţia este mai promptă, timpul de reacţie mai mic, care nu se tem să se contrazică în afirmaţii, şi care se îndepărtează de orice ideologie. Aceşti oameni sunt doar gestionari de crize, adesea mediocri, nu au capacitatea de a solidariza cetăţenii în jurul unor valori comune, de a promova proiecte pe termen lung. Pentru ei nu există decât imediatul, un imediat mediatizat, şi mediat, de mediile de comunicare, nu imediatul real, cunoscut nemijlocit.
Acest mod de a gândi şi de a acţiona(de fapt, de a reacţiona la evenimente) al liderilor îi împiedică să ia distanţă faţă de evenimente, să le judece la rece, să pună la punct politici coerente şi să le asigure continuitatea în timp, să introducă necesarele schimbări, în funcţie de răspunsul economiei şi al corpului social. Pentru ei nu există feedback, tot ceea ce contează este lansarea mesajului. Cui îi pasă de reacţia receptorului? Mâine e o altă zi, un alt bombardament cu mesaje şi un alt potop de vorbe!
Ce anume au rezolvat ieri premierul şi şeful statului, stând călare pe televiziuni? Au ratat o întâlnire faţă în faţă, necesară unor urgente clarificări, au dat semnale contradictorii şi chiar total opuse nu doar cetăţenilor, dar şi pieţelor financiare, agenţiilor de rating(care ne "iubesc" de nu mai pot!), organismelor financiare internaţionale şi partenerilor noştri europeni.
Fiecare şi-a comunicat punctul de vedere, dar dincolo de el, ce există? Politici adecvate acestor vremuri de criză? Nu, că nu se ocupă nimeni să le conceapă! Soluţii pentru relansarea economiei? Ce-s alea?
Excesul de comunicare ucide democraţia pentru că o rezumă la opinie, şi descurajează orice acţiune concretă, orice solidarizare în jurul unor proiecte. Comunicare are ca scop doar fidelizarea nucleelor dure de aderenţi ai fiecărui comunicator, şi ignoră sau nu-şi propune mobilizarea celor "neutri" sau indiferenţi. Acea majoritate tăcută, care nu se mai recunoaşte nici în lideri politici, nici în ideologii, care nu mai are sentimentul că este reprezentată, pentru că agenda ei nu este luată în seamă de nimeni, şi-a dat, practic, demisia dintr-un spaţiu public care se reduce la un monolog cu faţa la zid. Adică şi-a dat demisia din democraţie...

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...