După "nunta secolului" nu putea urma decât "beatificarea secolului". Aşteptăm cu emoţie publicarea ratingurilor celor două evenimente. Eu pariez pe "nunta secolului". Prea puţini mai cred, în general, şi în minuni, în special.
Nu mai comentez modul în care au reflectat televiziunile de ştiri şi presa, în general, cele două non-evenimente, prin raport cu ceea ce se întâmplă cu adevărat dramatic în lume. Remarc doar galopanta incultură, care pune stăpânire pe mass-media.
În ăst timp în Siria mor oameni, ca şi în România anilor '50, într-un soi de zaveră, oameni care s-au păcălit că vin americanii şi-i ajută să-l dea jos pe Assad fiul. Deocamdată sunt străzile pline de morţi, şi atât.
Pe de altă parte intervenţia NATO în Libia, forţată de intrarea în andropauză a lui Bling-Bling, ia tot mai mult aspectul unei tragi-comedii. Nimeni nu ştie care sunt obiectivele ultime ale intervenţiei, şi cum se va termina ea. Nu cred că uciderea unuia dintre fiii şi a trei dintre nepoţii lui Gadhaffi justifică miliardele de euro aruncate în deşertul libian. Deocamdată puterea de la Tripoli se ţine bine, şi doar o posibilă intervenţie la sol a occidentalilor ar putea schimba lucrurile. E cineva dispus să debarce trupe în Libia? Nimeni? Aha! Şi atunci e mai simplu, cred ei, să-l asasineze pe Gadhaffi. Doar că dacă îl asasinează, au pus-o! Nu va fi linişte în Libia mulţi ani de aici înainte, şi nu doar acolo...
Mai acum vreo câteva zile îl televiziunile îl prezentau pe preşedintele în exerciţiu al Coastei de Fildeş în şpilhozeni şi maieu cu burtă, cum l-au capturat forţele speciale franceze, în casa lui din capitală, Abidjan. Băiatu' trebuia dat jos, ziceau aceeaşi occidentali, care au mizat pe rivalul lui, ca să se pună capăt războiului civil. Şi ce aflăm mai ieri? Că maimuţele alea pe care le sprijină, şi care se uniseră să-i ia gâtul fostului preşedinte, se încaieră acum între ele. Iar masacrul continuă, bine-mersi! Ca şi în Libia, ca şi în Siria, şi lista e lungă.
Azi patru soldaţi români din Afganistan au fost răniţi, după ce transportorul lor a dat peste un DEI. Norocul lor e că se aflau într-un transportor de tip Cougar, singurul în care ai şanse de supravieţuire în astfel de situaţii. Că l-am primit din mila americanilor e doar un amănunt.
Faptul că nimic nu arată că azi e 1 Mai nu este întâmplător. Ce legătură avem noi cu orice înseamnă lumea muncii, cu solidaritatea, cu conştiinţa de clasă? Să nu fiu greşit înţeles: românii muncesc, poate chiar mai mult decât alţii. Nu despre asta este vorba. Dar mai nimeni nu pune munca lui în relaţie cu munca celorlalţi.
De asta nu au fost practic proteste faţă de schimbarea Codului Muncii, de asta nu protestează nimeni azi, iar partidul de stânga(?!) găseşte că a strânge nişte gunoaie este cea mai bună idee de a marca ziua de 1 Mai. Cât despre "liderii de opinie" şi "deontologii din presă", ăştia tratează sacrificiul unor oameni, care luptau pentru o viaţă mai bună, pentru drepturi politice şi economice, la modul cretin-miştocar, reducând totul la clişeul "mici cu bere". Să le stea în gât!
4 comentarii:
În ăst timp în Siria mor oameni, ca şi în România anilor '50, într-un soi de zaveră, oameni care s-au păcălit că vin americanii şi-i ajută să-l dea jos pe Assad fiul. Deocamdată sunt străzile pline de morţi, şi atât.
Nu pricep, în ce fel de zaveră mureau românii pe străzi în anii '50?!
Zavera despre care vorbesc, prietene, se numeşte "rezistenţă în munţi". A fost, practic, un mic război civil, alimentat de americani şi de britanici, cu multă propagandă, cu câţiva legionari sau transfugi culeşi de prin lagărele de refugiaţi din Italia, Austria, Germania, cu ceva arme paraşutate.
Morţii pe străzi sunt în Siria.
Ce ar mai fi de spus? In Libia au intervenit pentru ca, cica, Gaddafi isi omora poporul, desi n-a vazut nimeni nimic, iar in Siria, desi se confirma represia, Occidentul nu intervine (ca aia au armata mai serioasa). Cind ii aud p'astia ca trimit trupe sa apere "civilii" mi se face greata...
1 Mai nu mai este sarbatoarea clasei muncitorilor. Ar trebui sa devina altceva, mai cuprinzator, de exemplu Ziua Saracilor. Dar cine sa organizeze asa ceva? Asa ca probabil renuntam si rectificam: Ziua Memoriei Saracilor, macar sa ne aducem aminte.
Hm, ca sa nu-si omoare Ghaddafi poporul, ii omoara flacaii familia... Fair enough.
Un var de-al lui taica-meu a murit, de prost, in munti. Unchiu-meu cel mai mare a murit in 1980 de batrinete, cu capul pe maciulia aurita a bastonului lui de burghez, in poarta, asteptindu-i pe americani. Alt var de-al lui taica-meu, legionar fiind el, a taiat-o din tara cind trebuia, si-a schimbat numele prin cele strainatati si a facut o avere enorma, de care copiii lui au fost ulterior jefuiti. Am povesti multe si lungi despre cine in ce a crezut si ce a facut. Nimic de utilizat sau de comentat acum.
Altfel, intre nunti regale, beatificari, babe strivite de multime, tigani si mahalagii la mici si bere si alte alea, am dormit si eu pe saturate citeva nopti si zile, si am mai scapat de onboseala. De lehamite n-am scapat, ca nu se scapa asa de usor...
Cele bune de 1 mai, sarbatoarea tutror celor care (mai si) muncesc...
Trimiteți un comentariu