Citind, fie prin presă, fie prin blogosferă, impresiile după zguduitorul eveniment(privat!) de ieri seară, m-a cuprins aşa o îndoială că lumea a înţeles ce şi cum e cu funcţia asta de preşedinte. Pentru că lumea a discutat despre orice, numai despre capacitatea indivizilor ălora trei de a ocupa funţia de şef al statului. S-a disecat fiecare gest, fiecare grimasă, fiecare măgărie sau obrăznicie, fiecare atac sub centură, fiecare glumiţă cretină, s-a glosat savant pe marginea scenei "dosarului, s-a cronometrat timpul scurs până la apariţia primului zâmbet pe faţa lui Pulea Vodă, dar nimeni nu a fost interesat de ceea ce este cel mai important: de profesionalismul celor trei.
"Crin mi s-a părut mai credibil decât mi se părea până acum. A fost natural, energic, destins, spontan şi OK în pielea lui." Asta scrie Simona Tache pe blogul ei. Dar pentru asta îl aleg pe el, pe băsescu sau pe Geoană? Cine stăpâneşte mai bine dosarele specifice şefului statului? Politica externă? Apărarea şi riscurile de securitate? Trimitem sau nu încă 600 de soldaţi în Afganistan? Dacă da, cum îi echipăm, că în loc să dezvoltăm anumite categorii de armament sau de echipament, baştanii din politică şi de la conducerea armatei umblă cui limba scoasă după comisioane, care sunt mai mari la programele de achiziţiie costisitoare?
N-am auzit nimic despre riscurile de securitate, dar la modul serios, nu la capitolul "şi altele". De exemplu, calitatea slabă a democraţiei este un risc de securitate. Criza politică, suprapusă peste criza economică, generează riscuri de securitate. Sărăcia este un risc de securitate.
Am citit azi un interviu acordat de Francois Fourmont, director general al firmei "Dacia" agenţiei HotNews, în care spune, printre altele: "As evidentia doua aspecte mai putin bune: in primul rand romanii critica tot ce e romanesc, exista in cazul multor romani tendinta de a spune ca daca un lucru e facut in Romania, automat nu este bun. Dacia face dovada ca nu e asa si producem masini de calitate, lucru recunoscut atat in Germania cat si in Franta. Al doilea punct tine de faptul ca romanilor le este teama sa preia initiativa si e chiar pacat deoarace romanii au multe idei...
Exista aceasta perceptie, cum ca romanul e superficial, neserios, iar aceste lucruri ne fac sa fim in urma altor tari din regiune. Ce trebuie sa facem sa schimbam lucrurile, mentalitatea?
Nu va impartasesc opinia, conduc o companie cu 18.000 de salariati romani, avem furnizori in Romania care dau de lucru la aproximativ 130.000 de salariati si exceptand cateva cazuri izolate nu am intalnit niciodata calificativele pe care le-ati enumerat. Constat la furnizorii din Romania ca produc la un nivel de calitate superior mediei din Europa Occidentala. Asta inseamna ca daca vii cu metode bune de munca, romanii pot fi performanti."
Sunt două lucruri care, deşi par fără legătură cu ceea ce se joacă acum în politică, spun multe despre felul în care ne facem alegerile, inclusiv în politică şi în faţa urnei de vot. Primul lucru este rezistenţa noastră extrem de scăzută la manipulare. Timp de patru decenii, în comunism, ni s-a repetat, la Europa Liberă şi la Vocea Americii, că suntem un popor de căcat, că tot ce facem este de căcat, că occidentul e raiul pe pământ. După 1989 bombardamentul a continuat: tot ce a însemnat produs românesc a fost discreditat, pentru a fi scos de pe piaţă, pentru a fi distruse sau privatizate mai uşor unităţile de producţie. Multora de afară, precum franţuzul nostru, le-a convenit şmenul, numai că, puşi acum să producă şi să vândă în România, o iau peste bot, pentru că au sădit neâncrederea în produsele româneşti.
În al doilea rând, este vorba despre incultura noastră organizaţională. Noi nu producem reguli şi nici nu respectăm reguli. Dacă intrăm într-un sistem, care este logic şi inteligibil, ne adaptăm perfect. Cum însă sistemul politic, dar şi cel administrativ, sunt oricum, numai logice şi inteligibile, adică funcţionale, nu, rezultatul este haosul, imposibilitatea de a discerne ce este bun şi ce este rău, care sunt criteriile de judecată a performanţelor omului politic sau ale managerului de instituţie. Şi atunci alegem după ambalaj, fără să ne pese ce ascunde el.
Dacă un om politic e "natural, energic, destins, spontan şi OK în pielea lui", e bun, chiar dacă n-a făcut nimic, n-a lăsat nicio dâră în politică, nu-şi stăpâneşte dosarele. Asta e România care se pregăteşte să aleagă mâine: ţara fără criterii, în care forma bate întotdeauna fondul.
PS: campania electorală nu s-a încheiat? Atunci de ce publică Ziare.com un interviu cu băsescu acum? Cum spuneam, regulile nu sunt pentru noi!
8 comentarii:
Excelent comentariu! Multumesc pentru o lectura utila.
http://lipanpresedinte.ottomotor.ro/
Nu, nu fac campanie electorala pt nimeni. Este vorba despre un tanar din cluj care a produs un site hazliu.
Merita sa il vedeti. Credeti-ma.
Sunt nevoit să vă contrazic, mai bine zis să fiu în dezacord cu Dvs.
În mod obiectiv, toţi candidaţii cu şanse (Băsescu, Geoană, Antonescu, eventual Oprescu) sunt nişte căcaţi cu ochi, veterani ai acestei clase politice care ar merita să înfunde puşcăria in corpore. Deci nu este vorba de un vot PENTRU cineva, ci de un vot ÎMPOTRIVA canaliei de Băsescu.
De aceea, şi pentru că atribuţiile preşedintelui nu sunt executive (grosso modo), m-am detaşat puţin de apartenenţa politică, şi am căutat inteligenţa, sau impresia generală la cei 3 candidaţi.
Geoană, cu stupidităţile pentru ţaţa Fleoarţa din Fălăştoaca de Pădure -- invocarea Sf. Ioan Gură de Aur şi a Patriarhului Daniel -- a dovedit nu numai o ipocrizie fără de seamăn şi disperare, dar şi o prostie incredibilă (curat prostănac, vorba Papaşei). Ca şi cretinitatea cu soacra. Iar referirea la o măsură luată de guvernul Greciei este altă imbecilitate: Grecia a fost un eşec sub orice guvernare, numai un prost ar da-o de exemplu, indiferent în ce speţă.
Başca, Geoană a fost în genere VARZĂ. Nu se pricepe la nimic, afară de politică externă. A bălmăjit ceva de fabrici de antibiotice, de medicamente ieftine, şi cu alte ocazii a făcut tot felul de promisiuni electorale de parcă ar fi candidat la parlamentare. Zicea una bună, arunca de trei ori cu mucii în fasole. Plus că m-a deranjat într-un rând când, pus să răspundă într-o frază în 10 secunde, i-a luat dublu, din cauza tărăgănării. Ce mama dracului, nu e în stare să exprime o idee simplă, concis şi rapid? Sincer, cred că Mircea este pur şi simplu încet la minte!
M-a enervat Antonescu la început, dar pe parcurs a mai recuperat. A punctat de câteva ori (adică Franţa locă 11% din buget pt. sănătate publică şi noi nici 6% din mult mai puţin?), iar în cele din urmă, lăsând la o parte orientarea politică, unele gafe, unele obrăznicii şi lipsurile din CV, mi s-a părut câştigătorul de facto al dezbaterii!
Babele îl vor băga pe Mircea Geoană în turul 2 alături de Băsescu, pentru invocarea Sf. Ioan Gură de Aur şi a Patriarhului pulii... scuzaţi, a Patriarhului Daniel. Este exact motivul pentru care mâine eu, Béranger, voi vota cu Crin Antonescu (ştiind că Remus Cernea nu are nici o şansă).
"Tara fara criterii"... Domnule draga, hai sa fim seriosi, tara n-are nici un defect decit acela ca este locuita. Locuitorii ei, romanii, sint oameni fara criterii, pentru care forma (imediatul) bate fondul (perpectiva), si va spun acum si de ce se intimpla asta: pentru ca stapinitorii romanilor n-au considerat ca este nevoie ca supusii lor sa aiba discernamint. Asadar, de la domnii si "vozii" trecutului, trecind prin biserica si ajungind si la ante, inter si post-bellum, comunisti, post comunisti si alte alea, nimeni n-a vrut ca poporul roman sa gindeasca cu propriul cap, nimeni n-a investit in asta. Rezultatul: o tara de oi blajune, care tocmai se astern la iernat. Totul este perfect.
Aşa e, ne alegem preşedintele după calităţile artistice. Iar candidaţii se adaptează condiţiilor şi fac spectacol. CTP avea dreptate când zicea că la Cluj, cei doi "s-au făcut din vorbe". Goale, evident.
Dar pe Obama pe ce criterii l-or fi votat americanii? Că parcă tot prezenţa scenică a fost hotărâtoare şi în cazul lui.
Şi JFK i-a câştigat pe americani tot după un spectacol la TV.
Încep să cred că suntem în rând cu "lumea bună"...
E regretabil ce citesc in ajunul unei alegeri atat de importanta pentru tara asta. Cum adica, domnule Constantin Gheorghe, “Romania e o tara fara criterii, in care forma bate fondul” ? Adica romanul e atat de imbecil incat sa fi asteptat confruntarea TV pentru a se dumiri care este candidatul optim si, ca – in lipsa de criterii – ar putea, doar pe aceasta impresie de moment, sa-i mai acorde inca 5 ani de Cotroceni lui Basescu? Pai atunci va luati de mana cu Patapievici, ce a lansat in 1990 moda cu scarba fata de Romania si romani, cu toti ziaristii ce se intrec, de atatia ani, in scormonirea defectelor acestei natiuni, cu toti cei care, pe bloguri sau in discutii, isi afirma “superioritatea optiunii” abtinandu-se de la efortul participarii la vot. Niciodata o alegere nu a fost castigata atunci cand pana si cei mai ascutiti analisti politici s-au resemnat sa declare ca totul e inutil, datorita calitatii acestui popor. Iar cu dl. Beranger pot fi de acord doar pana la un punct, acolo unde declara ca votul este impotriva lui Basescu. Dar pentru mine e de neinteles ca un om de stanga ca dansul sa voteze in favoarea unui liberal si sa se mai si laude cu asta. Macar sa fi spus ca, in lipsa de simpatie pentru toti candidatii, voteaza cu Constantin Rotaru, desi stie ca nu are nici o sansa, dar cel putin crede in socialism. Am impresia ca trebuie sa vina niste francezi (ca de pilda Fourmont) pentru a sadi iarasi pe aceste plaiuri increderea in virtutile si calitatile romanilor.
Domnule Răducanu,
Aceste alegeri sunt cele mai triste din istoria post-decembristă a României, pentru că toţi candidaţii cu şanse sunt nişte CANALII şi nimic altceva. Desigur, Băsescu este canalia supremă.
Dacă ar fi să votez pentru o idee, chiar dacă ar fi un vot 100% irosit, nu cu Rotaru aş face-o, ci cu Remus Cernea, care militează pentru eliminarea propagandei religioase din şcolile publice şi de la radioul public. Ca ateu ce mă aflu, sunt mult mai agresat în sistemul public de propaganda ortodoxă decât aş fi într-o ţară eminamente religioasă, dar care ştie să menajeze unele drepturi, cum ar fi SUA. În SUA nu se face vorbire de religie în şcolile PUBLICE, în România religia este de facto obligatorie. În SUA se învaţă darwinismul în şcolile publice, în România nu. Radioul public NPR.org este neutru d.p.d.v. religios, în timp ce Radio România îmi spune zilnic ce imbecil sunt pentru că n-am un dumnezeu.
Dar nu vreau să-mi irosesc votul cu totul, aşa că nu voi vota candidaţi de nişă.
Oricare din cei cu şanse (inclusiv Geoană) reprezintă mase de POLITRUCI şi BARONI fără de principii. Până când va avea loc o nouă revoluţie care să măture zecile de mii de păduchi post-decembrişti, noi ne facem că suntem o democraţie. În spatele fiecărui candidat stă câte un partid care ar trebui să aibă sute sau mii de membri în puşcărie -- din cauza lor a ajuns ţara în halul ăsta.
Când sunt pus să aleg între Laurel & Hardy -- căci între Stan şi Bran alegem, nu între oameni serioşi şi oameni mai puţin serioşi -- am dreptul să aleg căcăţelul care măcar nu este retardat mintal.
Mi-am tot spus că rolul preşedintelui este unul reprezentativ, şi că Geoană, ca diplomat de carieră, ar fi mai bine primit atât la Washington cât şi la Moscova. Nu pot însă ignora faptul că nu mă pot lăsa reprezentat de un om încet la minte, dacă nu chiar prostovan. De bine de rău, ălălaltu' (Antonescu) măcar este mai ager la minte.
Cât despre ideologii... aţi observat ce scrie pe situl «liberalului» Antonescu, în secţiunea Soluţii? «Îngheţarea preţurilor la utilităţi». Caraghios, dar asta este clasa politică română. Un partid de stânga sprijină «baronii» (moşieri, latifundiari, traficanţi, hoţi, dar miliardari), un partid zis liberal conţine miliardari, dar are şi accese populiste.
Orice este mai bun decât Băsescu, dar rămâne cum am stabilit: Geoană este prost, disperat, şi dacă mă mai fute mult la creier cu Sfinţii şi cu Patriarhii lui, o să cred că-i 100% retardat mintal.
P.S.:
1. Dacă PSD-ul ar fi avut drept candidat pe Cristian Diaconescu, l-aş fi votat cu amândouă mâinile!
Faptul că în locul unui om integru, inteligent, educat, bun diplomat, a fost preferat un prostănac este doar una din dovezile că PSD, ca şi celelalte partide, nu preferă valoarea, ci plăteşte posturi celor faţă de care are obligaţii. Mă şi mir că nu a ajuns Vanghelie în locul lui Geoană.
2. Care este partea «de stânga» din politica PC-ului, ca parte a binomului «PSD+PC»? Prin ce este mai bun un mogul decât alt mogul?
Trimiteți un comentariu