Fapt divers

Până şi amărâtul meu de trandafir semisălbatic este derutat de vremurile astea incerte şi a scos la înaintare un boboc. E felul lui de a încerca marea cu degetul...

Iată cea mai nouă specie de păsări: vrabia de hipermarket. Acum înţelegeţi ce rost aveau pisicile alea care se lăfăiau în vitrina cu mezeluri?

Poate sunt eu cârcotaş, dar cu ce este mai "estetic" blocul ăsta acum, după "anvelopare"(o tâmpenie sinistră, care ar fi trebuit să alunge criza economică din România cu şuturi în cur!) decât vecinii lui, rămaşi la starea din comunism? Nu prea se vede mână de arhitect în asta...

Un colţ din cartierul Aviaţiei II, sau Pipera, cu blocuri terminate prin anii 87-88-89. Care încet încet îşi pierd vechii locuitori, înlocuiţi de "clasa de mijloc" a capitalismului nostru de cumetrie. Sunt mulţi oameni cu bani, cu maşini de lux, amestecaţi cu pensionari care şurubăresc la vechile lor Dacii, noi şi strălucitoare atuci când şi-au primit cheile la apartamentele repartizate de sindicat şi inteprindere. Am locuit şi eu aici. Era o lume liniştită(cu excepţiile de rigoare, că maneaua nu-i invenţie post-comunistă!), cu oameni de bun-simţ, clasa de mijloc a comunismului: ingineri, mulţi ingineri din industriile de vârf: aeronautică, mecanică fină, tehnică de calcul, cercetare-dezvoltare, fizicieni, ofiţeri, piloţi, dar şi muncitori.

Aveau bani, oricum suficienţi să ducă o viaţă decentă, cumpărau cărţi, discuri(maneaua sau populara erau acoperite de rock şi muzica "grea"), mergeau la teatru. Plecau de două ori pe an în concediu: vara la mare, iarna la munte. Mai stăteau la coadă la benzină, la pui, la portocale. Se ajutau, când se cunoşteau. Se mai inundau, că, de, blocuri făcute din economie! Mai sădeau o floare, un copac, un boschete.

Nimic nostalgic în ce spun. Doar o constatare: a existat viaţă şi în comunism...

Nordul Capitalei arată tot mai mult ca delirul paranoic al arhitecturii comerciale, dar şi al speculaţiei imobiliare fără sens şi fără orizont. Fiecare a construit cum l-a tăiat capul, ce l-a tăiat capul, fără să-i pese dacă se potriveşte cu restul, dacă "opera" lui intră în dialog cu celelalte, dacă ansamblul are, până la urmă, ceva de spus celor care, teoretic, sunt beneficiarii "capodoperelor". Unde dracu s-a mai văzut o ditai staţia de benzină printre clădiri de birouri, peste drum de o staţie de betoane, aflată şi aia în spatele unor bloculeţe de trei-patru etaje, ascunse printre copacii plantaţi de locuitori în tinereţea lor, acum dou decenii şi mai bine?

Pe bulevardul celor Două Bude(Dacia), cam în dreptul Ambasadei Canadei(o aveţi în fundal), s-a deschis la colţ de stradă un soi de tonetă cu mizeriile alea pe care le servesc cei de la McDo pe post de haleală. Prilej să monteze un soi de galerie de "artă" în aer liber.

Măgăoaia de lângă Catedrala Sfântul Iosif pare şi mai sinistră la apus. Oricum, mai pe faţă, mai pe furiş, lucrările continuă, şi mi-e frică să mă gândesc ce coşmar va fi viaţa noastră când haite de nefericiţi "corporatişti" vor năvăli să ocupe sordidele cubicule ale fordismului de secol 21.

Un apus de soare în deşertul de beton care mă înconjoară. cineva spunea despre vechiul Bucureşti că este un oraş al calcanelor. Avea dreptate.