marți, 13 mai 2008

Somnul raţiunii naşte autostrăzi!
Aflat în vizită în Kuweit, preşedintele Traian Băsescu a avut o viziune. Locul este bine ales. Deşertul a dat naştere celor mai mari vizionari din istoria omenirii. Deşi nu suntem siguri că de la contemplarea deşertului i se trage, viziunea îl face să le spună beduinilor că România va avea 1000 de km de autostrăzi în 2012. Ca glumă, este una proastă! În 2007, cum ştim prea bine, scorul este de 0(ZERO!) kilometri, şi de peste 3600 de morţi în accidente rutiere.Cum noi ştim să facem haz de necaz, iată ce a văzut pe marginea autostrăzii care trece prin deşert şeful statului român.

Mordechai ne arată cam pe unde va fi preţul petrolului peste un an. La vreo162 de dolari barilul. Părerea mea este că preţul păcătuieşte prin optimism! Acum înţelegem de ce flăcăii de la Consiliul Judeţean Constanţa şi-au trecut, mai nou, în domeniul de activităţi de interes public, creşterea cămilelor. Nişte idioţi făceau mişto de ei! Vizionarii n-au avut niciodată presă bună! De ce să-ţi cumperi o cămilă second hand, când poţi cumpăra una nou-nouţă, cu ştampila "fabricat în România" pe poponeţ?

Confucius ne semnalează o problemă, după principiul care spune că ORICE SOLUŢIE naşte noi probleme, ce sună cam aşa: va exista şi o taxă de primă înşeuare, care, afirmă el, şi eu îl aprob, că este în spiritul social-democraţiei, va trebui să fie progresivă, pentru că alea mai bătrâne au flatulenţa mai mare şi strică stratul de ozon!

O cămilă full options!

8 comentarii:

Anonim spunea...

O sa platim taxa de prima inseuare a camilei...

Anonim spunea...

Uite, vezi, la chestia asta nu m-am gândit! Bag UPDATE!

Anonim spunea...

Si o sa fie progresiva, pen ca alea mai batrane au flatulenta mai mare si strica stratul de ozon :)

Anonim spunea...

Aia-i problema exploziva cu flatulenta. Noi n-avem aici camile, dar ma gindeam sa pun vreo trei sconcsi la sanie, insa am aceleasi dileme de taxare :) Cu sconcsii e ceva mai usor pentru ca nu necesita pornire cu caramida ca la camiloi...

Anonim spunea...

Autostrăzile lui Băse = Fata Morgana.

Anonim spunea...

Mai ales ca la camila n-ai nevoie de autostrazi cu strapungeri, impungeri, supratreceri, jostreceri si alte treceri....Merg camilele de Mongolia, mai rezistente la frig... oricum, pe vremea raialelor populau Dobrogea, asa ca s-ar relua o traditie, pe undeva. Daca au disparut hergheliile, ceva trebuie pus in loc...nu?

Anonim spunea...

Eu, unul, aş miza pe cămila de Kazahstan. Astea sunt un soi de Mercedes al cămilelor. Vezi "O zi mai lungă decât veacul" a lui Aitmatov.

Anonim spunea...

Noi râdem si zâmbim dar...

http://us.ft.com/ftgateway/superpage.ft?news_id=fto050220081420562090

:))

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...